Blog

Eu uşor gonflabil Bun ca şi sarea de pus

la rană Descheiat la cămaşa sufletului

   Voiam să (te) aud. Am nevoie de tine sau, poate,...

şi a început să plouă.

   A plouat cât să (re)nască

viaţa,

speranţa,

iubirea.

   Te-am auzit, tu m-ai auzit?

                                     25.07.2017

Nu pot plânge cu ochii închişi
Ca pe nişte vulcani cu lacrimi
la bord Simt sufletul şi trupul
gata să erupă Văd lumea Cum
fuge din drumul meu mâncând
foc şi aer De pe marginea acope
rişului casei părinteşti Stelele sunt
gata să se arunce în orice cli

   Să nu mă-ntrebi nimic. Nici de ce plâng, în soare, când zâmbesc. Îţi spun tot,

eu,

dinainte, doar printre rânduri, să le citeşti. Cuvintele sunt pentru lume, doar tăcerea e de dincolo, să ştii să o vezi cum se zbate în buza de jos...

   inima – lo

Mergem printre cuvinte de toate felurile

privind cu al treilea ochi mugurii de speranţă

ce cresc sau mor mereu pe cordul din noi

în timp ce călcăm uneori pe margine de covor roşu

ce foloseşte raţiunea noastră pe post de perdeaua

care acoperă porţiunea mur

 După principiul: „Las' că repară ingineru', că și-așa freacă melcu' geaba prin casă...”, Doru-mi trimite la reparat toate alea la care nu ține cu „schimbat o siguranță=100 de lei”.

Nu mă plâng mie plăcându-mi provocările și protestez doar atunci câ

Cîteodată mă așez dincoace de pleoape,
la adăpostul unei mari liniști
cu speranța că lucrurile se vor întoarce la mine
unul cîte unul, autentice și foarte personale,
în realitate, e doar o formă de cinism care-mi alunecă
printre degete, precum creionul pe

Crud

          Un accident banal era cât pe ce s-o pună pe soacră-mea în postura de a-şi căuta noră. Sărăcuţele pretendente, mă apucă mila numai când mă gândesc prin ce furci caudine ar  fi trebuit să treacă dacă dădeam colţul! Norocul lor că nu l-am

          In memoriam,  ALEX TATU,

                        Absolvent al Facultății de biologie

Plâng florile și gâzele pădurii

Și munți cu frunți înalte lăcrimează,

Când viața unui tânăr se retează

Strivindu-se-n capcanele naturii.

Albastrul cer, atunc

inima bate ca o curtezană dansând pe mese-ndoliate

la o fereastră iubita arde scrisorile nescrise ideile-nchinate

se îngână luna secerătoare cu promisiunea unei zile apte

cine mai știe cine mai crede cine mai așteaptă

păsările să se întoarcă din țările c

Plecat să se-odihnească printre stele

      ( In memoriam ADRIAN PĂUNESCU )

Plecat să se-odihnească printre stele,

Bolnav de-o suferinţă cu poporul,

Mult şi-a dorit să nu-l îmbrace norul,

Când „ ţara-i bântuită de lichele.”

Rugâ

Când gândesc să fac un rău
am o privire crudă şi întunecată,
mă las păgubaş
şi din lăuntru răsare lumina pe faţă,

atunci mă birui
capăt alură de învingător.

Simt pornirea spre ură,
e un şarpe veninos
călcat unde-l doare.

În oameni se ascunde necu

Noi vina o-mpărțim cu Dumnezeu

Ion  Vanghele

Întotdeauna pentru ce se-ntâmplă

Noi vina o-mpărțim cu Dumnezeu

Deşi cuvântu-i zămislit sub tâmplă

Şi în stihia vieţilor sunt eu.

Mă-ngrop în zile ca într-un banal

De vorbe şi de fapte fără noimă

Şi călăresc pe

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin g

Afurisitele frici învolburate

de necunoscutele ecuaţiilor

inventate de-o matematică proprie

de inconştientul cuminte de obicei

mai dau câteodată bruci conştientului nostru

îndemnându-ne să ne certăm cu ele

trăgându-ne de păr de braţe de picioare

pentru a do

Marcu se urcă în trenul de navetişti, urmând ca la Mărăşeşti să-l prindă pe cel de la Bucureşti către nordul Moldovei.

Aglomera­ţia din tren îl ţintuieşte până la Tecuci. De aici trebuie să fie atent unde coboară. I s-a întâmplat, mai demult, pe acela