Blog

Călătorii geodezice - Franța, 1996, Rennes (XI)

(capitolul precedent)

Rennes

Moto 1: „Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.” Tudor Mușatescu

Moto 2: „Ca să măsori distanţele, trebuie să

SE MUTĂ SATU-N CIMITIR

Tristeţea e pe valea care curge satul,
Ce-n fiecare zi se mută sus, în cimitir,
Sunt tot mai rari sătenii, pe la poartă,
Şi tot mai rar, cu var, trece un coviltir.

Câmpuri şi dealuri au ajuns pârloagă,
Iar mulţi bătrâni în be

   Ieri, da, parcă ieri era când am primit două palme.

   Nu ştiam, nu ştiu nici acum cum să le privesc. Zâmbesc. Am stat să mă gândesc la ele, la momentele ce-mi treceau clipe-clipe prin ochi,

uneori cu teamă,

uneori cu scrâşnit de dinţi,

uneori cu ne

Dintr-o eră nouă lumea a primit

un buchet de flori de chin imperial.

Aroma a invadat împrejurul lumii

iar oamenii şi-au inventat aripi,

zburând  spre orice altceva,

ca nişte stoluri fără busolă

ce-au dezertat din ospiciul lor,

sperând ca după un colţ de cer

Dintr-o colibă pe un câmp verde,

Două chipuri încep să zburde.

După nori s-a ascuns luna, vai!

Este o seară rece, ploioasă de mai.

Îmi dăruieşti o coroniţă de flori,

Plătesc cu un mic sărut deseori.

Coliba este ascunsă sub un copac,

Îţi dau câteva mure să t

Din inimă am pierdut dragostea,
câteva fărâme încearcă să încolţească
dar îmi lipseşte căldura,
mi-au rămas în amintire câteva pagini îngălbenite
şterse din calendar unde zilele
sunt zdrenţuite pe drumuri.

Îngropat în uitarea de sine
am zidit singur

Veniți să ne unim români

Să facem țărișoara tare,

În care să fim noi stăpâni

Asupra sfintelor hotare.

Suntem etichetați străini

De cei ce au venit călare,

Veniți să ne unim români

Să facem țărișoara tare.

Ne latră haitele de câini

Din pisc de munte pân’ la

Frumos este asfinţitul de vară,

În priviri un gând acum zboară.

Strălucesc pe cer mii de nestemate,

Din înaltul boţilor albastre,înstelate

Luna luminează a mea fereastră,

Înfloreşte muşcata într-o glastră.

Tu,vară frumoasă eşti călătoare,

Aluneci lin ca o a

Mă priveşti

cu zâmbetul prins între două maluri,

dincolo de el, sunt eu,

lupoaică albă,

cu sufletul rezemat in tinereţile mele.

mi-e frică să trec,

e atât de îngust hotarul

dintre răsărit şi apus.

Te privesc

în răgazul dintre două gânduri,

dincolo de el, eşt

   Doar iubirea îţi dă putere.

   Când o să iubeşti, vei trăi dincolo

de trup,

de pământ,

de fluturi,

de cer

şi eu...

   să fiu, acolo, să (te) privesc cum dragostea înfloreşte tot şi toate

în Suflet.

Dintr-o eră nouă lumea a primit

un buchet de flori de crin imperial.

Aroma a invadat împrejurul lumii

iar oamenii şi-au inventat aripi,

zburând  spre orice altceva,

ca nişte stoluri fără busolă

ce-au dezertat din ospiciul lor,

sperând ca după un colţ de cer

   Sufletul. Sufletul s-a născut înainte de trup. Aleargă, se zboară, se cântă, se aşează pe’o plămadă de lut şi-şi suflă aerul (re)naşterii. Se îndrăgosteşte până trupul îşi prinde aripi să zboare...

   înlăuntru.

   Trupul nu se îndrăgosteşte, nu ş

Ce fel de dragoste mai e și asta
De mă stârnește tot mereu din drum?
Numai la tine-n brațe vrea, năpasta,
Să îmi așeze trupul prins de zbucium.

Ce fel de dragoste e, cum să-i spun,
Când fiecare nerv de tine ascultă
Și mă trimite cu dorul în surghiun

În vara asta mi s-a luminat faţa la umbră,
am hoinărit prin înserări fără aripi şi cuvinte,
de frica nisipului care lasă amprente pe suflet
se înfiripă-n mine şoapte cărunte fără ecou
şi prind coaje gândurile de altă iubire şi formă
în care să-mi to

Luciferic pârjol păduri hăituiește

Hămesit ca un câine flămând,

Arșița zilei prin pori răbufnește

Și pe câmp ca o lavă arzând.

Pământul își cată răcoarea-n fântâni

Bântuite de vise și seci,

Undeva tresare un stol de lăstuni

Înspre trestii și ape mai reci.

Împing noaptea pe geam şi plec
sting lumina şi las lampa de veghe,
să se creadă că dorm în mod obişnuit.

Tu aştepţi la îngemănarea întunericului cu lumina lunii,
nimic nu poate fi mai frumos decât culcuşul în fânul uscat, proaspăt
la rădăcina teiulu

Tu Lună…..
eşti a mea stăpână.
Voi stele.....
stiţi dorurile mele
Ascult liniştea nopţii,
ştiu că tu o să vii.
Tu Lună....
îmi dai o veste bună.
Voi stele.....
sunteţi în visele mele.
Privesc cerul,
îmi linişteşte sufletul.
Urc spre nori,
unde suntem

Ca şi moartea poezia nu este niciodată
oportună Poezia este iminentă Nu vă a
măgiţi Nu există Dumnezeu second
hand Poezia se naşte odată cu cititorii
Puterea te recunoaşte ca stăpân Acum
aceste versuri sunt eu Când le citeşti
Versurile se identifică cu

   Gândesc.

   Trecutul ca un val din larg purtat, îşi îndrepta, semeţ, ochii spre cer. Bucuria înaltului purta privirea. O clipă pierdută m-a izbit de un ţărm, dintre cer şi pământ, o poartă.

   Era prezentul. O lecţie pentru mâine, pentru viitor.

Deschid ferestrele ploii de vară
simt mirosul teilor înfloriţi pe deal,
picăturile cad oblic pe frunzele ondulate de arşiţă,
e o plăcere să umbli desculţ pe drumul de pământ înmuiat.
Apoi ce poţi compara cu trăirea firească
sub fulgerele care se apro