Blog

Crezi că ar putea

Crezi că ar putea pe rânduri răvășite
să plouă cu mine frunza toamnei
ca să scurtez distanța dintre doruri
și să admir,uitatele tăceri?

Crezi că ar putea să plouă șoapte,
sau bulgări de lumină, în veselia păsărilor
ca eu să mă scutur de ru

Atât de bolnav era timpul fărădelegii
încât înebuniseră salcâmii de mirare
pe marginea unui drum de pământ desfundat
care nu ducea niciunde,
ca să nu se supere nimeni care o apuca aiurea
şi se trezea în câmp.

Cineva pusese un indicator jerpelit
care a

Țiganii Ilenei Roman


Ca să te apuci să scrii, ceva despre Ileana Roman, s-o ”critici”, trebuie să ”stai serios la umbra unei sticle cu tărie, ori Crâmpoșie de Drăgășani”, dar și să ai norocul, ca atunci când îi citești ce ai ”bârfit-o”-n pagini, s-

Mă plouă Toamnă, toamna ta şi nici

nu simt stropii de-s reci sau calzi.

Mi-am învelit privirea în florile frunzelor tale

şi tot aici, sub cer, în anii ăştia, m-ai aflat.

Eu nu mai plec din tine.

Rămân chiar dacă te prefaci

când nori-ţi scuturi iarăşi,

Ziua în care voi învăța să tac
(Fragment)

Toamnă... cu fior de renunțare sărutând frunze. Lacrimi de cer pe aripi de cocori... e timpul plecărilor.

O zare tristă mă învăluie în privirea ei laptoasă, aleea e acoperită de frunze iar pașii mei le stri

toamna

ceremonie de galben

eşarfă la glezna codrului

deasupra abisului,

culoarea zăvoaielor,

frunze-amurgind

în linţolii de platină

peste plopii trişti

 ai toamnei,

arpegii de greieri

sub bolţile albastre

 ale cerului cântând

pe scripeţii de fulger

ai lunii;

iarb

Drumul

Drumul îmi pare, în culori indecise,
pe linii punctate, ca o sârmă ... păşesc,
visând în secvenţe străine, încinse,
alte puncte, iubito, sunt la porţi ... ne opresc.

Visez cu o gară, cu trenuri ... dureri,
vâscoase adâncuri, ce genunchii-i

Ploaia a ameţit pământul. Frunzele se clătinau

în zborul lor ca şi cum ar fi şchiopătat de un picior,

iar eu săream printre ele, pe celălalt.

Vroiam să-mi aud foşnetul trosnit pe cărare,

ca al lor. Mă credeam liber, eu cu mine.

Nu înţelegeam, nu ştiam

Se prăvălea lumina peste cuvintele noastre scăpate
între crăpăturile pământului ars de secetă
şi lumea se lamenta cu un fel de plânset
ruginit şi el pe buzele uscate
încât nu te mai poţi aştepta la nimic bun.

Ca orice întâmpinare a naturii cu braţele

Ţintuit cu mâinile şi picioarele, de cerul căzut pe mine,

priveam cum îmi cresc rădăcini în sus

de parcă eu creşteam în jos.  

Totul era calculat, planificat să văd mugurii din seminţele  

mai ieri aruncate din vârf de deget, cum încolţesc

în pământul a

SEPTEMBRIE

Sunt prea sărac, fără simbrie
Am scris dintotdeauna poezie;
Am încercat s-o-mbrac în frac,
Să fie tuturor pe plac.
*
E luna de-nceput sfârșitului de vară,
Când cântecul se stinge, trist, în fapt de seară,
Când rândunelele se strâng, pe sâr

între vară şi toamnă

e ceva între vară şi toamnă,

vin nopţi cu febră peste noi,

cu vise dulci din lumi uitate,

cu frig şi tragicele ploi,

ce-s pline de singurătate.

mai vine-o toamnă cu mult dor,

delir fecund de minotaur,

cad frunze galbene-n pridvor,

polei

între cerul oval
și linia frântă a muntelui
greierii miros a tămâie
pe altarul lui Dumnezeu călugării
înțeleptesc mângânindu-și barba

la vecernie pâlpâie lumina în vechiul schit
singur cu Dumnezeu părintele murmură rugăciunea
care sparge tăcerea inimilor
c

O încrâncenare de zile mari
stăpâneşte pe toată lumea,
nu mai încerc nimic care să iese din rând,
ştiu sigur
că la toţi le sare ţandăra imediat
şi mă refugiez
în gândul tău lacom
de altceva.

Mă concentrez asupra subiectelor de introvertire
unde oameni

   Trecută prin sita formalităţilor vamale din aeroportul Henri Coandă, Lea se trezi singură, confuză şi pierdută într-o lume total diferită de cea din care se întorcea după ani lungi de rătăcire. Graiul familiar îi umplea timpanele, agresiv ca un to

DE ZIUA MEA....

Din universul iubirii
A răsărit o stea.
E steaua mea

ce are mai mult

decât o jumătate de veac.
O filă ce se scrie
Cu versuri din altă lume
Flămândă de așteptare
La cumpăna iubirii.
O poartă se deschide
Mă cheamă spre întreg
Dar...
Pecete

ce frumos…

Ce frumos se face noapte,

Ce frumos se face toamnă,

Ce frumos visele mele

În trecuturi mă întoarnă.

Ce frumos mai sună frunza,

Ce frumos mai bate vântul,

Trec cucoarele pe zare,

Iar prin inimă, cuvântul.

De când mie îmi sunt eu,

Umbra mea trece p

Împăturesc tutun în foi de ziar, de nervi, de lipsă de răbdare, de timp,

de bani care să alerge la magazinul din colţ de stradă cu noaptea.

Pe fiecare deget,

o amprentă,

o umbră,

o pată,

cerneală albastră sau neagră,

nici nu mai contează în scrumul ars