Blog

Doină

Frunză verde dor de dor
Iar mă doare un picior,
Iar visez cai verzi pe cer
Care-apar şi care pier,
Aşa ca nălucile,
Rupându-mi ulucile.

Frunză verde trântitură,
Aş mai face câte-o tură,
Prin a viaţă,
Haoţă şi petrecăreaţă...
Iar m-aş face, Doa

Te îmbracă

Te îmbracă orizontul, furtună... înserare,
un întuneric care, iubito, poate-mi scapă,
lumina mi-e învelișul, lăsat în lunecare,
lăsat în taina vieții, că râuri mari de apă.

Ai devenit lumină, în zi de sărbătoare,
o rouă ce trudește

Se plimba așa, fără rost, prin casă, dintr-o cameră-ntr-alta. Își trecea mâinile prin părul dezordonat, își ștergea lacrimile care curgeau pe obraji fără încetare. Fredona un cântec drag ei, un cântec de dragoste și de despărțire. Își amintea că și-a

E grotesc
să te strig cu partea mea de gînd lipsă,
eşti prea departe şi auzi doar sferele
rostogolite,
carul mare îşi fixează osiile paralele
şi stelele stau la rând.
Lumina îmi coboară prin sânge
şi pulsează prin inimă, zodie de săgetător,
nervii nu

ʺDa tu nu te cînți după tatăʼto?ʺ, lʼo întrebat mama pă tata cînd o murit Tinu. ʺDapi di ce să mă cînt, că cîntatuʼmʼam bugăt după mine și dumnealui numa o rîs!ʺ ...

No ... descîlciți voi tîlcul ... Tinu zîcé să nu să cînte nime după el, numa vîntul

...Duminicile lui ... Vasile Morar...

Ce greu îmi este, Dommne, să-l ”iau la scărmănat” pe unul dintre cei mai buni prieteni al mei, pe moroșanul Vasile al lui Morar din Chelința Ulmeniului de Maramureș!
Din ”noianul” de cărți pe care le am de la domni

Se-nchină crucea
(La înmormântarea nașului)

Ne grăbim să ne-nvelim cu noaptea crudă.
Seară de seară și-n ierni și-n primăveri,
ne batem joc și umilim o viață nudă,
spunem prea ușor; Pa! Zilei de ieri.

Dorim să fim uciși ca să fim liberi.
Trăiți de

Visez

Visez răpusul țărm de vină,
visez adâncul meu să-mi fii,
iar eu să-ți fiu o rădăcină,
și tu de poți ...măcar o zi .

Să-ți fiu o toamnă la hotare,
un vis cuprins într-o nedeie,
sub pâlpâiri de felinare,
uitată dragoste-n scânteie.

Să f

-“Sărutul tău l-aș vrea acum iubite
Pierdut printre petalele de flori,
Ce-n patu-nmiresmat sunt risipite,
O plapumă de-arome și culori.

Să fiu cuprinsă de-ale tale brațe,
Înlănțuită-n veci de-al tău amor
Și poartă-mă în alte zări măiastre
Să

În ceruri urcă drept închipuirea
Peste satul cu veşnicia în urechi,
Bat clopote cu sunetele vechi
Şi-mi sapă prin memorie uimirea.

Dimineaţa vin fluturii să soarbă
Roua bucuriei, nectarul dulce al florii,
Lumina ce dă aripă culorii,
Greierii de-atâta

  ,,- Sunt nebun de legat!" se căia Carlos, amarnic. Cum mi-am imaginat că voi suporta plecarea Leei atât de departe, pentru un timp nedeterminat şi mai ales într-o lume care o va înlănţui imediat şi iremediabil!?" Dar nu mai putea da înapoi. Nici nu

,,mă țin de crăpătura prin care mâna Fiului îmi salvează sufletul''
Elena Mirca

 
îmi aruncă lasoul
pe verticala mea şubredă
îl simt cum mă loveşte
mi-l înfăşoară în jurul gâtului
prinde bine şi mă scutură tare
de atâtea gânduri negre
deşirate în inima

Trăim în stilul cel mai lud

Pe care Universul îl proclamă

Chiar mintea de pe urmă-i nud

Uitat e şi cuvântul mamă.

Simbolul bărbăţiei se destramă

Ea viaţa se amână deodată

Trăim o mult prea relaxată dramă

Uitat e şi cuvântul tată.

Nimic absurd, nimic nu pare

Sunt ferecate porțile luminii,
O aripă de înger în cădere
Aduce nopții mele-o mângâiere
Când gândul meu se pierde-n taina lunii.

Rătăcitor prin enigmaticele căi
Ale unui timp cuprins de mărăcine
Eu n-am murit, dar mor mereu în mine
Ale lumini

La distanţă de un click de ochi, lumina arde

şi tata e aici, cu noi, la bancă, eu şi sufletul

şi pădurea foşneşte-n linişte frunze pe cărărui străjuite

de copaci. Sunt încă verzi şi câteo ghindă obosită

să stea agăţată pe ram, cade, adulmecă pământul.

Soarele aleargă
nu numai între cele două orizonturi,
ci şi între celelalte orizonturi
aleargă Soarele.

Nu Ra, ci Da.
nu zeu, ci Dumnezeu.

Priviţi-l
priviţi-L
cu toţi ochii voştri:
El nu trece impasibil.

De fapt, nu e corect
să spunem că soarele a asfinţ

Nopţile se scufundă-n stele,
satul se urcă deasupra de râu,
pe cer e o mişcare abia percepută
câţiva meteoriţi cad peste ulmi la marginea pădurii
dincolo de poiana soarelui
unde fetele prinse-n întuneric se metamorfozează-n iele.

Luceafărul lasă semn

MAMĂ ȚARĂ,

Lui C. Vadim Tudor

                                            Mamă Tară,- îmbracă

                                            Strai regal cernit...

                                            Fiul tău îți pleacă