Blog

În setea mea de gând
caut gingaşa floare
a dorului
supusă şi smerită
în vâlvătoarea zilei
am plâns atunci,
când vântul
a smuls cu un sărut
mii de petale...
dar am aflat
miraculosul mister
ce vindecă o rană
din clipe împletite 
de credinţă
parfum îmbietor 
în cupa v

Simt iubitule al mării sărată boare,

Ne păzeşte de a soarelui dogoare.

Am multe amintiri dragi  în minte,

Un val vine să ne salute cuminte.

Pe cer se arată a stelelor ceată,

Se ascunde de noi luna şireată.

Călcăm nisipul cald de mână,

Marea este peste noi

câteodată 

făcătorii de oameni
după cum semaforul schimbă culorile
așa 
se silesc 
să perturbe
mersul liniștit al vieții

în închisoarea bogățiilor
a grijilor
cautăm disperați răsăritul
să-ocolim criza

așteptând ce
zile mai calde mai prietenoase
perfi

M-am întors, de fapt nu plecasem din labirint
şi niciodată nu-mi uit disperarea
când nu ajung în pântecul cuvântului
să nasc la vreme forma înţeleaptă
în care se-mbracă
nepotrivirile dintre noi.

Ultima încercare e cea care mă înalţă
în sufletul tău ce

În timp ce inspectorul îl asculta pe Ștefan Teodoroiu, care făcuse o mărturie completă a faptelor la care fusese martor în seara precedentă și după ce Anca Teodoroiu a confirmat spusele tatălui său, adăugând propriile mărturii, doctorul ascultase, tă

Oasele mele au devenit goale,
fragile fără măduvă
cu dureri la încheieturi.

Trupul meu este atât de rigid,
un copac uscat
care stă-n furtună şi rabdă
ca un rănit însingurat,
soarbe ploaia şi vântul sălbatic
cu stoicismul luptei până la sfârşit.

Ştiu lumea

Încrustează Dumnezeu

vizibil sau invizibil

oamenii Pământului

semnându-şi voinţa

dăruind din puterea divină

acolo unde omul

nici nu visează.

Ochii şi judecata

ni se scaldă în privelişti

de necrezut

pe trupuri şi pe minţi

fără prea multă asemănare

cu a celorlalţi

 De dinainte de timp, când Nimic nu exista şi Totul era iubire, am alergat pe rând,

cu picioarele,

cu trupul,

cu mâinile,

cu privirea,

cu gândul,

cu şoaptele să o (cu)prind.

   Am obosit, m-am oprit şi mi-am băut apa cu iz de alcool, să-mi limpezesc mintea

PĂSĂRILE LUMINII
autoare Maria Giurgiu
Am imortalizat viața noastră
pe-o gamă de culori
pentru tine
pasărea mea de lumină;
am semănat noi visătorii
ogorul cu semințe amestecate
de rău și de bine
și s-a deschis cutia Pandorei
împânzindu-ne viitorul
a

sunt un cinic
mereu am fost așa.
Am și motive,
de ce le-aș zice?
Oricum voi nu veți asculta.
De tac măcar mă ignorați.
Dar cât pot să tac înainte de a fi numit laș
la nivel personal și șterg cu el pe jos...
Unul, doi... o sută, cât sunt suficienți? 
când ai m

Că toamna e aproape

Îi dă de veste-o frunză,

Se-ascunde-o buburuză

Sub ierburi să se-ngroape,

De friguri ca să scape

Ea își găsește scuză,

Că toamna e aproape

Îi dă de veste-o frunză.

Pe vatră-și trage spuză,

Veghează-ndeaproape

Ca larva cea lăhuză,

Să nu se

Stăteau cuprinși, privind la zori,
Doi mândri inși, «zburând» spre nori.
Parfum de flori, cântec de cuc,
Cer în culori, plăcut seduc.
Sub mândrul nuc e mult amor,
La el se duc , scăpând de dor...

Cum stau în iarbă, un el şi-o ea
iubindu-se prin flori

      Era o după amiază ploioasă, de toamnă târzie, iar ei, în ”palatul” Albei ca zăpada stăteau la masa mare pregătiți să asculte și, mai ales, emoționați că trebuie să spună poveștile vieții lor. Le pica greu, că se cunoșteau de ani buni doar ca ce

   Tocmai (te) sunam

când...

ploaia mi-a răspuns.

                                 25.07.2017

-Nu mai tremura, Mihăiță mamă, că nu ești singur!!! E ultima oară când mai porți ștrămpălăi în vreun spectacol al „Teatrului Muzicant”!! Ți-o garantează Cimpoieșu...—ca apoi să urle și mai tare—Galeria-i a ta, Mihăiță!!!
Din tremurăturile și plecăci

VARA DIN CUPTOR

Demult, atârnă vara prin calendar,
dar zilele-s încă, lungi şi bronzate,
bolta înstelată un imens lampadar,
chiar de vara s-a deşirat jumătate.

Pe fruntea verii au înflorit riduri aurii,
se simt miresme de ogoare treierate,
plugurile pătrund

Aripile timpului fâlfâie cu greutate în aer

fără să obosească vreodată

când îşi scutură penele prin sita vieţii

ce devin umbre a ceea ce evenimentele

zgomotoase sau liniştite

se perindă desculţe prin suflete şi trupuri

arănd cu brazde adânci pământul şi ce

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem a