Blog

M-am aplecat să ridic o boare

De adevăr pierdut în iarbă

Am presărat apoi o floare

Peste văzduhul fără vlagă.

Sunt amintiri ce reclădesc

Iluzii ce coboară-n noapte

Apoi pe rând uşor pălesc

Fără a fi spuse chiar şoapte.

De nu mă crezi, tu ştii mai bine

Dar ce

Sentimente contradictorii, resentimente, furii mognite se strecoară printre noi ca un vânt în deșert și ne usucă sufletele întunecând cerul , făcându-l să plângă cu lacrima disperării, întunericul ce ne coboară în oase din ce în ce mai adânc. 
Oare at

 Dacă pe "timpuri" nu era un drept ci era o obligație acum a devenit o glumă. Avem dreptul să învățăm dar, unde? Dacă înainte fiecare comună avea o școală acum au doar ruine, dacă le mai au...iar la oraș şcoala a devenit un loc unde să pleci de acasă

Spre aeroportul de vise mă-ndrept acum.

Merg pe strada mea. Nu am teamă

de toate A-urile din drum, dar

poate vreo ambuscadă creată

de vreo groapă, îmi încetineşte mersul.

Îmi conduc gândurile să zboare în diasporă,  

să-ncerce să-mi aducă sufletul la u

M-am întâlnit recent cu Ea

Avea aerul de mare divă

Deşi cunoştea persoana mea

Purta o faţă costelivă.

I-am dat bineţe, m-a salutat

Dar o trăda cel tremur

Era nervos şi agitat

Am înţeles că-i un cutremur

Că nu e bine pentru noi

Timpul se scurge-n haos

Şi este b

Se lasă în noapte frunze de niciunde coborâte de vânt,

peste chip. Mă anunţă în reprize, ca un fluier comandat

de şuierul plămânilor din pământ, că vine.

Se lasă sec peste trup cu voie bună, bucurie.

Se opreşte tot. Se dă voie la iubire.

Iubire de sufle

Nu poti cere omului,

Sa le lase pe ale lui,

Mai ales de-i diplomat,

Si mai tot timpul plecat,

Iar cand vine ii place,

Ordine a face,

Da asa ordine face,

Ca susul in jos  intoarce,

Lasa partituri cazute,

Sa fie afis facute,

Si dup-aia mai si spune,

S-a distrus b

Mixt e corul si bogat,

Cu repertoriu variat,

Pricesne multe, colinzi,

De nu poti sa le cuprinzi,

Dar si multe cantari,

Care n-au asemanari,

Una dintre ele ar fi,

Tocmai ,, Ce va vom numi''

Care sun-asa frumos,

Cantata melodios,

De vocile fetelor,

Ale ingeraselo

Începe în noaptea de dinainte de a deschide ochii,

visul. Alerg cu braţele deschise în orizontul

ce-mi cuprinde privirea şi e ziuă acum şi plâng

cu norii aşezaţi peste pământul picioarelor mele

de foame şi aştept cum pruncul

îşi aşteaptă sânul mamei,

hr

Aerul e distanţa care mă separă de suflet.

Întind braţele cu podul palmelor

ridicate-n năzuinţa degetelor îmbrăţişate,

să-l presez până când nu o să mai fie gol

spaţiul dintre cuvintele dorului înfipt adânc

în sămânţa iubirii din privirile şoptite.  

Pe orbită, stropii de ploaie sau de brumă, stau

agăţaţi pe crengile toamnei din gândurile mele.

Îşi aşteaptă proiecţia pe ecranul doldora

de clipe, de ieri, din poarta dorului de sărut.

Sărut furat de buze lacome, din suflet

şi scânteia timpului, apri

pe-o gură de han

în plopii impari

migrează silabe de rugă

şi nuduri dispar

prin golfuri de ceaţă,

pagode de crini

 pe frunzele moarte

se zbat peste brume

cu dorul de viaţă.

o harfă-i văzduhul

şi frunzele zburdă,

gura de rai

 în  vâltori de potop,

trec păsări

 p

Pufoasă şi mică,

gingaşa pisică

avea a ei muncă,

cu a ei stăpână, împreună,

vindeau ziare, mână-n mână.

Venea omul de la piaţă,

cu un zâmbet larg pe faţă,

de la pisica şugubeaţă!...

Căţelul pletos,

privind doar în jos,

cu picioare scurte

şi cu gânduri multe,

îşi

Din marea de iubire


Din marea de iubire, zăgazuri mari se rup
unind un labirint, cu-a veșniciei vânt,
tu să clădești iubito, un altul cu-al tău trup,
și-am să ridic cetate, cu tine, din cuvânt.

Să nu lași dorul nostru, atât de mult visat,
pe

Din valuri te înalți ca un poem

când viața, tragic, colțul și-l arată.

Și n-ai niciun regret, niciun blestem

pentru acei ce te-au trădat odată.

Așa a fost să fie uneori,

suntem pe-o scară-n lumea efemeră.

Am vrea s-avem în viață numai flori,

de multe ori d

Se mârâie, se latră ca javrele pe drum

Și arătându-şi colți, de os când simt miros, 
Ar vrea să fie primi "i-al meu ciolanu'-acum!"
Și se reped să muște mai rău și mai vârtos.

De aş avea habar, sufletul nu ar şti 

de dorurile mele. Şi e încă toamnă

şi frunze se aşează pe alei. Mă dor toate

când coboară pe pământ.

Nu ştie de ce le vopsesc în roşu. Sunt

stropii din zborul nopţii căzute peste vise.   

Ele sunt albastre.   

12.

În acel atunci

tu ai deschis ochiul ceţii

tăcerea de spaimă şi durere

neputinţa mea de a vedea

De a înţelege

De a crede

sclipirea senină din mâinile tale

din zâmbetul tău

cobora în încolţirea altei ierbi

În acel atunci

nu se mai ţeseau anotimpuri

dimineţi şi