Firimituri


Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian


Sunt o apă care curge

Mă strecor pe sub picioare

Sau sunt ochiul care plânge

Ori sunt carnea ce vă doare.


Ca mine nu mai e altul

Sunt poet, sunt călător

Vreau mereu s-ating înaltul

Să mă-nalţ ca un cocor.


Nu pot f

Ziua
 
Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian  

Eu acum calc chiar pe nori
Trec în pas de defilare
Văd ziua născută-n zori
Născută de asprul soare.

Doamne cât e de frumoasă
Ca un diamant sclipeşte
Ea de ceruri e atrasă
Şi de boltă se lipeşte.

Şi-i aud tainica şoap

Simt timpul cum se scurge, precum nisipul dintr-o clepsidră,

E tăcere-n jur și nemișcare, se aud orele cum zboară

Se duc în stoluri cât mai departe...

Plâng ceasurile sătule de atâta ore trecute, de prea multe secunde,

Alearga minutele la maratonul vieți

M-ai întrebat cândva ce e iubirea, 
Dar n-am ştiut să îţi răspund... 
Cum să-ţi explic nemărginirea 
Şi dorul meu atâta de profund?

Au scris atâţia meşteri de cuvinte, 
Dar parcă nu era cum eu simţeam... 
Tot am crezut că sunt nepotrivite, 
Noianul v

Bună ziua şi bine v-am găsit!

Lupul şi Muma Pădurii

S-au şcolit mâţele bunicii! Cum ne văd intrând în bătătură, pe mine şi pe vară-mea, odată îşi strigă adunarea şi se bulucesc în cireşul de la poartă, cireş bătrân de când lumea. Cărări  bătătorite au făcut în copac, Negruţa pe-o

adolescență

adolescență, te văd

prin fundul vremii

prin lumea ireal de adâncă,

privesc la tine parc-aș fi

 într-o sală de cinematograf

la un film cu ploi și toamne,

cu iubite și jocuri

cu baluri și chermeze,

cu maniere-nvechite,

care curăță semințe

 și le-arun

În noaptea asta stelele s-au scurs...

Au ars în mine... Ca un Prometeu,

Din amintirea gândului nespus

Eu am adus armura unui zeu.

I-am pus în vis şi zale de cuvinte

Şi zâmbete... Şi-n lac de lună plină

Mi-am oglindit aducerile-aminte...

Vezi, în vulcan de f

Și uite-așa, la nici șase luni de la săptămâna chioară în care m-am îndrăgostit lulea de marinarul pe care nu-l suportasem vreo cinci ani de zile, a venit și ziua în care urma să semnez în catastif că vreau să mă fac nevastă. Cum ai lui nici nu conce

Bagă patul în viteză

Am să zbor


Am să zbor, pene albe voi lipi pe-al meu trup,
atârnând peste un cer oștirea-n armure,
eu le pun din visări, în visări nu se rup,
peste un timp nemurire, peste zări să mă fure.

Picătura ta sfântă...din căderea de stea,
o voi face t

Îngâna noaptea şi o trăgea pe roată,
agoniza întunericul jupuit de viu
şi-l slobozea pe văile căzute-n gol.

Rămâne problema copacilor căzuţi de vânt
pe care nu-i lua nimeni în seamă,
lumea era pur şi simplu ascunsă-n văgăuna proprie
în care-şi lingea

De-ar fi omul ca ogorul

Ar fi viaţa ca fuiorul!

Tare-ar fi frumos în lume

Dacă n-ar fi urâciune!

Dar omu-i înverşunat…

Nu-i mulţumit niciodat’!

La câte rele adună,

Nu-l speli într-o săptămână!

De-ar fi omul ca natura

N-ar fi supărat întruna!

L-ar spăla ploai

Ameţit de dor, îngrămădesc clipe de ieri într-un tablou.

Sunt pline de freamăt. Întind mâinile să le ajung pe cele de azi,

chem un taxi să mă poarte pe drumuri de mâine.

Dorm, visez şi e zi, încă. Mă doare pensula întinsă pe pânză.

Sunt vii amintirile

Spunând aceste, capul şi-a-nălţat,
Cu ochii-i reci privi în ochi băiatul,
Schiţă, apoi, un zâmbet cam forţat,
Cu Diavolul părea că-şi are leatul.
Băiatul sta, de Fulger străbătut:
''-Se-ntâmplă oare-ce, o, Doamne Sfinte?
De ce-mi simt suflet greu şi

Halucinând albastru

Mă-mbăt în absolutul pur,
albastru. Și, ceața din jur,
mă farmecă; când, fără rost,
dispare-n trup sleit, anost.

Înnebunind sub cerul surd,
învălui noaptea. Și, absurd,
mă zbat în dor, izind pustiu
pe-un cer de stele, fumuriu.

Mă-m

semne de primăvară

în februarie iarna

 parcă doarme pe câmp,

începe să se audă

 foşnet de aripi uşoare,

semn că zăpezile pleacă

 pe alte meleaguri,

germinează visând

 seminţele sub pământ,

umbre alunecă pe cer

 aşteptând culorile  primăverii,

cocoşii strigă sil