Blog

O linişte

O linişte ne-apasă între distanţe mari,
când freamătul mai cată în galben de gutui,
la mine frigu-şi lasă-n secundele gheţari,
tăcerea ce mă arde şi n-o spun nimănui.

E liniştea din zboruri ce încă-s neîncepute,
când alta de departe îşi cânt

E soare... şi-i toamnă,

arămiul pădurii - obsedantă armură

în urmă culorile dureroase mor

până când doi vulturi albaştri-

noi...

prefac privirile noastre în ploi.

Prin ploi mai putea-vom să ne arătăm

unul altuia verdele crud

care ne pulsa prin întreaga trăir

Dimineaţa şi-a înălţat zorii zvârcoliţi în patul de stele.

Nu-şi găseau locul în amestecul

de gânduri,

de şoapte,

de poveşti,

de vise

ale nopţii (răs)turnate peste zi.

Mi-am luat câteva zile de la mine şi le-am pus deoparte,

să aibe loc, să-şi găsească

Ce căutăm

Ce căutăm şi ce găsim,
încape totu' într-o secundă
cuvintele ce le rostim,
tăcerea lor, ce ne inundă.

Suntem cuvântul din poveste,
în vise orizonturi mari,
secunda care ne priveşte,
suntem şi case şi zidari.

Dar căutăm mereu lăcaşe,
să ne rug

Blândă
Moartea-ţi alunecă-n inimă.

Clipele se numără singure,
trec,
respiri ultimul aer al unei dorinţe
din gând,
şi aerul se mută-n suflet.

Trupul rămâne inert
se-ntoarce la origini
în pământ.

Păcatele rămân afară
cu drept la iertare.

Mă-ntorc
din punctul tău cel mai îndepărtat
şi nu mai pot să-ţi vindec iubirea
după ce m-ai hrănit cu foamea ta
mai mulţi ani desperecheaţi de invidie.
Mândria îmi mijeşte prin gânduri,
pune urechea la pământ şi aşteaptă
susurul trupului de femeie-n

Unde seara se îngână cu noaptea şi-i lasă liber întunericul
oamenii îşi închid porţile şi pleacă obosiţi,
aerul tare miroase a verde ori uscat,
dealurile alunecă şi se pierd în pădurile de fag.

Tăceri nedesluşite bat la ferestre,
femeia-mi şopteşte pr

gânduri de octombrie

doarme-n munţi prima ninsoare,

octombrie cu brumele lui

vine cu oase de îngeri decapitaţi,

s-au deschis mustăriile peste tot,

orele picură-n oale cu vin

veninul din zilele când fericirea zbura;

scriu tot mai greu poezie,

în zilele toamn

Avem un ...

Avem un vis, o taină ce ne-apasă,
sub albul cel pictat din când în când,
în el eu mă trezesc, nu ştiu, îţi pasă,
de-am fost mirare, dor, sau numai rând.

Ştii câte ploi, iubito, am băut,
sub arşiţa din vara ta nestinsă,
am miezul o tăcere, v

Noaptea îşi adună resturile

într-un recviem

cândva

o să fie o ultimă înfrângere

o ultimă ţigară

o ultimă cafea

umbră la masa vremii

moartea muşcă uitarea

şerpuită de amintiri

nici somn nici veghe

îngenunchez la porţi de umbre

spre acolo unde pulsează lumina

suf

Cu şoapte, cu dor, cu gânduri în vise, plouă

cu sete pământul uscat de lacrimi, strigă

cerul şi toamna

se miră de unde cânt

printre ramuri dezgolite de nori

şi

frunze îmbracă drumul ticăit

prin noapte, lumină

şi ecou din culori

(răz)bat la porţi deschis

S-a şters de lacrimi pe obrajii împiersicaţi de puf
încruntându-şi sprâncenele ca o viespe,
se apropia tot mai mult de o răbufnire de furie
pe toţi cei care o socoteau o fetişcană
care nu înţelege prea mult din mersul poticnit al vieţii
şi alunecă uş

Sunt în gândul tău o virilitate ascunsă
în anvergura unei dorinţe refulate
ruptă din contextul situaţiei întâmplate,
cădere în hiatusul moralei
de unde nu poţi scăpa
fără oprobiul public.

De la început se întrvede o îndoială
neexprimată,
dar starea în

Cerul greu coborând pe o rază de lună
printre boabe de struguri împrăştiate-n furtună,
nostalgii prelingându-se ca şi sângele-n teasc
în tristeţi de copii care nu se mai nasc.

Vânt vetust viscolind sentimente furate
prin ruine de domuri din oraşe

Ieri te iubeam

cu o dureroasă fericire,

azi,

 blândă tristeţe…

Înmugureşte plecarea sub paşi,

vara de noi e tot mai pustie

şi verdele…

verdele nu-mi mai respiră pe tâmple.

La intersecţia dintre vis şi realitate,

se zbate

o iubire ce niciodată nu a fost

 depli

mi-a spus ,,bună-dimineața''
în anii mei romantici
dar ziua nu începuse bine
se strâmbase poetul la ea

făcea apelul de dimineață
după o beție cumpărată la litru
nu i-am răspuns decât
să-mi lase zilele nescrise
la apel nu răspund

în serile când negrul d

Trezeşte-mă

Trezeşte-mă, cuvânt rostit în şoapte,
la mese da tăceri, prima zăpadă,
când am să pun oglinzile din carte,
ca sfinte rânduri, toate deodată !

Trezeşte-mă acolo la izvoare,
când zeii şi titanii vor imperii,
sub o furie a slovei care doare,
t