Blog

Ei, caii soarelui veneau odată cu lumina
în câmpii chemaţi de anotimpurile calde,
să rodească bobul pământului.

Ierburi înverzite o să-i hrănească
şi liberi vor purta semnele-n frunte,
nimeni nu va veni să-i prindă
ori să-i deoache mirându-se.

Nopţi de

Adun cuvintele în palme frânte,

într-o desagă le îndes, să cânte;
cu lacăte le ferec, să nu știe
că dincolo de vers e nebunie.

Mă-nvălui în povești demult uitate,
și prăbușită-adânc peste-ntuneric
îmi ostoiesc durerea, luciferic,
cu vis de voioșii, azi blestemate.

Mă-mbrac cu rimă tristă; în genune
trăiesc cu dorul prins în acuarele,
iar inima-mi tresare-n van și geme
în muzică șop

Într-un amestec de cuvinte, în gânduri,

ca o minge de foc, imagini rupte dintr-o ploaie

(nici ea nu ştie de unde curge, de sus sau de jos),

îmi inundă şoaptele culese dinăutru.

Am intrat sub duş,

să mă ude apa si tac

în tăcerea vorbită de vreme, în ti

ereziile poetului

poetul a înnebunit, vorbeşte pe limba frunzelor,

pe limba florilor, pe limba arborilor, pe limba păsărilor,

vrea să bea roua de pe aripile privighetorilor,

doreşte să sape galerii pe sub pământ să-şi descopere

propriul mormânt; trimite

(Foto de aici)
Unii vor să scrie. Neapărat, cu orice preț. Scrierile lor sunt, iertată îmi fie expresia, hârtia igienică a literaturii și moartea limbii române. Dar nu-i poate împiedica nimeni să o facă, e libertate, e democrație. Așa că scriu. Copi

Constant, de ani de zile plouă
în sufletu-mi. Picuri de rouă,
nebuni, ce mă-nsoțesc himeric,
într-un coșmar mort, ezoteric,
mă prăbușesc în lumea udă
trăind o existență-absurdă.

Și știu fără să știu, eteric,
că norul greu de întuneric,
m-aruncă-n furt

mi-e dor de aburul nărilor umede 
calul acela înțelept mă iubea 
între noi erau mutări (i)logice ca la șah
nevederea simțurile ți le pipăia
turele tale sincere pe lângă plopii fără soț 
agitau romantismul desuet 
cu rufe albe la balcon 
pantofi negri cu șir

O mie de feţe colorate, triste și îmbătrânite, 

Plouă mărunt, picaturile se preling triste pe geamurile aburite, 

Asemenea lacrimilor ce curg departe de privirile iscoditoare

La mine plouă, dar oare la tine e soare?

Asfaltul e umed și pământul sătul de atâta ploaie, 

Oamenii trec grăbiți, încercând za

S-a oprit furtuna, și o ceață deasă a coborât asupra nostră, 

Cerul pare un albastru spălăcit, și soarele se lupta-n zadar să iasă....

E prea multă ceață.

Nu mai cad torenți de lacrimi peste orașul scufundat, 

În liniște și agonie, pâcla, fum și iz de ia

Pe aripi de vis îți văd părul tremurând

În bătaia rece a vântului de seară

Îți aud glasul ca un ecou surd

În plina iarnă …

Te simt în adierea rece a vântului de seară

Îți văd ochii printe stele, te-am rugat

Te-am chemat și ți-am soptit “Rămâi”

Dar ai plecat

Mă regăsesc în aceeaşi emoţie
în care am înotat prin sufletul tău
unde m-am sprijinit doar pe iniţiativă,
de cuvintele mi se împleticeau
şi iubirea se temea să fie recunoscută.

Aşa au început întâlnirile noastre mimând indiferenţa
cu atingeri voite di

Pierdut

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
---^^^!!*****!!^^^---

Cuvinte se rotesc în cap
Mă hărţuiesc fără-ncetare
Degeaba tot încerc să scap
De boala asta îngrozitoare.

Undeva pierdut pe cer
În a norilor spărtură
Eu renasc şi apoi pier
Într-o c

Ceasul şi-a oprit limbile tocmai acum,

la fără un sfert de veşnicia timpului,

când eu alerg

pe bandă, înaintea lui, cu sufletul la gură,

să-mi întâmpin „îmbrăţişarea” din urmă,  

cu_minte.

M-am trezit prins într-o luptă cu secunde, minute şi litere.

S

Cu ochii minţii navighez târziu în noapte

Mi-e sufletul rănit, tăcerea ne desparte

Te joci mereu cu mine, nu-i greu să înţelegi

Că inima- i vrăjită, o ştii, nu poţi să negi

Eşti viaţa mea, icoana la care mă închin

Mi-ai readus speranţa, şi vise, şi suspi

Ocoluri de fum, învăluie cerul.

Nu (mai) văd dincolo de mine, golul de cuvinte. Mi-ai furat

şoaptele şi tac în liniştea ascunsă printre zăbrelele zborului.  

Ţintuit printre rânduri de Suflet,

caut leacul. Mă plimb de la o masă la alta,

îmi cumpăr vop