Blog

UN FEL DE... APĂ

De când se știe, apa coboară la vale.
Ar fi o negheobie să încerci s-o-ntorci din cale,
Cum ai dori acum, la vârsta senectuții,
Să fii buricul lumii în ritualul nunții.
*
Nu poți să spui că viața îți calcă după vrere,
Că tu peste dest

toamnă, seară…

cerul, ceară,

toamnă, seară,

plouă, plouă,

-n cuib de ouă,

şi-n triunghi

pe-ntinsa pânză,

pe un cer

ca de osânză

trec cocorii

zburătorii,

într-o vastă

 aritmie

geometrie

 din greşeală,

pe-o ploaie

transcedentală.

lume, lume,

 stai acasă,

cine vreai

 să t

toamnă, seară…

cerul, ceară,

toamnă, seară,

plouă, plouă,

-n cuib de ouă,

şi-n triunghi

pe-ntinsa pânză,

pe un cer

ca de osânză

trec cocorii

zburătorii,

într-o vastă

 aritmie

geometrie

 din greşeală,

pe-o ploaie

transcedentală.

lume, lume,

 stai acasă,

cine vreai

 să t

Cât de păgână-i ... 


Cât de păgână-i umbra din sfintele cuvinte, 
când viaţa-n nedreptate, ne îmbracă într-o zestre, 
bocind în taină cerul, aduceril aminte, 
ne dăruiesc doar visuri, cărările terestre. 

E clipa ruginită, când taina face valuri 
şi lumea-i

S-a mâniat Moartea pe mine...

"În două zile vin la tine!"

Să-mi pregătesc sicriu şi groapă,

Căci pe pământ câinii mă-ndoapă.

Acolo-n pământ, afundată,

Să nu mă duc neparfumată,

Ori nefardată, negătită,

Că-n poartă voi fi izgonită.

Sprânceana arcuită bine,

Şi

Rodul meu de lumină
e în verdele mugur închis
unde dorm iernile atingerilor nopţii
nemaifiind altceva de făcut
decât deschiderea ferestrelor larg.

Trupul urcat în trup la vârf
se desface în ramuri cu degete,
tăcerile-mi devin sonore
şi cântă-n soare,

În tren m-am culcat pe coapsele tale
şi am visat un el dorado
unde şi alţii au căutat şi n-au găsit
decât o noapte de speranţe rostogolite-n pustiu
ori uitarea pierdută printre alte ruine.
La destinaţie nu-mi aduc aminte
în ce viespar ai intrat în or

Plouă cu toamnă şi frunzele tac

în şoaptele stropilor de culoare.

Beau cafeaua în zorii nopţii cu privirea plecată după lună.

Norii o ţin ascunsă şi nici întunericul nu mai e întuneric.

Schimbări de timp, de stare, de foc şi apă au loc, toate odată.

Arşiţa verii stăpâneşte între marginile anotimpului
fără să-i strice reputaţia,

valuri de căldură năvălesc din sud
altă secetă năruie aşteptarea, pielea ei zdrenţuită.

Cel însetat nu-şi mai găseşte apa,
e timpul când rabdă de sete pământul
nori de lăcu

Mi-am învelit trupul în suflet să simt şi eu

ce-mi spunea el: „Şi Sufletul are suflet.”

Acum nu mai am teamă să privesc în josul meu.

Oricât de înalt mi-aş cocoţa gâtul, doar albastru şi alb.

Sunt culorile îngerilor şi ei nu sunt doar în cer.

Sunt pri

Să-mi spui 


Să-mi spui de ştii de zborul meu în larg, 
de stavila de nouri din cuvinte, 
de umbra care-mi ţine de catarg, 
de zilele de dor, ce-mi sunt menite! 

Să-mi spui de vorba din tranşee, de vocale, 
de sfânta viaţă care e grăbită, 
de adâncul cerului

Cu urma de vară rămasă-n zi, am aşteptat noaptea

să vânture gândurile, pădurea şi frunzele pe buze

căzute sărutând luna în zborul lor. E toamnă acum.  

Sunt dezgolite

ramurile,

crengile,

braţele mele cuprind jocul unui pâlc de stele

călăuze de drumuri

Noaptea în care o să mă sting
e o noapte spânzurată de cer,
ea însăşi o să moară
într-o dimineaţă tristă.

Poate ce cred eu nu-i adevărat
dar lumânarea aprinsă-n întunericul ei
mă va lumina pe mine, plecatul -
şi nu insensibilitatea ei.

Am adunat un geamantan uriaş  de vise

pentru  îngerul ce-n suflet  mi-a intrat;

luceafăr pe cerul vieţii mele înmiresmat

cu tandre îmbrăţişări şi sărutări promise

Prin a lui dulce iubire virtuală

din serile ornate cu un dor nestins

când inima-mi bate-n pi

te-am iubit

ca pe o floare rară,

albă sau poate altfel,

şi-ngenuncheam lângă răsărit

să pot oferi surâsul

mai dezmierdător decât al dimineţii,

aş vrea să ştii că te iubesc,

ascunzându-mi disperarea

că vei pleca în vreo noapte

fără să-mi spui...

frâng mâinil

banca de amintiri

lângă apele cu valsurile

Dunării albastre

fecioarele şi-au sădit visele,

rătăcite prin pulberi de timp,

aşteptând cavalerii de ieri;

a tăcut vântul şi vulturii

au căzut peste toamnă,

ard tapiserii pe coline,

licori de lumină se zbat

 spasmod

în orașul meu băiatul cu gunoiul 
citește Gazeta de Sud la intersecții 
din mașini snobii aruncă scrum de țigări efeminat
pătura care citește aspiră naturalețea unei cărți 
în Parcul Romanescu