Blog

Promisiuni

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
---^^^!!*****!!^^^---
Iarna o topeşti în gene
Promisiuni ascunzi sub pleoape
Simt privirile viclene
Şi mă taie, ape, ape.

Nu am să-ti mai cer vreodată ce nu-mi vei putea da,
Și nici nu am să te acuz sau să te întreb de ce ai plecat la ea...
Nu am să-ti mai cer cuvinte multe și fără de sens,
Și nu am să te acuz ca nu m-ai înțeles.

Nu am să-ti mai cer cuvinte, gesturi sau i

OMUL...
Laura Schussmann

Ce este omul ?
Eternă și retorică întrebare.
Până la sfârșit de renunțare,
Printre atâtea gânduri nerostite,
Vom găsi răspunsul, oare ?

Atâtea întrebări fără răspuns
Ne punem singuri despre noi,
Când am uitat sau n

iarna şi-a schimbat culoarea

ascultă iar cum neaua cade

tot viscolind învârtejit,

a obosit cerul de nori

şi iarna şi-a schimbat culoarea;

doar sentimentele nu mor,

nuanţele de disperare

trec de la dragoste la dor

şi cad în moartea din ninsoare;

amurgul ierni

Când sună din bucium târziul

Şi dealul e - ascuns în ninsoare,

Pe buze de nori se preumblă

Cerneala ca-n rând pe scrisoare.

Şi-n neguri de fum se îmbracă

Castelul cu trepte de ceară,

Domniţa se roagă să treacă

Un înger s-o scape de fiară.

În lanţuri se zbat

Sete. Sete nebună din noaptea prinsă în liniştea iubirii de stele,

mă prinde.

Mă adap din (ne)murire şi trec

şi munţi şi văi şi ape dintre noi.  

Mă-ntorc în poartă.

Poarta noastră cu amintiri şi gânduri şi şoapte.

Plătesc restanţele trăirii neîmplini

Cu voce duiasă 

Te-aşteaptă acasă

Şi sufletu-i cânt, mângâiere...

Lumină şi pace, 

Privesc nebunia de dincolo de fereastră, 

Caut speranță în fumul de la țigară

Unde au disparut oare visele, dorințele de altă dată?

Oameni grăbiți, reci aleargă haotic prin viață

Uităm încotro ne îndreaptăm, ramanem goi

Nimicul ne înconjoară, sub o formă 

S-au răstignit

S-au răstignit tăcerile-n pripas,
ca un vlăstar de munte-n sol puțin,
un vis să-l lași în visul ce-a rămas,
o rădăcină prinsă în destin !

Să-l lași în lumea sfântă și curată,
în solul din destinul de orfan,
Dumnezeirea mea din

Îmi tremură azi, ca hoţii,
Demnitatea şi chiloţii.
Abuzând de-a mea putere,
Din şpagă făcui avere.
.
"Microsoft" şi "Gala Bute",
Situaţia se-mpute!
Vânată, strânsă cu uşa,
Voi da-n gât şi pe mătuşa!
.
Eu prin mall-uri la Paris,
Săracu' mânca în vis...
Eu pusă la

Sigur exişti undeva!

Încă te-aştept construind vise.

Implicaţi în alte existenţe posibile,

trăim în mici puşcării negre,

unde principala fericire a lumii…

este speranţa.

Mă lupt cu dorinţele,

pe holul îngust al minţii,

într-o beznă luminată la capete.

O isco

Măsor clipele distanţă, la masa învelită de tăcerea

şoaptelor, cu degetele minţii înfăşurate în palma căuş,

a rugă.

Sufletul se-ntoarce din drum, ca un „fiu risipitor ”, acasă

şi, parcă, nici asprimea porţii din timp, nu o mai simt

în aşchii de cuvin

Îmbracă-mă în flori de liliac

Și dă-mi un trup măcar cu împrumut
Să poți simți, gustând insomniac
Iubirea-mprăştiată-n așternut.

Ai toată viaţa un şcolar pe care nu trebuie să-l pierzi din ochi: tu însuţi.

Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.

Lumea se întemeiază pe dreptate, capătă căldura iubirii şi se luminează prin credinţă.

Să

Gândurile întrupează spiritu’-n poezie,
pune-n măduva cuvintelor
dimineaţa din cântul păsărilor,

lasă deschis drumul zborului înalt.

Mă voi desprinde din şuvoiul curentului,
mă voi alcătui din culorile pline,
ceru-mi va curge pe umeri
cum apele repezi

Noaptea, pe străzi de gânduri, desculţă.

O împart în două. Una de o parte a lunii

şi cealaltă, o întind pe pat, să doarmă,

să i se pară lungă povestea care bate la uşă.

Deschid şi somnul aleargă pe pleoape.

Îsi face înviorarea după o zi de nesomn,

să-l

INGRID- LIA ȘI CIUFU

Zilele se scurgeau, încet pentru mine ,trecusera trei săptămîni de când începusem lucrările de renovare la casă și eram destul de entuziasmată văzînd că pînă la urmă lucrurile prind contur însă eram destul de ocupată. Erau destule

Aș trage zăvorul


Aș trage zăvorul...aș închide o poartă,
spre nelumea din lumea rămasă tăcută,
să poată și visul să înghețe o soartă,
depărtarea cea mare și rece și slută.

Aș trage zăvorul spre groapa tristețe,
uitând doar de rele definitiv,