Blog

Şi spune urmei

desculţă de tine-

-spune-i că mi-e tainic

în sărbătoarea asta !

Îmi aduci setea la tâmplă,

să-mi usuce anii sclipind a departe.

Am adormit,bătrân, la fereastră.

          Azi soarele îmi aruncă săgeţi otrăvite în inimă. Am închis ochii, m-am retras într-un loc întunecat al minţii, încercând să-l împiedic să lumineze, dar el s-a strecurat în colţul inimii, pentru ca apoi să mă invadeze. Inima pulsează  durero

declaraţie de dragoste

Tu, femeie, ca un cânt

Numai soare, fără nor,

Eşti şi viaţă şi mormânt,

Eşti sonata-n re minor.

Văd în ochii tăi păduri,

Peisaje ca de vis,

Darurile din lecturi,

Fermecate parcă mi-s.

Ai pe buze doar polen,

Cu privirile feline,

Jumătă

Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn,
pierduse trenul refuzului.
A început să mă privească dojenitor
şi s-a pierdut în amănunte
pe care nu le-am luat în seamă.

Devenise o redută de cucerit
fără să mă creadă un luptător,
trupul ei ca o

     Pasind usor cu talpile reci pe scari, Mina o purta din ce in ce mai greu pe Izabel in brate. Nu era de vina greutatea aproape inexistenta a acesteia ci scarile care aproape nu se mai terminau.

    Dorea sa ajunga cat mai repede unde vroia. Cu o m

Dincolo de povestea din ochii (s)curşi pe hârtie,

în cuvinte, n-am învăţat să mă cunosc în afara oglinzii –

o faţă era cerul, o alta era pământul.  

Şopteşte-mă în ciripitul de păsări  

apropiate şi apoi apropriate din plimbarea  

agale prin pădurea d

Iubito când la tine mă gândesc

În mine doruri infinite cresc

Ahh, te visez  în fiecare noapte,

Că te iubesc şi -ţi vorbesc prin şoapte

Sufletul tău îmi-e cămin divin

Cu pioşenie în fiecare clipă vin

Să te sărut pe ochii tăi senini

Intrebători, tu viaţa mi-

Iubito când la tine mă gândesc

În mine doruri infinite cresc

Ahh, te visez  în fiecare noapte,

Că te iubesc şi -ţi vorbesc prin şoapte

Sufletul tău îmi-e cămin divin

Cu pioşenie în fiecare clipă vin

Să te sărut pe ochii tăi senini

Intrebători, tu viaţa mi-

În nopţi cu lună plină,

coamele cailor

au umbre ciudate.

Caii mei,

galopând în delir.

Foşnetul ierbii şi murmurul pădurii

amuţesc

în muzica ielelor.

Când toată făptura se preface în apă şi foc,

braţele mele încă te mai pot cuprinde

şi taine-mi stau a desluşire

Fata morgana

îţi suspendă visele.  

Prinde-o de mână!

 Cu roua ierbii dese mă spăl acum pe față,

 Când ziua se cunună cu noaptea-ntunecată,

 Iar soarele cu raze calde mă răsfață,

 E-o primenire-a vieții-n natura-nviorată.  

 Din muguri de copaci îmi iau azi prospețimea

 Iar din frunzișul vesel vigoarea, ti

Atât de multe aş vrea să-ţi spun

Cuvintele îmi sunt prea slabe

Să poarte tot ce-n mine adun

La capătul nopţilor albe

Te port ascuns într-o chemare

Când primăvara-şi acordează

Viorile albastre-n zare

Şi-n ram culorile vibrează

În braţe o clipă de m-ai ţin

Timpul intunecă

imaginea ta, străină.

În noapte

lumina eliberată

de umbre şi de sunete

îşi ia zborul

şi se deschide

inocentă

spre dimineaţă.

bucuria primăverii

au înflorit, au înflorit cireşii…

prin luna plină ciobanii se plimbă pe cer,

cad cu amurgul mieii-n genunchi,

luceafărul uitat se zbate-n delir,

cântecele naturii au alte sunete,

bucuria se urcă prin crengile copacilor,

roşii şi murgi ca

Lăsaţi-mă cu dânsa, serafică Regină,
Un început suav ce,-n inimă se-nfiripă;
Ciudat, de n-ar fi fost Ea, n-aş fi durat o clipă!
Iubită, Domnul ştie, îmi e, şi e divină!
Ah, scumpă-nrâurire benfică şi sfântă,
Nu-i altă dulce esenţă pe lume ce persistă

Ţintirimul era plin de lumini ce îşi şopteau arderea

în mijloc de zi şi oamenii roiau la deal, printre suflete.

De pe banca noastră tată,

priveam somnul cum îmi prinde pleoapele

în hora bucuriei de verde, a ierbii.

Zâmbeam cu bătăile de inimă la gură.

 Stau troienit de vise privind în depărtare,

 Pierdut în al iubirii destin neîmplinit

 Și-o plapumă de stele de dincolo de zare

 Mi-acoperă azi trupul de gânduri ostenit.

 Și cad într-o visare a unor vremi apuse,

 Țesând din amintiri povestea de-nceput,

Noaptea muzeelor
fantome bătute-n cuie pe pereţi,
ochii îmi fug atraşi de umbrele artei
încât se amestecă percepţiile-n minte,
nervii se topesc în lava curiozităţii
de tot cei omenesc,
îmi scapă printre degete, se vântură ca nisipu-n deşert
fără nici

Doamnelor şi domnilor nu vă supăraţi Sunt
cobaiul de serviciu al comediei umane Am
mâinile legate de instinctul supravieţuirii în
doi Zâmbiţi nu servesc mai multe femei nici
la pachet Ard de unul singur şi-n doi Cu toa
te că fumul rugurilor vecine

Închide ochii!

În noianul de gânduri

nu-i loc pentru doi.