Blog

Răbdarea m-a învăţat să număr clipele din palma

căuş aşezată pe genunchiul sprijinit de bărbie.

Aştepta să vii,

să-ţi odihneşti zborul,

să-ţi ostoieşti setea

din lacrimile cerului adunate şi cu cealaltă mână,

printre picurii de sânge storşi de timp,  

r

... mai ţii tu minte

când eram tineri

şi credeam în cuvinte?!

Eram vârtej de flăcări,

gata să alinte,

iubiri şi patimi

din senin ivite.

Şi se perindă vremea

prin noi cuminte,

nici nu ne pasă

de anii de dinaite;

iubita mea,

mai ţii tu minte

când eram tineri

şi cred

Dator cu un sfârşit

Te-ai risipit în ceţurile morţii 
Şi te-ai întors acasă-n Dumnezeu...
În hăuri te-au trimis gonacii sorţii...
Nu ştie nimeni cât ţi-a fost de greu.

Sunt momente


Sunt momente când ți-e dor de cineva
și îți strivești în pragul lumii firea,
rămasă-n suflet taină, sau ceva,
să nu îi stingi, sub doruri amintirea.

Ai vrea atunci să-l scoți din visul tău,
să-i umpli o trăire cât o zare,
să nu-

 
 Mi-ngheață sărutul la margine de viață
 și pulberi de culori îți las în curcubeu...
 o muzică divină
 pe-arcușul de vioară...
 în suflet, iubite, să-ți întru numai eu.
 Mă perpelesc în gânduri duse
 departe de tine, lângă mal...
 să plec pe

Fiecare cuvânt pus unde trebuie
mângâie pulsul inimii
chiar şi când suferinţa sapă adânc.
Uitarea ne va îmblânzi durerea,
vom trăi mai departe-n culorile timpului
aşezat pe umerii tot mai apăsaţi.

Deşi orizontul se apropie
ochii devin tot mai orbi
şi

UNIVERSUL INIMII OMULUI

Omule,simți înlăuntrul tău forțe-ncătușate,
Din profunzimi-le-ți nebănuite,înnălțându-se-n valuri.
Ocean ascuns nevăzut,măturând țărmurile, când briză,cînd taifun nestăpînit
De stihii,scăpate din frâu,din adîncuri de genuni de

Mă doare

ca un ochi deschis înspre soare,

ca o arsură

de zgură...

Mâinile zgârie pereții,

sub coaste – nămeții

se-adună-n fiorduri de ceață.

Rămâi, dimineață

cu ochi de câmpie

și fluturi legănați

sub ie...

POET APRECIAT în perioada interbelicǎ, ION PENA (nǎscut în 1911 - mort în rǎzboi în 1944 si inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia) este un necunoscut astǎzi. DE CE ? Între 1945 - 1989, mort fiind, a fost ascuns de "oamenii" cenzurii în "Fon

 aromă de flori putrezite

 umezea ţărâna cu fiecare minciună

care ţi-o spuneam

tu să nu vezi împietrirea zborului

în absenţa braţelor tale

rămâneam cu o închipuire de aripi

mă temeam să nu ghiceşti

ceea ce este dincolo de zâmbet

să nu-ţi tulbur acel azi dure

Frică de lumină, am. Şi nu de lumină. De ochii care văd viaţa

pierdută pe cărări bătucite de spini şi mi-am zdrobit inima.

Am franjurat-o în atâtea clipe.

O aruncam la fiecare răscruce de gând şi acum stau

(şi eu şi gândul).  

Mi-am lecuit alergarea p

     Elegie

Epistolă după epistolă am să scriu cu lacrima de tine.

     Suspin 

Când vremea încremeneşte în valul timpului te pierd.

    Îndrăgostiţi

Nevinovaţi precum pruncii furam şi stelele şi luna.

    Revedere

Umbra şi lacrima ascunsă în suflet adoarme

INGRID-PE URMELE TRECUTULUI 2-CUTREMURUL

După tot ce Ilinca mi-a destăinuit, cu greu am reușit să-mi revin din șocul celor aflate. Mă întristaseră mult cele ce-mi povestise și eram destul de îngrijorată pentru prietena mea.A trebuit să ne regăsim cump

Aşezat în fotoliul răblăgit de timp, Ilie priveşte fix ecranul stins al televizorului. Pe genunchi ţine un motan negru uriaş, propăşit prin preajmă de pe cine ştie unde.

- Care-i treaba cu tine, măi motane? Şi ce vrei de la mine? N-ai găsit altă casă?

Răceala acestei zile de ianuarie se strecoară în mine ca într-un loc ştiut şi bine primit. Aşa ştie ea, aşa vrea ea, aşa insistă. Sentimentul nu este reciproc. Eu simt că mi se taie inima, îmi îngheaţă sângele, îmi amorţesc degetele şi limba fiind î

M-a dat afară timpul fără să ştie că am trecut prin toate anotimpurile lui.

I-am învăţat culorile şi cum se zgribulea. Părea că de frig.

Nu ştia că am şi eu timpul meu, acum. Fiecare clipă

era o petală din rai şi nu, nu era în alb şi negru.

Se depune

Nu sunt ...


Nu sunt o ființă ce mimează,
o trudă-n drum, sau greul trup,
nici învierea la amiază,
când timpu-i șubred, parcă-l rup.

Sunt doar un dor, dor de lumină,
un vis mai nins, sub vremuri reci,
tu răsărit de lună plină,
să te oprești

se duce satul

în satu-n care m-am născut

mai sunt acum câţiva ţărani,

din ce în ce o duc mai greu,

împovăraţi şi ei de ani.

şi râul a secat pe albii

şi sălciile s-au uscat,

prin case umblă magaoaia,

se duce satul… şi-i păcat!

se duce satul în trecut,

cu mio