Cuvintele au curs ca şi cum ar fi plouat, ca şi cum

izvoarele se fac râuri şi se varsă în mare. Acum

s-au înnodat cu tăcerea cum se înnoadă lacrimile

picate pe obraji,

să nu mai cadă,

să lege durerea,

să vină o mână

de undeva, de sus sau de jos, să le şt

Visez ... 


Adorm cu tine-n verde poezia, 
mi-s ochii arşi de fiecare rând, 
tu mi-a lăsat secunda, veşnicia 
şi-ai îngheţat visările în gând. 

Visez un vis, lăsat în paranteze, 
nisipul lui cel adunat din lună, 
sub certitudini, poate ipoteze 
şi-adorm apoi 

E iarãşi octombrie!
Iarãşi au îngãlbenit de ruşine
jumãtate din frunzele verii
şi de dor jumãtate din inima mea;
o frunzã galbenã, o frunzã verde
şi fluierul ciobanului împletind
o notã de pe pãmânt cu o notã din Rai.

E iarãşi octombrie!
Iarãşi se zgribule

în zilele lui azi
are prioritate arta de a schimba cameleonic
cravata
teancuri de ziare flutură la intersecții
port-drapele ale politicii rurale
tipul cu ambulanța are agenda plină
unul în plus sau în minus nu schimbă cu nimic
sensul vieții

tim

             Lecturând şi prefaţând al doilea volum de versuri – Împlinire prin iubire – al doamnei Olguţa Luncaşu Trifan, constatam şi subliniam faptul că autoarea se informează, cercetează şi analizează starea societăţii în care trăieşte şi pe care

Motto:
„Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:
Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
Aceasta e

Dor veşnic

Dor veşnic, călător ... cărare,
la rădăcina unui nuc,
un fruct pe ramuri, încă o zare,
în care visul eu mi-l duc.

Străpung cu el o stâncă-n maluri,
mi-e dor de nucul meu ... de rând,
iluzii suntem, fruct pe ramuri,
sub tâmple, aşezaţi ... u

Somnul
e brăzdat ca pământul de minuni,
când te trezeşti
revii la neplăcerea concretă,
Îmbraci realitatea în haine ponosite,
porneşti să-ţi cauţi plictiseala zilnică
ruptă din timpul străin de bucurie.

Rămâi cu ochii plini de femei
fugite din câmpul v

Îmbătrâniţi în coaja scorojită
ca un copac lovit de furtuni
ne cad mâinile pe genunchii îndoiţi
la umbra propriului nostru suflet apăsat
de greutatea faptelor
puse pe masă în faţa lui Dumnezeu
ca o meditaţie în trupul singurătăţii
în oglinda universu

Plâng pietre la margini de cruci
Şi cerul adoarme pe deal,
Se leagănă frunza prin nuci,
Un gând se înalţă fatal.

Visuri din ochi de cicoare
S-au deschis spre alt infinit,
S-a frânt o rază de soare,
O floare sub cer s-a zidit!

O stea răsare pe boltă
C

pe-o gură de han

în plopii impari

migrează silabe de rugă

şi nuduri dispar

prin golfuri de ceaţă,

pagode de crini

 pe frunzele moarte

se zbat peste brume

cu dorul de viaţă.

o harfă-i văzduhul

şi frunzele zburdă,

gura de rai

 în  vâltori de potop,

trec păsări

 p

Eşti cea ... 


Eşti cea mai frumoasă vină ce o am, 
izvor de la mal, sau fântâni ! 

Aş vrea să fiu un altul, poate o altă ipostază, 
ca să nu te doară, pe care să nu o schimbe vremea, 
când piatra izbită, tremură susuri. 

Vreau doar să îţi dăruiesc căldură,

(Foto de aici)

Mi-am ipotecat amintirile
vechi; triste și lustruite
le-am scos pe tarabă.
Cin’le vrea
să le ia,
nu cer preț.
Mi-am amanetat visurile;
fără speranțe și regrete
am vândut toate iubirile.
Una câte una,
le-am înstrăinat
pe un creițar.
Mi-a

S-a vindecat definitiv rana din trup
a rămas totuşi cicatricea ei în suflet
care nu dispare niciodată,
suntem dăruiţi cu iertare
dar ni se refuză de multe ori uitarea.
Purtăm cu noi strigătul de durere
şi plecăm cu el în moarte,
oamenii ar trebui să

 

S-a-ntunecat nemărginirea cerului.
O liniște cumplită mă-nfioară
Și aud în adierea vântului
Doar vorbe risipite-n prag de seară.

Suntem doar două umbre nesfârșite,
Ecouri triste-ale unui felinar ,
Ne contopim în gânduri infinite
Și rătăcim

Multumesc din suflet tutror celor ce au contribuit la realizarea cartii mele, lui Lenus Lungu, lui Mimi Boroianu, domnului Muntean si tuturor celor ce m-au sustinut in acest proiect de suflet.