Blog

romanţă cu trandafiri şi crizanteme

era târziu, era târziu…

gerul stăruia afară,

 grădina plângea,

culegeam trandafirii

ale căror petale

nu se grăbeau să cadă,

în spatele vântului

 o muzică lentă

şi crizantemele

 ca un foc aprins,

roşu închis

 pe un alb imacula

Ce cuvinte...


Ce cuvânt ești, iubito, ca o sfântă chemare,
feerică rază din valsul rusesc,
vibrezi peste veacuri, o clipă ce are,
un înger și-un dor, dintr-un vis pământesc !

Am visat într-o vreme, că într-o toamnă vei fi,
cu mine alături la

Se sparg fuioarele de ceață
Când ochiul tău lovește-n ele
Și soarele mă prinde-n brață
Îmbrăcându-mă în praf de stele.

Din lacrimi face diamante
Iar genele aripi de îngeri
Când râsul tău dansând pe poante
Descătușează-n inimi strângeri.

Tu spargi lumina în c

Am scuturat livezile cu meri
Iar zâmbete zburau spre nicăieri
Sau poate doar dansau nevinovate
În țara cu păcatele uitate
Alunecând spre azi doritul ieri.

Căci mă dureau tăcerile din noi
Săruturi ce plângeau desculțe-n ploi
Îmbrățișări ce s-au pierdut în no

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii

Câte lacrimi s-or prelinge

prin cuvintele de seară

iar, din ceruri va mai ninge,

şi în anotimp de vară?

Sau ,  pe-altare nefinite

de vezi  sufletele ninse,

visele-s umbre zdrelite,

falduri reci de stele stinse.

Când va-

Ploaia a oprit norii pe bucata mea de cer. I-a învelit

în pătura rece a timpului, de dimineaţă. Scutură stropii  

încet, apăsat peste gânduri şi le opreşte zborul, la pat.

Strănut.

Îmi zguduie capul şi mă trezeşte  

în noaptea care-ncepe să viseze.

Se

 Dacă-mi dădeai iubirea ta curată,
 nu te ascundeai în vorbele șoptite!
 îmi ofereai iubirea unic-conjugată
 să îți pot spune, "te iubesc...iubite".
 
 M-ai lăsat să-mi plâng destinul,
 frânt pe frunţi de flăcări risipite,
 când timpu-şi picura veninul

DESTINUL NI-I SCRIS ÎN SUFLET

Simt, că-ne purtăm în suflet destinul.
Unul, solitar, singuratic, gândește:
-Sunt sărac, sunt singur, m-a uitat norocul,mi-e potrivnică viața
Iubirea nu cunoaște coordonatele geografice
Unde eu biet om singur, îmi consum

acrostih
Slăvită fii, a izbăvirii fiică!
Lumină adunat-ai din Destine,
A sa înstrălucire, din ruine,
Visări spre culmi celeste le ridică.

Ăst scump pământ născut spre-mpătimire,
Trecut prin foc şi prin tăiş de spadă,
Istov şi sărăcie-a fost să vadă,

-Spune-mi, Ţară, scumpă mamă,
Ce dureri la jug te-nhamă?
Spune-mi, mama mea frumoasă
Ce frământ pe piept 'ţi-apasă?

Spune-mi, blândă-a mea mămucă
Oful care te usucă.
-Am să-ţi spun, de ai răbdare,
Oful meu, şi vechi, şi mare,

Dorul care mă omoară
Nu-i

acrostih
Basarabean, muntean sau ardelean,
Avem acelaşi loc sub cer cu soare,
Suntem, de aur, boabe,-n spicul care
Azima-şi dăruie. Nestins alean

Rămas-a încă vis, dar Ceru-i bun,
Avem speranţe întru împlinire,
Biruitori, vom împărţi iubire,
Inundă-s

Te laud frumuseţe

azi, când am ajuns mai buni,

îmi eşti prezentul presărat cu fapte

şi multiplicat în sensuri;

te laud cu dor sub soare

într-o explozie prea curată

de fiori şi splendoare,

îmi eşti şi fi-vei fără asemănare,

îmi eşti odor de încântare

şi binecu

Cineva se sprijinea de balustrada trecutului
şi privea numai cu un ochi viitorul,
pe celălalt îl ţinea de rezervă pentru alte proiecte
aflate în desfăşurare care şchioapătă.

Moartea era plecată cu colindul de crăciun
pe la casele nevoiaşilor care trem

Ridică-te din umbre
Tu cel ce-ai fost ales !
Tu cel din vremuri sumbre
Pe toţi ne-ai înţeles.

Tu ce-ai clădit o ţară
Şi-un nume tu i-ai dat,
În vremuri de ocară...
Pe toţi ne-ai apărat !

Întoarce-ţi a ta faţă
Să vezi ocaua ştirbă
Ce umblă ca o hoaţ

Nu mai înghit săbii
şi săbiile seceri le fac,
să tai cu ele grâul din cer.

Pâine o să dau la săraci
care se închină şi cred.

Picioarele

aleargă pe brazda bunilor

acoperită

de astfaltul din noi.

Prin crăpăturile ivite,

sufletul lor creşte,

m-agăţ,

mă-nalţ

cu roşul ce curge prin vene,

stăpânesc orizontul galben

din privirea

cu cerul albastru

ce-mi dă nemărginirea

pe nori

cu deget