Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei
cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre
ale dimineții
iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi
printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri
de inimi
printre frunzele Maiestă

imagine: Elian Băcilă

Când întunericul își varsă lacrima neagră
pe drumul razelor de soare
dorind să astupe bucuriile vieții
pe unde pașii oamenilor se rătăcesc
lăsându-se prinși în capcanele
împrăștiate de soarta jucăușă printre
crengile copacului fi

                                  (încastrarea î-ului în iaurtul i-ului)

Iarba încălzită în ibric invită iedera în iatac. Împunsă în iasomie, iedera începe imnul inclus în iubirea învechită:

– Irina, iubești îndrăzneala ienicerului îndrăgostit? întrea

 Trup de vioară
de Gabriela Mimi Boroianu
18.05.2018

cu trup de vioară
și carnea albă
ca neaua proaspăt așternută
mi se-așeza în brațe
fulguială în noapte de Crăciun
acoperindu-mă
ascultându-mă
iar cuvântul meu
i-aluneca arcuș
pe coarda sufletul

Mă odihnesc deseori hoinărind cu gândul departe. O boare de lumină îmi atinge umărul printre râurile verzi ale pădurii, aşa ca în anii copilăriei când mă atingeau pe creştetul capului. Pot să stau multe clipe cu trupul lipit de un brad, îmbrăţişând

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

cu sărutări din marginea buzelor

reflecția unei iubiri absente

pluteşte în frenezie

prin venele mele de foc

obosit de mers

pe drumurile absenţei tale

mi-am mângâiat înmugurirea

florile în primăvară

nu su

Dau filă după filă într-o carte...

scârțâie penița harnică de mulți ani.

Rânduri scrise azi, rânduri scrise ieri,

se leagănă vântul atât de sărat.

Își amintește cântecul nostru marea,

e foarte cald, soarele ne pictează.

Aștept răcoarea să vină pe înserat,

t

E prăfuită dragostea de țară,

Zace ascunsă-n câmpul de narcise.

Oare românul chiar se rătăcise         

Prin plaiul străbun, în clipa amară?

Îmbrățișează munții, ce înnoptară

Secați de lacrimi, cu păduri ucise.

Zâmbește doinei, cu șoapte concise,

Prin plai

Nu spun nimic, ascultă-mi inima
Doar ea ştie să-ţi şteargă lacrima.
Pierd noţiunea timpului, ce-mi pasă,
Am mulţi trandafiri roșii pe masă.
Am renăscut numai în iubirea ta,
Privim cerul…iar se va înnopta.
Este o noapte fără urmă de stele,
Eu am în su

printre coloane arcuite
în galop 
armăsarii ploilor de vară-
insulele noastre de singurătate 
colindate-s de un pleșuv 
vultur

zbuciumatul lui dor
întârzie 
venirea primăverii- 
la jgheabul de piatră 
clopotele bat 
a uitare

niciun nume
proiectat pe zi

și așa am înțeles

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

că dacă ți-e dor de cineva

trebuie să-i spui

chiar și cu prețul de a fi patetic

și dacă vrei să-i oferi o îmbrățișare puternică

trebuie s-o dai

chiar și cu un preţ ridicol

și așa înțe

                                            ****

doar pești astrali la mine la fereastră

mă luminează când adorm

și mă îmbată

doar pești astrali la mine în buzunar

saltă și înoată

doar pești astrali la mine în mână

se încălzesc și adorm

pe o aripă curată

d

Nu ploaia spală sentimentele,   

Ci depărtarea autoimpusă;   

Iubirea încurcă rău ițele  

Atunci când dorința zace, răpusă. 

Ne rătăcim în nepăsare dur

Și împreună nu are vreun sens,

Iar eu mă gândesc de ce să îndur

Sentimentul apus și-n contrasens.

Las to

Miroase a vrajă floarea de crin,
Mă-mbată, îmi pierd și rațiunea,
Visez vrăjit, cu capul pe un scrin.

Din porțelanul clipei asudate

Tânjesc să îmi însușesc un ciob ștrengar,

Misiune grea, căci sunt amanetate

Și zac depozitate într-un hangar.

Număr, o săptămână, cioburi gri,

Durerea elegantă se prezintă.

Zile-alterate respiră ca tigri

Ce mușcă din timpul de

creierul suferă în centrifuga gândului
cere un gram de oxigen
hrănit cu iluzii
luptă cu magia vieții
să înlăture coșmarul din stradă
răgnete în apus
straturi ale emoției ventilate
cu mintea pervers îmbâcsită
să alerg cad în glastra
cu inimi