Blog

uneori îmi reprezint lumea aceasta

ca pe o eprubetă imensă din sticlă

deasupra unei flăcări

viața

ca pe o substanță organică

vâscoasă și dezagreabilă

care trece prin toate stările de agregare

ale materiei

și se întoarce în materie

faptul de a exista

(așa cum n

Ilie ia, totuşi, pet-ul într-o plasă şi se înfiinţează la uşa frizeriei lui Beni. Nu-i era lui de tuns, cât nevoia de a mai schimba o vorbă cu cineva, iar „la Beni” e singurul loc unde îi poate întâlni pe cei din cartier. Tot aici mai poposesc profes

Se frânge-n mine sufletul,
se arcuieşte ca via după arac,
intră-n visare şi adoră lumina,

rupe din sine şi dăruieşte altora.

Ceea ce crede-i mai mult decât ştie,

partea nevăzută a lucrurilor există
trebuie permanent căutată.

Se strânge-n inimă d

Matteo înainta pe genunchi, mut ca pământul, luptând stoic cu deznădejdea ce-i sfârteca inima și-i gâlgâia în gât, asemeni uni vulcan gata să erupă. Ochii îl înțepau cu ascuțișul lacrimilor care nu voiau să țâșnească, ocupate fiind să înece certitudi

 arborele meu genealogic n-are nici început

nici sfârșit

primul strămoș a murit la naștere

eu

ultimul

nu am urmași

izvoarele nescrise ale vremii

vorbesc despre un străbun după tată

descălecat  dintr-o amiba Naegleria fowleri

mâncătoare de creiere

pe crengile a

ca să pleci din lume
râcâi pământul cu unghiile
câțiva pași mai spre dreapta
urci pe treapta cerului
de mână cu popa și dascălul
pe la jumătatea scării
rupi din tăcerea pomenii
să-ți ajungă cât pentru sărbătoare
să nu scapi balustrada ascunsă
printre

Bine mai este lângă sobă,

Este din ce în ce mai frig.

Mănânc cu poftă un covrig,

Pleci din casă în mare grabă.

Un fulg la geam se plimbă,

Vântul nopții este mai aprig.

Tu pleci...eu mai tare te strig,

Ai pe chip o albă podoabă.

Vrei să aduci lemne în casă,

Stăm pe terasă de ore
ne ghicește Tincuța în zaț
și prin duhoarea de scrum
și norii de fum
privim dezgustați
plânsul toamnei la geam;
pe buza ceștii
mi se prelinge destinul:
la drum de seară- întîlnire
cu vorbe de iubire
și gând la așternut

Cu sufletu-nghețat stihia vine

Din recile abise planetare,

Lovește totul cu încrâncenare

Și albă zboară către zări străine.

În urma ei lucioase trotuare,

Nu trece om , țipenie de jivine,

Căci nu poți merge fără a te ține

Și grei ți-s pașii, pietre funerar

 într-o lume tăcută a obiectelor

a cuvintelor

a florilor

Maria

întruchipează excepția

ieșirea lucrului din abstract

din imobilismul acela dramatic al formei

denumită lebădă uneori

după aspectul aerodinamic al corpului

și aripi

Maria este o formă mișcătoare pe

E frig, e vânt și ninge iar.

Din nou mă chinui în zadar.

Așa pustiu...  și în uitare,

Fiind mereu în așteptare.

Ce bine a fost, când astă vară,

Zburdau copii  pe afară,

Și se urcau la mine-n brațe,

Voind spre cer să se înalțe.

De dimineață până-n seară,

Pâ

De ce să mă-ncurc într-un gând instabil?

Pasul meu plânge în iarba umedă,

Însă voința-mi e ca o monedă

În trocul pentru un pământ fezabil.

Privirea zâmbește, nu e fragedă,

Șubredul gând a devenit capabil

Să-mi modeleze curajul. Pliabil

Uit rapid de existen

Nu am cântat iubirea niciodată
Atât de mult pe cât am resimțit-o,
Dar te-am păstrat mereu ascunsă toată
În taina sufletului meu, iubito.

Nici versuri nu am scris la întâmplare
Acestei lumi bolnave de iscoadă,
De-aceea nu voi smulge nicio floare
Doar

Venii anu' nou cu trena lungă de clipe şi-aşa

de colorată dar invizibilă pentru cei

care se gândesc prea mult la ce va mai fi

şi-anu' ăsta că cel care-a trecut le-a adus sau luat

câte ceva din viaţă sau din buzunare.

Acu' clipele lui gerar au intrat pe sc