Blog

Deși vara părea un loc abandonat, soarele pârjolind  tot ce i-a ieșit în cale,  acum Bărăganul se animă, iar Dumnezeu își face simțită prezența in fiecare palmă de pământ.   Câmpia nesfârșită  e îmbrăcată în culorile Paradisului, e metaforă dechisă s

Frunză verde-n arătură,
M-aş întoarce-n ani, o tură,
Să mai simt zvâcnirea dulce,
A iubirilor năuce,
Să mai pun inimi pe jar,
Să am curtezani un car,
Să nu gust amarul trai,
Să mă simt ca-n sân de Rai!
.
Frunză verde de cicoare,
Cât mi-e dor de-o săr

Mergea așa, aiurea, pe bulevard și din senin se oprea din loc în loc încercând să-și găsească liiștea  așezându-se pe câte-o bancă stingheră. Stătea câtva timp, parcă aștepta pe cineva, apoi se ridica, își ștergea cu palmele lacrimile care se rostogo

M-am refugiat în vocea explozivă a unei femei nervoase
când argumentele nu mai însemnau nimic
ci doar acceptarea stării de fapt.

Oamenii se plictisesc repede şi renunţă,
nepăsarea îi căleşte în abordări subiective,
nu-i interesează
dacă nu-i afectează

Suntem


Suntem, iubito, iarăși, o toamnă la răscruce,
lumini amăgitoare din lumea efemeră,
dar te aștept mereu când veșnicia duce,
iubirea și-o așează, ca taină pasageră.

Suntem un vis, o apă, o arzătoare punte
și temători și falnici, la țărm

Nimeni nu m-a iubit mai mult
decât am putut eu să încerc,
am pus pe faţa fiecărui gând
imaginea inimii rănită
de iubirea promisă
şi nimeni n-a observat.

Cuvintele-mi sângerează şi azi
în versuri care mă dezleagă
de propriile eşecuri.

Am rămas în metafo

Ard timpul ca pe o ţigară la cafea în dimineaţa clipei

aburită de un televizor cu gropi, găuri prea mici,

prea mari să mă încap între graniţele purtate

de interesele de dincolo de percepţia gândurilor

împreunate,

în braţe,

copii migraţi prin ţări

cu şin

Privesc in noapte stelele pe cer

una şireată feciorelnic imi zâmbeşte

e Steaua polară, mândra mea

care mi-a furat de mult inima

Îmi fac din nou aripi din vise,

să zbor cuprins de dor năvalnic

pe bolta cerului luminată,

paradisul neîntinat al aştrilor etern

Să împrumutăm

Să împrumutăm, iubito, iarbă,
plângând pe sănii înnoptării,
un vis rămas ca rid în barbă,
la porţi, sărutul aşteptării !

Să împrumutăm, de vrei şi beznă,
cu nostalgie şi culoare,
tocitul dor, mi-e pân' la gleznă,
abandonat într-o chemare

dragostea

s-a umplut ulciorul, dragul,

de când eu ți-am fost pribeagul,

s-a umplut chiar de la sine,

între rele și –ntre bine.

au fost timpurile sumbre,

pline de greșeli și umbre,

dar au răsărit toți sorii

și s-au risipit toți norii.

draga mea dulce icoană

Amintește-ți doamna mea de prima oară
Când sub geamul tău treceam grăbit,
Era frig, ploua, și era seară,
Da-n inimă-mi ardea un foc mocnit .

Vedeam poate pentru-a mia oară
Lumin-aprinsă la fereastra ta,
Dar niciodată silueta-ți clară…
Doar geam

Se îmbrăţişează tot mai des,
se rup unul din altul
în părţi egale cu fiecare.

În jur oamenii gândesc liber
dezvoltă tot mai sofisticate sisteme filozofice,
fenomene şi categorii
care se contrazic reciproc.

Sunt atâtea probleme nerezolvate în lume
şi se

Vino să demonstrăm

ceea ce nu poate fi demonstrat.

De exemplu:

ipoteza celor doi arbori

drepţi, cu coroana falnică, rotundă,

legănaţi doar de rouă...

Demonstraţia are la bază

"Algoritmul lui Euclid"

rezultă că 

nu ne vom întâlni

decât în poezie.

 Dacă vei simţi între stele linştea

 sunt eu... gândurile mele.

Dacă lacrimile mele ard

atunci sunt stele

şi tu simţi aidoma

eu sunt fericită 

şi dorul de tine cântă.

Mi-ai așezat ...
 

Mi-ai așezat un dor în forma clipei,
capitole de sărutări amare,
să fiu un vis, cel nesperat aripei,
zăpezi de alb sau ploi de încercare.

și m-ai topit în matriță ca formă,
în prag de rai sau rugă din altar,
să cred în vis

           4. GRĂDINA RAIULUI FOLCLORIC  

        Primul meu institut muzical în care am studiat a fost „Cârciumioara fermecată” a tatălui meu Ilie Voican (în Bălceşti de Vâlcea, pe malul Olteţului), cârciumioara fermecată de altădată, pe care aş nu

Voi ști eu oare-n viață ce-i iubirea?
Voi fi atins de raza ei măiastră?
Voi ști a scrie cu pana mea albastră
Cântându-i iar, în versuri, nemurirea ?

Chiar dacă e durere și tristețe
Eu caut tot mereu cu-nversunare
Senina și sublima ei ardoare,
V

Noaptea în care am prins viaţă
era cu o săptămână înainte de naşterea mântuitorului
într-un început de iarnă fastuoasă.

Se desprindeau magii de treburile zilnice,
urmăreau semnele cereşti,
steaua cea mai luminosă călătorea.
Craii au urmat-o, sigur şi