Blog

Force One

 Suntem în luna de miere; o lună mai întârziată dat fiind faptul că ne-am căsătorit în urmă cu 25 de ani, dar    mai bine mai târziu decât niciodată!

-Parisul, situat în partea central-nordică a ţării, pe fluviul Sena -citeşte soţul de pe ne

ca un zbor

liniștit,

de cocor,

îți e mersul pe stradă.

ai în geantă

frunziș de livadă,

te-mbraci în arome

de pruni, de caise,

de piersici zdrobite

în teascul cu vise…

zâmbetul tău e furat

din tainic alcov de palat

iar ochii-s o verde otravă

cu stropi de lumini pr

Repetam paşii sufletului, în gând, cu paşii mei, pe urmele lor,

la milimetru de clipă până când mi-am zis că nu mai vreau să mă joc aşa.

Am realizat că nu mai erau urme în doi.

Timpul le prăfuise, iar eu le-am şters cu fiecare suflu.

Respiram, existam

Au coborât şoaptele pe buze.

Le făcea semn cu degetele, să tacă

când le apăsa ca şi cum ar cânta

la pian

şi

clapele

scot sunete-n surdina nopţii învăluită de stele.

Era perdeaua ochilor deschişi, fără să-nţeleagă

de ce se-nvolburau apele îngheţate de v

Să ştii ascuns norocul
şi-n comori să crezi
căutându-le-n tine.

Să simţi cum Dumnezeu
îţi pune o mână pe umăr
şi te îndreaptă.

Calea să-ţi fie sub paşi
drum de mătase.

Demult, odată...., nu nu e un basm,
Nu-i vorba de fetiţe cu chibrituri,
De zmei înverşunaţi, plini de sarcasm
Şi nici de zei sosiţi din nesfârşituri,
De iezi şi lupi, şi cai înaripaţi,
Ori peşti de aur, ''Albă ca Zăpada'',
Motani, broscuţe, fete de-m

peisaj

zăpada descântată

pe epiderma orizontului

cade banală

 pe nişte scântei de speranţe,

vântul scobeşte

sufeletele mugind tremurat,

tot felul de urme

gonesc la întâmplare

peste noi:

de dincolo dragostea

 încă mai vorbeşte

într-o limbă

pe care n-o înţelegem,

i

VISE ÎN LUMINA LUNII
Laura Schussmann

Am închis eclipsă pleoapa de lună
Peste privirea mea strălucire de stele
Și simțeam, cum somnul lin de cer
Se reinventa amintiri și vise mister
Peste un suspin rătăcit și dorințele mele.

Și mă visam ad

SIMT SPINI DE DOR...


Simt spinii care cresc, arzând în dor făclii,
troiene amintiri din toamna noastră...una,
în dorul meu de tine topi-voi...câte-o zi,
căci martoră ne-a fost și Poarta și pădurea.

Curând vor îngheța, cuvintele sub brumă,
tr

Sunt înapoia mea pe un drum cu hârtoape,
ce l mai mare-i griul din viaţa de iepure
care se sperie de propriile-i umbre,
functionez ca un ceas răsturnat pe masă.

Nu ştiu cât o să mai rămân de pază între pereţii
dintre numerele care se succed regulat,
s

Zgomot mult în bătaia literelor din cuvânt.

Îngenuncheam gândurile în poala sufletului,

cu mâinile căuş, a rugă, să mă simtă,  

să ştie că sunt, când tac.

Nu aud şoaptele cerului, dar el, mă vede ?

Îmi strâng lacrimile, stropi de ploaie şi toate le (

Mă grăbesc în timpul meu, să-l ajung pe al tău.

Alerg cu privirea, norii, îi împrăştii, alung

teama, încălzesc ciorba resturilor din mine.

Înghit găluşca şi fug la scoală să-nvăt că timpul meu

eşti tu, sufletul meu şi nu, nu mai ştiu să scriu.

Din cal

Scanez timpul pe foaia de hârtie.

Arată ca şi cum aş fi făcut o electrocardiogramă.

Mă apucă febra şi tuşesc în convulsii. Fluimucil,

în mod repetat, am să iau, să expectorez golul de tine.  

Nu.

Nu-ţi fie teamă.

Mie mi-e bine să am temperatură.

Temper

Nu. Nu vreau să intru în bucata ta de linişte.

Nu vezi ce albastru e cerul la tine ?

Ar însemna să-l stropesc cu mine,

să mă iubesc doar pe mine.

Mai bine vino tu în pata de mine,

în zbuciumul meu

şi-n aerul tuşit de vreme,

să-mi găsesc liniştea mea.  

Îngerul meu nu seamănă cu ceva cunoscut
mai degrabă aduce cu o desprindere de suflet,
o negare a existenţei pământene
devenit ocrotitor cu aceasta
mai mult decât o speranţă într-o formă nevăzută.

Dar ce poate fi mai întrupat decât visul apoteotic?

Sunt

Orele sculptează secundele în clipe.

Aşchiile sunt (doar) zile trecute fără glas. Albastru

de metil am luat, cu zahăr, să-mi curăţ şi lăuntrul.

Vine zăpada.

Mă ninge.

Bucuria naşte frumosul din povestea cu suflet

şi flăcări linse de timp peste luminiţ

Umbra stelelor tale de ieri

încă mai cuvântă...

oglindite în roua despletitelor ierbi

ciocârlii dau bineţe dimineţilor

aidoma celor ce întrupează

patru anotimpuri

departe...

priviirea ta se destramă

peste zări împurpurate.

Murmur... de cuvânt

trist, şopit, rar

în tine poţi speranţa,

nu va fi în zadar.

Alungi nevrednicia

celor ce nu cuvântă

când glăsui-vor stele 

şi va doini izvorul...

un murmur de cuvinte

asculţi

cutremurat

o lacrimă îţi cade

pe alb

un mac arzând

Tu - pururea cuvânt

Trezit în noapte, din vis, părea că e târziu, că-mi lipseşti.

Sufletul meu.

(Şi tata n-a mai fost demult pe la mine, mă privea.)

Ai fost aici, dar nu te-am auzit.

Mă luptam cu gândurile şoaptelor reci. Le încuiam

în lagărul singurătăţii, să le arunc î