Blog

Se zăreşte printre pleoapele picate

în somnul străbătut de poteci, drumul.

Am cules bagaje împrăştiate pe câmpi verzi

de patimi roşii, zăvorâte-n cufere şi erau doar pietre.

Şalele, spatele şi toate gândurile mă dor. Acum şed.

Şed să-mi oblojesc colţu

E pustie, goală strada de noiembrie. Noaptea, doar luminile

mă cheamă să păşesc pe ea, adânc şi spatele, da spatele

mă ţine junghiul lăsat în partea dreaptă.

Stânga e liberă. Inima zboară deja.

Gândul ei, e plin de dor.

Nu o interesează de chingile

ce m

Am renăscut din pită

Când soarele apune

Am presărat ispită

Pe suflet şi pe nume.

M-am ridicat din abis

Când nu era speranţă

Am retrăit ca avis

Cea pasăre măreaţă.

Am adormit sub stele

Când norii au apus

M-am amăgit prin ele

Vorbe ce-apoi s-au dus.

Am tot crezut

M-am mutat în alt orizont de timp,
sunt vinovat că v-am uitat pe voi acolo
şi nu mă încumet să vă spun adevărul,
peste tot este moarte mai presus de orice
încât migratorii se căiesc.

Prin gândurile mele sunt invazii de vise,
în memorie încăperile s-au

Mă leagă frunzele foşnite pe alei, de dor împreună tată.

Şi florile spun că sunt vii. Îşi polenizează zborul. Şi cântă.

Le auzi?

Lumina e aprinsă şi arde lumânarea din amintirea de noi.

Noi trei.

Eu, tu şi Sufletul.      

08.11.2014, ora 12, 35’   

Pe o toamnă de brume
lumea se coace în coajă,
iese în afara ei să nască
îngeri fără aripi.

Se crede că e un mileniu de zbor
în faţa noastră-n urcuş
de-n jurul pământului rotit
oameni se plimbă-n voie.

Doar zilele şi nopţile curg
desfăşurate dintr-un ti

Cu vârful degetelor, în treacăt, îmi şterg

praful şoaptelor din gând şi ea, emoţia,

mă prinde, mă leagă fedeleş în jurul dorului  

auzit în ureche, de suflet.

Teamă nu am. Nu ştiu de ce mi-am dus mâna

la cap când pieptul îmi sare nebun. Probabil

alerga

Te-ai întrebat ce ai avut

De nu ai dat putere

La cel ce sta neabătut

Şi îţi cerea tot vrere?

Te-ai repezit la infinit

Crezând în nemurirea clipei

Dar te-ai împiedicat subit

De ce era urzit ispitei.

Nu crede ce e necrezut

Absoarbe armonii de stele

Şi fă să fie

Viaţa este un pelin

Stropi de soartă ce rodesc

Gustul cel scurs din destin

Şi doar clipe ce privesc

Peste timpul cel trecut

Peste starea de beţie

Când făceam ce n-aş fi vrut

Dar aşa a fost să fie.

Lungi semnale hoinăresc

La poarta ce tot prăvale

De din seară o

Stau pe o canapea între pereţii tăi de dor
te aşezi lângă mine victimă-n suflet,
îmi spânzuri sentimetele de gât
până îmi termin cuvintele,
mă laşi fără glas
să te sorb din priviri.

Cu ochii închişi îmi pipăi iubirea
ca pe un cerc pe care-l simţi
în j

Veţi spune că au spus-o toţi poeţii.

Cea mai frumoasă poezie de dragoste

nu s-a scris. Şi nici eu nu o voi scrie.

Eu doar încerc picioarelor să le dau aripi

să ajungă sufletul din cerul meu şi nu gând

şi nu cuget la poezia ce-n trecut ne-a despărţit

(

PICTURĂ 

Pictez pe trupul tău cu gura, 
am gustul tău, petale ude, 
îți simt culoarea, simt nervura, 
când mă atingi și nu se-aude.

amânare

Eu fac un pas şi mut o zi

Între a fi şi a nu fi

Şi ca să nu trăiesc în van,

Mai mut o toamnă şi un an.

Mai mut o toamnă înspre veci

Prin timpurile noastre seci

Şi mai amân o iarnă iar

Din calendarul iulian.

Amân şi iarna care vine

Cu sărbătorile cr

Larg curcubeul îşi deschide

Stropii de rază peste cel infern

Stau rezemat de-un nor şi mă cuprinde

Ceva ce tu, doar tu ai mai simţit mai ieri.

Sunt stropi de soare ce cu dalbe raze

Stau trişti în amăgirea trecătoarei clipe

Aş vrea să-mi dai al morţii camic

Umbra răcoroasă s-așterne pe poteci,

Îmbrăcă-n veșnicie, poem născut de gând,

Liniștea tronează pe flori uscate-n teci,

Versul de iubire, citind îl simți vibrând.

E aprins de cerul încărcat de stele

Și, de strălucirea ochilor cuminți

De lumina care trece

Doar moartea îl ştie
pe cel ce mă-nchide-n cochilie
şi m-aşază sub pământ
ca pe o sămânţă ce nu mai răsare,

de-mi soarbe lumina şi-mi lasă întunericul
prin veacuri să-l tot dau la o parte
şi-n urma mea altul vine,
de nu mai înviu.

Ce rost ar avea să ma

Respiră cuvinte când tăcerea

e cea care mă (cu)prinde.

Mâinile nu-şi pun stop.

Îmbrăţişează fără oprire aerul.  

Apasă buton după buton, particule din suflet

desfăşurat în nemurirea clipelor şi el se supără,

dar simte că e singura mea iluzie, că-l ati