Blog

DILEMELE VIEȚII...
Laura Schussmann


Poate nu ar trebui,
dar, câteodată,
îmi este dor de mine,
de cea, care dincolo de ea
și ale ei gânduri și dureri,
nu mai vedea nimic
și pe nimenea..

Atunci..
mă desfăceam toată și completă
în iubire ș

jenă,

milă îmi e

şi nu că sunt român,

ci că sunt om

în lumea asta-n viteza

degradării omului din om.

Şi scarbă mi-e

de astă lume

ce e-n juru-mi

şi se gudură pe la funduri,

funduri de lemn, de piatră seacă

şi-a omului de jale amară

ce stă şi plânge în pridvor

de

trecătoare mai sunt toate…

toate-s trecătoare, dragă,

sentiment torențial,

a trecut o vară-ntreagă,

am suit încă un deal,

a trecut și toamna bearcă

frunzele filozofau,

ne-nvăța Socrate, parcă,

oamenii încă oftau,

iar decembrie ne țese

lungi covoare de zăpadă,

Un dulău, destul de rău,

stăpân pe domeniul său,

curtea toată şi la poartă,

toţi din grajduri şi coteţe,

au trebuit ca să înveţe,

că, pentru a le fi lor bine,

trebuie să ceară voie,

printre alţii, şi la câine!...

Ziua toată stă de pază,

noaptea, el mereu vegh

Se lasă înserarea pe căi ce ciute poartă 
spre pajiștea cu stele ce se-oglindesc în baltă.
Și-ai vrea să redescoperi marama cald-a verii
ce-acoperea pământul cu visul adierii.

Între mine şi mine, începe confruntarea.

Las dorul să-şi desfăşoare zborul. Gândurile

sunt pline de întrebări. Silabisesc cuvinte

din semne prescrise de durerea de ieri,

cu zâmbetul de azi. Sufletul are răspunsurile.

Mi le pictează în tabloul zilei de

Ți-e visul o pânză iar eu sunt culoarea

Ți-e mâna penelul cu care mă scrii,
Un dor ce nu doarme și plânge cu zarea
În nopți de poveste când nu poți veni.

PE UN PICIOR DE PLAI ... PE O GURĂ DE IAD...
MIORIȚA TRAGI COMICĂ 2014 ÎN PROZĂ GREA SPRE UȘURICA
Laura Shussmann

Nu mai suntem rupți de realitățile lumii ...Ne plimbăm liberi peste tot unde ne aruncă soartă, pe unde ne vrea sufletul și ne lasă

Ce sunt eu în faţa vremii?

O trestie plăpândă, gânditoare?

Pe care cei ce cred asemeni

O tot privesc cu largă admirare.

Ce sunt eu în faţa vieţii?

Destin ce trebuie adeverit?

Privind în armonia sorţii

Cu tot trăitul cel ce-i netrăit.

Ce sunt eu în faţa lumii

poemul meu se pierde-n toamnă

poemul meu

 se pierde-n toamna

ce-și scutură frunzele

 pe umărul munților,

apele curg în eternitate,

buciumă codrul,

e vremea nunților.

cântă Iancu

din șapte fluiere,

peste Carpații noștri

 de dor,

se-aude doina

 prin Apuseni,

toamn

Contopesc sentimente strânse în culori,

pe poteci de gânduri plecate din suflet

cu doruri aprinse pătimaş de minte.

Desculţ prin ploaie, alerg

să prind iubirea.   

10.11.2014, ora 19, 40’

Mă dor urechile, dar cine ce să ştie

Mă simt livid de-atâta timp

Îmi duc tot paşii prin pustie

Fără scăpare sau ceva în schimb.

Tăcerea e crescută din visare

Iar din război se nasc invidii

N-a mai rămas tot pur sub soare

Decât un gând şi vreo câteva stridii

Se ascunde-n noapte, dorul. Îi e frig

să-şi plimbe singur zborul. Aşteaptă

visul să se-nalţe din gândurile pătrunse

de suflet.

Feeria de lumini din luna muşcată

ca un zâmbet rămas pe chipul întipărit

din icoane, e vraja ce ne-nlănţuie

în ruga iubirii.   

Anapoda, de-a valma mă-ntind pe foaie, în sus şi în jos.

Macin cuvinte să-mi pavez aleile rânduri cu ele.

Încerc să-mi învăţ geografia paşilor şi aştept

să-mi crească aripile dinlăuntru,

să fiu pregătit când voi trece

la matematică, la geometria în s

Locul pisicii pentru mâncare,

e vizitat de multe animale,

împreună,... sau fiecare!...

Vrăbiile, zglobii şi multe,

tot timpul vor să se înfrupte,

pe gard, pe tava cu merinde,

ele se găsesc oriunde,

sar în castronul cu apă,

se stropesc sau se adapă,

parcă form

.

Când frunze cad


Când frunze cad și suflă vântul
am gânduri multe, fără număr,
port jertfa mea, ce-acuma îi gândul
de când puneai capul pe umăr.

Simțeam parfumul, gustul lui
pe buze și izvor și sete,
te-ntelegeam ce vrei să-mi spui,
când mă

Te-ai regăsit în sine

Al tău, cel eu ce vine

Să scalde orizontul

Din el sufletul - tontul ?

Tu crezi că este bine

Ca oricând, orişicine

Să poată să suporte

Porniri ce-ţi sunt prea forte ?

E dură bătălia

Dintre părinţi şi fii

Dar e prea tristă glia

Când roadă n-

Într-o situaţie fără ieşire
nu are rost să intri,
stai mai bine picior peste picior şi fluieri a pagubă,
meditezi la masca pe care trebuie s-o porţi
şi aştepţi altă situaţie cu mai multe ieşiri.

Porneşti cu avânt soldăţesc la ordin
cu gândurile întoar