Blog

Când eram tânăr, cal cred că eram,
timpul îl trăgeam după mine târâş,
sfinţi în căruţe de foc şi zei în care de luptă
îi duceam acolo unde nu poţi să ajungi.

Erau lumi împrejur şi nu se vedea nicio lume,
inima mea era scoasă, pulsa în palme lumină
făr

HAIKU

cămin cultural –
aleile-nierbate,
porțile-nchise
.

*
nevăzătorii –
când soarta i-a miluit
și negru-i plăcut.

*
miere din belșug –
disipat în floarea lui
soare-n asfințit.

*
numai ea, luna –
în nopțile senine
iubită-ntruna.

*
mama - icoană
lângă Maica Domnul

două viori

eram viori azi noapte amândoi

cântam sonata lunii doar în doi

tu nu erai femeie, nici eu bărbat

era fantastic şi era ciudat

vibrau acorduri dulci prin sânge

sub luna care-n noapte plânge

eram aşa în vise duşi

ca în „sărutul” lui Brâncuşi…

duminic

Căzut pe nisip din copacul cu rădăcinile-n cer
n-am văzut margini doar forme necunoscute.

Dincolo de această cădere timpul e normal
se manifestă înlăuntru şi înafara mea,
chiar dacă iubita-l ascunde sub mască
pielea ei capătă solzi aspri
ochii se retr

Inima mea nu e o gară

în care să te perinzi

cȃnd ai chef și cum poftești,

trenul cu care vii cȃnd ai dorințe

și pretinzi să-ți fiu deschisă,

cȃnd trenul tău de plecare

așteaptă în depou

ca după o plimbare prin Copou.

Nici parc nu-i inima mea

să pleci după o s

finalul ca o cădere de balet

trece pe sus o nepereche

 albastră de aripi

luna vindecătoare

se lasă pe umărul meu

o stea mă-ndreaptă spre

 altă frumoasă naştere

în singurătăţi vărsate-n

 clavire prin plăsmuiri

de ceaţă

 coapse dulci

 cu sonuri de alăute

zac pe c

Fiecare cuvânt este o scoică într-o limbă
în care literele urzesc o perlă
misterioasă cu luciu de sidef
şi sunetul poetic al cântecului de leagăn.

Noaptea se plimbă cu stelele prin anotimpuri
ca un păstor cu mioriţele bălane
până la izvoarele dorului

Aruncați poemele la câini
ca pe-o inimă însângerată
dar spălați-vă pe mâini
dacă ele încep să bată

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Sub pădurea din ochii tăi

izvorăsc lacrimi,

în deşertul sufletului meu

nisipul arde.

Departe...

este clipa în care 

lacrimile vor stinge flacăra

binecuvântând nisipul

din care încolţită sămânţa

dragostei

va dăinui în adâncuri

dincolo de ochi şi suflet...

ÎNTRE  CER  ȘI  PĂMÂNT

Cutreier dimineața pe câmpuri.

Pământul e negru, crăpat

Și trist că-i nelucrat de ani,

Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.

Și cerul a pierdut din albastru,

Pe fire de iarbă, în rouă, a pus stele,

Sunt semne că toate se schimbă

Din

astăzi

astăzi un cal a zburat pe cer
avea aripi de ceară și mânca jar
pintenii lui erau albaștri
trăgea o trăsură plină cu îngeri

astăzi parcă sunt năuc de-abinelea
văd numai cai verzi pe pereți
parcă aș fi dali să am o sută de ochi
sau van gogh cu o u

În inimă îşi zidesc sălaşul-cetate
iubiri paralele,
zile de aşteptare,
nopţi de plăcere,
ce se ignoră între ele.

Totul se întâmplă în spatele oglinzii
de unde ţâşneşte întunericul
cu gânduri ascunse.

Cetatea-i vie şi solidă,
are acoperişul de vise,
fem

DOAMNE, CÂTE  ȚI-AU  FOST  DATE...

Doamne, câte ți-au fost date să vezi

În milenara noastră existență!

Reguli și nereguli - că nu-ți vine să crezi

Ce este omul în stare să facă

În viață din inconștiență.

Din răutate, orgoliu, mereu dușmănește

Tot ce i-ai

Cască porcu' şi se-ntinde într-un şanţ plin cu noroi,

Este cald, frumos şi bine pentru traiu-i de gunoi.

N-are casă, nici nevastă, doar copii ce sunt la stat,

Ce-i făcu la tinereţe când era şi el, bărbat.

.

Cu cine-i făcuse, oare? Nu mai ştie... Bun aşa!

C

Într-o crâşmă la o masă
Zgârâiată şi soioasă,
Stau măgarii la grămadă,
Parcă ar fi puşi pe sfadă.
.
Ce gâlceavă? Ce pricină?
Se hlizeau că o vecină
A intrat ca o tornadă,
Cu o gură...o cascadă!
.
Îşi găsi măgarul care,
După ce aduse care
De nutreţur

baladă profană

pe-un picior de plai turbat

unde cad amanții-n iad

hai de-a ala, hai de-a bala

să-ți deschei doamnă sandala

să te trag în iadul meu

ca să guști ciorbă de zeu

cu gura ta de argint

tare-aș vrea să mă alint

ochii ce mă amăgiră

parcă sunt cer de Pa

Mâinile mele de teamă cresc
devin tot mai sălbatice.

Una din ele e mai vânjoasă
are forţă şi rupe,
cealaltă-i mai temperată,
măsoară totul cu prudenţă.

La ordinul primit se sprijină reciproc
şi nu iartă ce nu se cade.

Eu le iubesc pe amândouă la fel,
aş

Satyricon Satyricon Satyricon To
tu-i demn de râs Dimineaţa la prânz
şi seara Căci noaptea te priveşti în o
glindă cu maximă ironie Iar tu mă der
bedeule Nu mă laşi în pace nici măcar
o secundă Taman aici în abisul somnu
lui De ce naiba mă tot împingi spr