Blog

Munții- în făcări
stau îngenunchiați în fața altarului
chemând izbăvirea cerului
plouă cu scrum
și se asterne cenușă
peste bucuriile verii
vulturii au ajuns sinistrați
iar cocoșii de munte
s-au stins înbrățișați cu iubitele
cerbii și-au pierdut co

Atâtea suflete se fac poame sub arşiţa opulenţei

îmbâcsite de aur bani vile şi de alte lucruri materiale

încât se miră măiestrul Soare şi razele lui se cutremură

în timp ce Luna îşi plânge soarta care-i e dată

de-a lumina când oamenii dorm îmbrăcaţi în h

Noaptea s-a scuturat de pe umerii cerului,
odată ajunsă pe pământ se îmbracă-n întuneric,
nu ştiu unde o să fiu când mă cauţi
poate o să mă ascund după cuvinte,
fiecare îşi joacă-n viaţă, rolul.

Nimeni nu mă scapă din ochi
port necicatrizată rana
înch

     Locuiam doar eu cu mama, în gazdă la niște unguri blajini, tare de treabă. Veneam mai devreme decât mama de la școală, eram în clasa a șasea iar ea, ca învățătoare, mergea după ore pe la copiii bolnavi, să recupereze rămânerile în urmă sau la co

   Hei...

   Voi ştiţi de noaptea asta-n care şi stelele au obosit să stea pe cer?

   Încep, se curg, se cad într-un dans dacă ştii să-l aştepţi. Eu,

eu nu mai pot, mă înnarmez cu tăcerea şi-mi (mai) iau o doză de aşteptare. Alerg să mă aşez sub

 cerul

Prin 98-99, nu mai țin bine minte și nici nu vreau să-mi up-datez amintirile, că le deranjez fațada... ni se luaseră Iașul și cu Vasluiul și primisem cadou Brașovul și Covasna. Chestii de Birou Energetic.

La prima delegație, am plecat din Focșani în c

Împarte cu mine fiecare zi furată
la masa tăcerii din suflet
şi-i simt sărutul pe buzele frunzelor de agud.

Mă descompun în descîntecele ei de dragoste
şi trăiesc pe strunele cântecelor de dor
la subsuoara ploilor de vară.

Mă umple cu desfătarea nopţil

   Cât timp nu vezi decât...

reproş în tot, nu faci decât să-ţi (re)negi trăirea. Ai grijă de timp, de timpul tău

şi

să nu-l laşi să se (pe)treacă pe cel ce ţi-l oferă pe al lui. Se va pierde şi nu, nu ar avea,

poate,

importanţă pierderea lui (pentru t

N-am simţit respiraţia frunzelor,
nu ştiu să mă bucur din plinul clipei,
aş vrea să fiu asemenea păsărilor
în fiecare moment
cu gândurile împlinite de zbor.

Am văzut cum te macină angoasele
şi nu te poţi întrupa în cel de lângă tine
încât să-i trăieşt

   M-am (a)plecat la poalele cerului

să mă tac,

să mă scriu,

să mă uit...

în zarea (a)prinsă, zălog, după Suflet,

singur.  

                                                                                            10.08.2017

Să-mi împrumuţi inima
cum ai putut să o dai degeaba
celui vândut pe credit minciunii?

Nimic nu-mi justifică naivitatea
cu care uiţi cuvintele
învăţate pe de rost.

Norii s-au scuturat de ploaie,
vântul se-ntoarce acasă,
ochii tăi surprind păsările grăbi

Nu am uitat căsuța copilăriei mele

Nu am uitat căsuța copilăriei mele!
Cu dragoste curată, eu am purtat-o-n gând,
În inimă și-n suflet - și-am dus-o pân’ la stele,
Iar azi îmi dau cuvântul: nicicând nu am s-o vând !...

Dar de-mă-ntreabă maica, pe un

Zbor întrerupt

             Tineretea este zborul neîntrerupt al viselor măreţe, ideea că poţi muta şi munţii din loc dacă vrei. Speranta că totul va fi bine, că viaţa îţi va oferi mii de posibilităţi, că vei avea tot ce-ţi doreşti. Speranţa creşte î

Pe cerul nopţii mereu străluciţi

În nopţile de vară aşteptate.

De mulţi rapsozi ades cântate

Zilele ploioase bine le acololiţi.

Unele clipe sunt maI departe

Pentru îndrăgostiţi voi munciţi.

Îmbrăţişaţi...vă privim fericiţi

În inima mea sunteţi pictate.

Zâ

   Vrei să „zbori”?

   Îndrăgosteşte-te. Ai timp să (re)devii pământean, după.

Iubirea nu e pentru oameni (deşi, doar, din ea se hrănesc).

   E_ternă e cât viaţa...

fără Suflet.

                                                     09.08.2017

   Demult, de demult, clipe înşir în şir

şi

mă i_nervez cu tăcerea,

mă e_nervez cu vorbele.

   Să-ncerc şi invers sau...

Mă (mai) gândesc. Totul e în Suflet, nu în minte.

Spune-mi Doamne,
din carul cel cu zâne bune
tocmai pe mine ți-ai găsit 
să mă arunci
în lume?
Și mai spune-mi
dacă în trecerea ei fulgerătoare
viața (asta) 
ce vine ca o fiară
peste mine 
de-a valma
lovindu-mă cu pumnul
sau cu palma
cât de tare ar trebui să mă do

În mulţimea de nevoi care-mi macină nervii
pe genunchii tăi
de nu-mi mai pot suporta existenţa,
meditez în zadar
cum aş rupe lanţul câinelui turbat,
să-i dau drumul în lume să se facă bine
şi să se întoarcă asemenea mie la jugul dinainte
nu doar vind

Cine ştie de când o fi plecat timpul pe drumul lui

dar de când a ajuns să fie vagabondul spaţiului

iubirea şi ura îl însoţesc ţinându-l fiecare de-un braţ

lăsându-se conduse de el la altarul predestinat.

Doar că de o vreme încoace ura se mai desprinde

de