Blog

Călătorii geodezice – Franta, 1996, Angers (X)

(capitolul precedent)

Drumul spre Angers

Motto: „Les roses - l'espace d'un matin" (Trandafirii – spațiul unei dimineți). Lamartine

Așadar, spre Franța, țara castelelor! Aveam să merg, pe rând, la univers

Au trecut multe primăveri,

Parcă toate au fost ieri.

Mi-ai dăruit mulţi ghiocei,

Semănau cu doi mici cercei.

Au trecut multe calde veri,

Priveam cerul unei seri.

Cu ochii deschişi chiar visam,

Pe malul mării noi alergam.

Au trecut multe toamne,

Eram atât de

Simt cum timpul trece,printre anotimpuri petrece,

Înconjurată de ploi şi soare, scriu timpului o scrisoare.

Ascult câteva acorduri fine, încet un alt anotimp vine.

Caut în bibliotecă un volum,simt a timpului mare zbucium.

Multe cuvinte frumos scrise,de u

Au scăpat din mâini frânghia dreptăţii
aleargă toţi după foloase,
e o teamă care naşte înfrigurare.

Cineva mi-a spus că aşa a fost dintotdeauna,
nu-mi vine să aud,
cum am ajuns până astăzi?
Nu cred că au murit toate speranţele
şi nu se naşte din pâc

    Odată misiunea terminată, Giani se grăbi să iasă de sub dominația acelei făpturi îngrozitoare cu ochi de Hidră, care-l strivise cu energia ei ucigașă, pe parcursul celor mai cumplite două ore, din viața lui. Ochii ei de oțel topit îi incendiaseră

SOLDAŢII DE PLUMB

Ciorchini de nori plutesc în depărtare,
iar cerul parcă-i rocă de bazalt,
pavat fără niciun petec de înseninare,
şi unde soldaţii de plumb trec la asalt.

Norii bocesc peste pământul steril,
iar umezeala-i brevet bacovian,
picurii-perechi s

   Gândurile le-am lăsat, din nou, să crească în plete.

Atunci, se ondulau.

Acum, se-ncărunţesc, de timp. Le mai las. Poate o să mai rodească

-n crizanteme - stelele cerului meu.

                                                           02.08.2017

   Cocoţat pe un deal, un vârf, un pisc de dor

nechemat,

(mă) vântură zarea, nu se strigă, se deschide un ochi de cer albastru şi unul de pământ roşu,

(mă) risipeşte vântul se adună pic cu pic, strop cu strop

aşteptarea fără de timp

(nu va avea timpul v

Aseară mi-ai dat o cazma

când mi-ai spus că nu mai vrei

să ştii de mine şi că nu-ţi mai pasă

de nimeni şi de nimic.

Şi s-a pornit viitură mare prin mine

au răbufnit lacrimile din ochi şi-au luat-o

la goană confundând obrajii mei cu o pistă de cros

sufletul

E atât de târziu, tată!

nu pot să-ţi mai spun…

nu pot să mai adun anotimpuri cu tine…

fiecare clipă-ţi soarbe risipirea,

privesc trupul sufocat de cer,

ca şi cum aş asculta prevestirea,

ca şi cum mi-aş vedea recompunerea

dispre azi spre ieri.

nu ştiu ce mă

Dumnezeu a poruncit,
să te închid în cochilia universului
şi să rabzi de foamea sferelor înalte
la masa tăcerii unde sosesc oaspeţii ideii,
să se hrănească cu însemnele lăsate lumii
dăltuite-n piatră.

Şi ce-ai făcut?

Am iniţiat zborul şi i-am cioplit s

Pălește frunza din copaci,

Iar câte una s-a sfrijit

Și nu mai sunt holde cu maci

Pe șesu-ntins și însorit.

Gustar deodată s-a ivit,

Păstăi crapate pe araci,

Pălește frunza din copaci

Și câte una s-a sfrijit.

Eu, am un of nemărginit

Că nu avem ce pune-n sac

Mi-au rămas întâmplări pe retină,
în amintire şi scrise pe scurt în jurnal
cât am avut curajul să le retrăiesc.

Apoi trenul a plecat departe,
am căutat timpul acela plin de substanţă
fără să mai simt pulsul tinereţii
vijelios cum străbate trupul.

Nopţi

https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/564x/a4/78/b2/a478b257b5eaec229fde2910d8c40a7c.jpg

sub impulsul luminii 
trezorierul
ascunselor taine
acoperă angoasa sfârșitului de ziuă
cu un cântec
de leagăn 


luna 
în universul fără granițe 
al visării 
destr

Pe la cinci de dimineață mă trezesc în sunetul insistent al soneriei. Trag, bombănind, halatul peste pijamale și, cu ochii chârchiți dar și o oarecare panică în suflet, căci pe la orele astea nu aterizează vești bune, mă duc să deschid.

În ușă doi băt

                                                                            Motto: “Nici inteligenţa, nici educaţia nu au nici o valoare dacă nu                                                                                         sunt puse în sluj

Fierarul privi fierul înroșit care se tot crăpa la loviturile lui de baros. Dădu din cap nemulțumit și întoarse privirea către Ion:

−   E a treia șarjă pe care mi-o greșești, copile, cred că am să-l chem pe taică-tu. Te-am luat ucenic, dar n-ai trager

Între noi nu-i nicio umbră,
doar mâinile care se ating discret
şi-şi transmit fluxul de căldură lăuntrică.

Uit să trăiesc emoţia scursă printre degete
într-un final abandonat
de ochii tăi gata să ardă sub pleoape.

Iubirea prinsă-n colţul nerăbdării
tre