Blog

... voiam sa ştii c-a înfrunzit uitarea

Pe zidul necuprinderilor noastre

Lipind şi dezlipind ferestre de duminici

Crângul de braţe înrobite spaimei

Adăogând amiezelor din coapsa nopţii

Arborii lumii-ntinşi la drum

Urar

Uită melancolia

prin pagina toamnei

răsfoită de dor...

Lasă-ţi visul spre zare

nu-mi trimite 

frunze de-a valma

prin gânduri târzii.

Citeşte-n cartea toamnei

poemul despre păsări

care pleacă 

pentru a se reîntoarce 

primăvăratice

de sub margini de lume.

Citeşte,

Pășesc pe-o margine de timp,
aș vrea, să nu mai doară
dar, deșirând doar amintiri,
tristețea mă-mpresoară.

A lăsat cerul peste pământ, ceaţa.

Mă întrebam dacă a obosit

să ne privească sau doar se odihneşte?

A închis o clipă ochii să ne (cu)tremure

împăienjenişul din gânduri.

Să îi deschidă pe ai noştri.  

Să vedem minunea vieţii – iubirea.      

23.11.20

De dragul tău, eu şi mâine m-aş vinde,

de dorul tău m-aş aşeza pe rug;

ca pe Bruno, flăcări m-ar cuprinde

şi până la stele s-ar tot întinde.

De aceea recunosc trăirile suferinde

şi nici nu ştiu, la tine cum s-ajung;

de dragul tău, eu şi mâine m-aş vinde,

de

În tăcere, gândurile s-au îngrămădit pe scoarţa sufletului.  

Liniştea mea, nu se mai auzea. O voi tăcea,

o vreme, să simtă că n-am plecat.

Secerişul e doar pentru neghina ce trebuie

scuturată. Să iasă bunătatea deasupra.

Să se ningă cu alb peste noi

Nivel de trai
Leafa, pensia hazlie
Astăzi e o fudulie
Că ajunge, de o-ntinzi
Şi nevasta de o vinzi!
Dar n-o măsura nicicum
Că, poţi ajunge pe drum

Şi regreţi, asta-i năpasta

Că te lasă şi nevasta!
Leafa, pensia, ciubucul
Va creşte de cântă cucul,
Că

Uneori 

Uneori cuvintele nu sunt îndeajuns 
să lumineze calea,spre locuri care tac 
un univers furat, sau poate-n dor apus, 
e împovărat de toamna copacului sărac.

de Ştefan Augustin Doinaş

 
 
 Mă plimbă marea pe-o chemare
 ce strigă furtunatic peste pietre
 și-mi dăruiește alge-n loc de floare,
 pierzându-mă-ntre puncte eclimetre.
 
 M-aș pierde în adâncul ei albastru,
 s-aud cântând sirenele divin...
 când Poseidon mă va pr

Îți alergai cărarea râzând cu dimineața

Pe lângă câmpul meu cu macii înfloriți
Și obosit deodată, le-ai respirat dulceața,
Ai poposit un timp și-ai vrut să fim iubiți.

Atâta cer îmbracă astă fire

Într-o nelinişte de necuprins

Şi răscoleşte frageda zidire

Strivind altarul focului nestins.

Se nasc şi pier atâtea universuri

Într-un etern perpetuum nedescris,

Pe culmi de vreme se înalţă visuri,

Plămadă pentru gânduri de nesc

În ochii tăi de fată

Roze plutesc,

șoptesc

și aurii

gândesc

la feți-frumoși

și seara

dau lumină

în lac

cresc

movile de aur

și trosnesc

în sărut

strămoșesc

doar să iubesc

ca-n povești

o stea încântătoare

în ochii tăi

de fată,

grai românesc

lin coboară.

Elena Spataru

Se răscolesc ploile în nori,

seninul se lasă în braţe de fum,

din vechi amintiri,

 obosită pasu-mi adun.

 Dorurile toate

îmi par atâta de străine,

lampadare aprinse-n ceaţă…

şi eu cobor iubite

cu umbra tot mai străvezie

în plânsul corbilor prophetic,

fără să ş

De va fi să fie soare

Sau chiar nor să mă-mpresoare

De va fi să fie mare

Cea furtună-n depărtare

De va fi şi chiar să fie

Ce nu vrem să nu mai vie

Va fi oare cu putinţă

Să primim şi pocăinţă?

Largi ferestre-n depărtare

Se deschid cu reverenţă

De va fi să fie o

Mama soacră, mamă bună,

Când mă prinde mă tămîie,

Cu o joardă mă mângâie

De cartierul tot răsună.

Când o văd ca o furtună,

Cu privirea -i  de lămâie

Mamă soacră, mamă bună

Când mă prinde mă tămîie.

Am un gând, atunci când tună,

Să-i servesc frumos pe tavă

Pr

Prin apa cerului, îmi las capul.

Mintea fierbe printre norii şugubăţ iviţi

în ingredientele unui bol cu ciorbă.

Trupul mi-l odihnesc pe un pat de cartofi,

la cuptor, să-mi dea căldura din viaţa trecută.

Sufletul îl prăjesc, în tigaie, să fie pârjolit

Se răsucește oful în apa cristalină
Coboară spre adâncuri mușcând înfometat
Și-n locul din adâncuri cătând-o cu pricină,
Își varsă tot năduful și apa-nfierbântat.