Blog

Dacă aş putea,
aş muta răsăritul, în spatele gradinii fiecăruia, aleator.
De-aş putea,
aş subvenţiona în totalitate fericirea
şi-aş instaura: frăţia zâmbetului.
Tuturor le-aş implanta un cip,
pentru a nu mai pirata iubirea!
Apoi aş da o harpă fiecăre

Lumina devenind o provocare pentru aruncatul în gol
se trezesc cu întunericul sub mâini
şi o lipsă totală de perspectivă.

Sunt oameni întorşi pe dosul realităţii,
nu se mai cuprind în sufletul rigid,
au intrat în spaţiul vital mort
ce le acaparează gâ

Când gândul tău se adâncește-n mine
Și-mi răscolește fiecare vis,
Mă-ntreb iubito de îți este bine
Acolo unde ești în paradis .

Căci zi de zi și-n fiecare noapte,
În colțul gândului pierdut,
Vii să-mi culegi fructe răscoapte
Din rodul pomului

Nu ştiu ce semne las în cartea vieţii
poate numai o literă de mână
de care se ţine nepoţica până la grădiniţă
şi o umbră trecătoare prin cuvintele mari
ca o pata vărsată din călimara sufletului
pe hârtia pe care o învăţ să deseneze
cum vedea ea lumea

Să mă aştepţi

Să mă aştepţi la capătul frazei,
în inima lumii,cuvinte
cărora le-au crescut aripi,
sau fire de păianjeni,cu care
să acoperim cratima
devenită punte,
între doruri nerostite
şi clipe pierdute.

Să mă aştepţi lângă curcubeu,
sămânţă de vis d

La masă, la o cafea cu ploaia. O priveam

cum tremură de frig sau de frică, nu ştiu.

Era udă toată

şi-mi povestea cum că trebuie

să ajungă în capătul celălalt al străzii.

Stradă udă prea puţin de timp şi nu poate,

n-are timp să-şi alerge stropii pe caldar

Vioara a doua

Eu sunt vioara a doua

Așteptând,

Pe scena goală,

Într-o sală goală

Orchestra și vioara întâi

S-apară.

Astept de-o vreme…

Poate am gresit,

Poate e ziua de” relâche ”

A oamenilor din oraș

Și-a Teatrului unde-am pășit.

Încerc cu degetul

O strună,

S-a

Nu pot să cred 


Nu pot să cred că surâsul zilei 
se preface zbor şi apoi se întoarce 
început, lăsând în urmă ploi 
să şteargă,cu glasul zării 
tot ce a durut. 

Nu pot să cred că sub pleoapele noastre, 
stă universul să se mire 
de frunze ca un smintit, 
căut

Vin picuri de tristețe, din larg, să se-mpreune

 Cu alb nisipul mării, pe țărmul fără viață.

 Un val sărută malul, vrând parcă să-l cunune

 Cu-albastra depărtare învăluită-n ceață.

 Un pescăruș coboară, planând în albu-i zbor,

 O pată de culoare pe cerul

ceremonii autumnale

intru în toamnă

ca într-o cetate închisă,

cobor pădurile din munte

 pe flaute de ceaţă,

e calmă depărtarea

 şi norii se-agaţă de frunze,

lumina amintirii

se pierde-ntr-un cârd de cocori,

timpul fuge pe un câmp

 în derivă prin sunetele

ultim

M-am trezit dintr-un un vis de coşmar,
speriat şi buimac
n-am putut să mai adorm,
eram pe zidurile înalte ale unui castel în munţi
şi alergând pe meterezele de apărare
am căzut în imensul gol.
Desigur înainte să mor m-am trezit,
în îmbrăţişarea femei

 Ecou al unei dragoste trecute,

 Un vers mereu rătăcitor prin stele,

 Dintr-un poem al nopților pierdute

 Pătrunde-adânc în gândurile mele.

 E-un vers tăcut al vremilor în care

 Ne răscoleau iubirile măiastre,

 Când amândoi pierduți într-o visare,

 Noi îl

Poate

Poate ...poate că ochii mei nu îţi spun
nimic despre răsăritul pe care îl aduci
în inima mea.

Poate că ţie ţi se roşeşte uneori chipul
când se îmbibă cu fericirea
din cuvintele mele,
sub ploile de dor pe care sufletul meu
le lasă să curg

Se desfăşura prin noapte,
umbla pe străzi lăturalnice
ca o femeie fără căpătâi
deşi nimic nu o recomanda astfel.
Avea o lume a ei de siguranţă
şi nu se temea de bărbaţi,
nu era frumoasă, nici urâtă dar deluroasă,
ştia să evite şi la nevoie să riposte

Dimineaţa asta, mai pe la prânz, m-am ridicat

din pat. Văzusem cu coada ochiului cum mijeşte

frigul de câteva zile

şi azi nu ştiu ce

i-a venit de s-a trezit.

Se întindea mai mai să-i trosnească oasele.

N-aveam chef de nimic. N-aveam grija lui. Aveam

pi

Voi rostui 


Voi rostui în palme cuiburi 
dintr-un gol al spaţiului care ne-a găsit 
fiinţele sub întrebări, 
sau iluzii sortite eşecului, 
ca să fim treji şi când dormim 
sub definirea cerului. 

Voi rostui şi secunda în care să explorez 
ţara buzelor tale su

Păstrează-mi ... 


Păstrează-mi marginea pădurii, 
cu spectatori ascunşi sub ruguri, 
tăcuţii arbori, visul, nurii, 
din fiinţa ta, din dor, în muguri ! 

Tu eşti iubirea, poarta sfântă, 
o rouă doar te lăcrimează, 
de neputinţă spini se împlântă, 
în carnea m