se zvârcolește vântul șarpe ce așteaptă asfințitul
Preschimbă-te în clipe! zice Nichita către mine
simt gustul de tămâioasă al toamnelor
curgerea timpului Dunarea care imi scade in piept

aș rodi la fereastra lumii
vie mustind sihastru
dacă stancuțele nu

NU MĂ CĂLCAȚI PE SUFLET !

Drumul vieții este lung,
Dar mă-mpunge cu sfârșitul;
N-am motive să mă plâng,
Pentru toți e... începutul.
*
Cine să mă mai conducă
Pân’ la locul de odihnă?
Toți țin de locul de muncă…
Am murit, are cineva vreo vină?
*
Trece m

Ar trebui să înţelegi limba
în care vorbesc în tăcere cuvintele,
să le prinzi de-acum sensurile
în care o să-ţi recunoşti
rădăcinile ce o să-ţi aducă aminte
de neamul pe care mereu îl visezi,
de porţile de piatră sculptate-n suflet
cu mărinimia de vâ

amintiri fugare

cad alte frunze, alte păsări zboară,

cum mai zburau la noi odinioară,

vin alte toamne cu aceleaşi nume,

dar noi trăim de-acum în altă lume.

dimineţile mocnesc singurătate,

şi toamna trece rece prin cetate,

din mrejele cu vălul de aramă

vin

Iulie şi-a pornit cuptorul,
îşi revarsă căldura peste fructele verzi,
eu merg la cules de cireşe în Gorj.
Munţii se apropie pe jos de câmpie,
apele se odihnesc între malurile râurilor,
nu se mai grabesc spre mările albastre
plecate pe valuri în conce

PRIETENII...

Mi-a fost dat să cunosc colegi
În patruzeci și cinci de ani,
Cât am slujit la stat cu zel,
Fără pretenții la mulți bani...
*
Erau, totuși, cu valoare,
Puteai trăi ca să nu mori,
Eram egali în adresare:
Tovarășe, era-ntre noi.
*
Și răspu

Nu fac ...

Nu fac, să ştii, colecţii din destine,
nici zgomot pentru un dor, sau urma lui,
tu, unde eşti, cum te înţelegi cu tine ,
când ploi încerci. apoi le taci, sau spui ?

Nu-mi regizez prezentul în secvenţe,
nici vise nu îmi ţes în fructe coapte,

dansează toamna prin livezi

am găsit un lac, o boare,

între margini de luceferi,

stăpânea peste mărgeane,

vise dragi, povești frumoase,

îmbrăcate în sidef,

o natură somnoroasă,

ce-i cusută în gherghef;

galbenă era făptura

între foi de fag pieziși,

a căzut din

Niciodată icoană n-a fost alta

decât mama,

concepţie supremă

depusă de Dumnezeu

pe pământ

spre sacrificiu.

Furtuni de nisip mătură sufletul meu

Aştern peste timp uitarea din zile prea grele

Cu disperare caut oaza de linişte a gândului meu

Întinderi de  verdeaţă s-aline chin şi sechele

Izvorul cu apa cea limpede si răcoritoare

Să stingă jarul ce-mi arde trupul

iedera

Zările-au încărunțit

în palma mea de trubadur

în timp ce sufletul urcă

spre cumpăna înserării.

Vitraliile se volatilizează

ca în bazilicile bizantine

prin care curge mierea luminii.

În focul reîntors în cenușă

se vede trupul tău

crescând în ochii mei

c

Balada mortului electoral

E clar acum că nimenea nu știe
Când vom avea și noi democrație,
Dar fi-va mult mai bine-n țara mea,
Când morții noștri nu vor mai vota.
*
Și fi-vom mai puțin săraci și triști,
Când vom scăpa deplin de comuniști,
De securiști

E un sunet auzit dintr-o şoaptă de vânt,
e clinchetul din clopoţelul timpului
în seara târzie când fetele urcă-n vârstă,
între degetele subţiri culeg raze de stele
şi adorm cu ele în braţe.
Simt somnul revărsat în surâs
ca o pajişte în ochii unei flo

îmi plac toamnele cu chiştoace băltind
frunze putrede cai aburiţi
trag storurile şi dorm cele cinci minute
pentru frumuseţe apoi alerg
cu viaţa la piept
fiecare drum are cheia lui sol
mă scutur de ploi precum câinii
din adăposturi
n-am stare toamna mea are

« În calea ta, iubirea-mi… » Iubirea –sentimentul suprem ce-l poate nutri un om. Sentiment pur, plenar, ce nu poate fi asemuit cu un altul şi nici nu trebuie pângărit în vreun fel.

Iată ce ne transmite poetul încă de la începutul acestei poezii, acest

,,Cel care sunt'' a plecat peste munţi,
strigă călătorul fără nume
şi-l plimbă prin oase minerale.

Adaugă zilele în necesara hrană;
bucură ochiul cum caută,
urcă timpul pe coloane de aer,
şi-n grote pune seminţele învierii.

Vine, le priveşte de sus;
ru