Blog

Am zodia ...


Am zodia ascunsă în dor ce mă înfășoară,
în vara ce-a trecut de a dat în mine iama,
sunt timpuri care stau în rânduri ca la moară,
iubirea, visul, taina și poarta mea și teama.

Sunt timpuri care nu-s, iubito, decât vină,
în viața

Bun venit din nou la şcoală!

Ieri vacanţa s-a sfârşit…

Vara toată a fost goală,

Astăzi s-a înveselit!

Mici şi mari au dat năvală,

Dar tot vin la nesfârşit

Şi ca ciorba dintr-o oală

Nu se-opresc din clocotit!

Unii vin cu îndrăzneală

Şi cu chipul primenit,

Iar

Sufletul s-a dezbrăcat de trup. L-a lăsat pe un deal, pe o colină,

singur, în bătaia vântului. Nu se uscase deajuns, pe dinăuntru.

Am luat o găleată de cuvinte să-l tencuiesc, cu ele.

Vorbele au zburat în amintiri, pe

cer. Erau şi ele ude. Soarele le

Noaptea privesc pe ferestre de argint
caii nisipurilor care aleargă pe plajele mării,
ei filtrează întunericul pe nări nechezând
ca nişte năluci ale vântului scăpate din frâie
de însăşi stăpânul aerului.

Caii beau apă la gurile fluviului
răcorindu-se-

CRUCEA

Crucea – intersecția coordonatelor
din centrul Universului !
Fiecare braț indică zările,
unde, de la Turnul Babel,
s-au statornicit semințiile.
*
Crucea – simbol creștin al mântuirii
și instrument de tortură.
*
Primul semn al închinării pruncul

cuvintele

cuvintele cad

ca ploile-n toamnă

pe şesuri arse,

ce gem în lut,

suflă un vânt

 de amintire,

prin părul tău,

fuior cărunt;

pe bolţi de dor,

îngerii nopţii

se nasc şi mor.

pe geamuri plouă,

plescăie agale

doar flori de rouă,

mărgăritare,

frunze gălbui

în zb

Nu pleca, vară, mai stai

       Acrostih

S-a dus vara caldă-ndat’

Unde s-a ascuns în zori,

Cu vacanţa a plecat,

Cărând soarele în nori?

Eu sunt supărată-acum,

Spunea Sanda lui Costel,

I-aş fi spus s-o-ntorc din drum:

Nu pleca, mai stai niţel!

Nu mă vezi ce tr

Urmăreşte:

https://www.facebook.com/ionescu.ion.98/posts/10205079886583506

ÎÎn meditaţie devii din ce în ce mai adânc
intri în propria fântână în genunchi,
să asculţi cum susură apa în urcare
şi din această cauză
timpul în clipele căruia poate să se nască întâmplarea
care te înalţă în ochii celorlalţi
îşi lasă amprenta pe f

Să zbori

Să zbori cu aripi albe pe un drum necunoscut,
spre-un vis ce-i gol acuma, din taina ce se închină,
e gândul unui vis, din dorul de început,
când trupul are astăzi și inima-n rugină.

Nu e visare asta, în zările le de taină,
zig-zagul

încet-încet se-așterne pe coline toamna

încet încet se-așterne pe coline toamna,

grădina se scufundă-n galben

prin pielea cerului albastră,

doar mere roșii se mai văd în zare

și cumpene de fântâni dormind.

cu degetele răcoroase vântul

trece prin părul meu

Drumul era în urcare şi eu coboram în mine,

adânc. Mă voiam emigrant în timpul de demult.

Nu aveam viză. Nu ştiam să cânt la colţ de stradă, să

cerşesc lacrimi să-mi fac un fluviu ca Dunărea, să înot.  

Nu ştiam să dansez, să fac paşii mari de tango,

Îmi intră sângele printre degete,
se umple de mine
şi-şi dă palme peste ochi
că n-a văzut inima
unde să cuibărească
un circuit de iubire
normal.

Casa bătrânească are în firidă 

Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă.

Tata lung se uiră de-a-i veni feciorul. 

Mama lăcrimează... Cât de mare-i dorul!

Ciutura fântânii lacrima adapă,

Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.

Ce străin e satul! Ce stingheri

S-au dus şi toamnele târzii...

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...

Şi lacrimi-frunze au picat

Din cerul nostru înstelat.

Şi câte lacrimi or fi curs 

Din cerul nostru nepătruns

Printre stihii, în zori de zi, 

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toa

Zorii mi-au bătut în obloanele ochilor de parcă

ar fi fost alarma unui ceas. Mă anunţau că

trebuie să-mi iau pastila de o nouă zi şi cafeaua.

Cafeaua pe care o sorbea cu nesaţ în fiecare dimineaţă şi saluta

zgomotos oamenii care intrau şi ieşeau pe uşa

https://youtu.be/10b_ycoPEEc - MIERLIȚA 

           3  GRĂDINA RAIULUI FOLCLORIC

Din apa cristalină a melosului dulce ca un „fagure de miere” au băut să-şi astâmpere setea de frumos rapsozi şi instrumentişti minunaţi, care prin măiestria lor, d

RUGĂ

cine-i demn de fericire,
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veşnicie,
străjuit de dumnezeu.

timpul nu mai are febră,
nu mai arde şi e