Blog

Tu, omule, un ieri cu sârg tot derulezi, 
Un ieri, trecut atât de-ndepărtat,
Ochi luminați tu nu mai ai să vezi
Cum azi acum trecutul l-a-ncălțat.

Te pierzi în planuri pentru mâine,
Prin lanurile aurii nu mai alergi.
Lași ura să te muște ca un câine

Sfârâie clipă de clipă sub tălpile poposite

pas cu pas în răsăritul aşternut calm, unduit

de valuri, nisipul. Mă plec la poalele ţărmului

înspumat de culorile sufletului-albastru,

turcoaz cu roşul meu pătat de vreme,

străluciri în soarele nopţii alunec

Ai să-nțelegi

Ai să-nțelegi când vei vedea hotarul
căci l-am închis din bunătate...milă,
că nu mai vreau,nicicum să tai lăstarul,
sfidându-mă de-acol' din clorofilă.

Mai am în rădăcini doar gânduri
un vis ușor și poate anacronic,
am virgulă în viață m

RUGĂ

cine-i demn de fericire
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veşnicie,
străjuit de dumnezeu.
timpul nu mai are febră,
nu mai arde și e

Din margine se aleargă spre altă margine,
se scutură păcatele din oameni,
se deschid porţile spre alte lumi
şi nimeni nu moare de foame.

E foarte rentabil să te prefaci erou
ieşit din cercul celor răstigniţi pe idealuri,
oricum de azi până mâine ori m

Picură pe străzi pavate cu cer, stropi

de roşu. E sufletul meu plecat

din faţa uşilor închise de oameni

cu zăvorul pândind la ferestre, luna.

Sunt ochii netrăiţi de verdele albastru

crescut prin crăpături de nori. Izbesc

ţărmul obrajilor cu alge printre

Din nemurire, iubirea cheamă cerul

pe cărarea albastră presărată cu nori

de alb. Adânc în privire matelotul

dirijează cârma printre stelele nopţii.

Şi tună şi fulgeră cu încercări de oprire.

Zvâcnetul din piept îşi coboară capul

scânteind valurile poticn

Dureri


Mă doare lipsa ta și știu că ești
pe drumuri,peste ape neîngrădite,
te strig,tu pașii mi-i oprești,
cu vorbe lepădate,sau sluțite.

Mă dor câmpii,lumina ta mă doare
și cântecul de râu dintr-o secundă,
sunt nicăieri plecate,stau sub soa

vrăbii impertinente
îşi dispută pâinea mea aburindă jertfită
furnici masochiste clădesc temerar muşuroaie
pe epiderma ta translucidă

sunt ciori care-mi fură din palmă
iubiri de o vară legate cu atele
cratere fisurate ale inimii mele maghrebiene
guguş

În acest sfinx mă regăsesc
împietrit pe un munte,
muntele împietrindu-l.

Zăpada, o limbă a iernii pe sfârşite
vorbitoare ca un sfânt în alb,
ne învaţă cum să urcăm.

Prinşi mână în mână
ca nodul între funiile vremii,
în anotimpurile nesigure care vin
nu

În noapte colind potecile drumului

spre tine, presărat cu lacrimi din roua

zorilor de ieri şi strig pădurii să-i aud

ecoul răsfirat albastru printre crengi

de verde pictate cu roşul paşilor mei.

Mă doare dorul călător prin şoapte

când tu, în joacă, îi d

Îmi scrie ploaia gânduri pe fereşti,
Pictându-ţi dorul după cum i-ai spus,
Să ştiu că îţi sunt gând când te trezeşti
Şi vis apoi, când soarele-a apus.

Disperare-ai pus în glasul ploii
Când clapele fereştii le atinge,
Cu mâinile întinse-ale nevoii
De parcă a

Dacă te uiţi la mine doar zâmbetu'-l priveşte
Nu te uita în jos la rănile din talpă
Şi nici la ochiul care de lacrima sclipeşte,
Căci te va copleşi durerea lumii toată!

Priveşte auriul ce mi l-am prins în păr,
Ca să ascundă paloarea ce-obrazul a cuprins,
S

Trecere

Cum trece câte o noapte,cum trece viața noastră
zmulgând un zâmbet vremii și zării istovite
cunoaștem oamenii,locuri și zarea cea albastră,
nu taina din durere,nici clipele trăite.

Ce-a fost cu-adevărat,nu se va ști nicicând
nici visu

Pe cerul sufletului meu

acoperit de norii cenuşii ai desnădejdiei

subit  a apărut pentru o clipă curcubeul,

inima a început să bată zgomotos

ca un imens ceas cu pendulă,

relicvă din secolul trecut

Legiuni de îngeri îmi apar

pe cerul minţii târziu în noapte

panglica boţită din păr
îi mirosea a fân plouat
legăna strîns pisica tărcată
pocnindu-şi genunchii ascuţiţi
de rotunjimea pietrelor de râu
mieunatul pisicii languros
masca o acarofobie

fata cunoştea (muşcăt)ura păianjenilor
picioarele lor perfide strecurându

Inima mea se mai îndrăgosteşte
numai cu ochii,
nu mai risipeşte farmecul trupului tânăr
prin sânge chemarea urcând.

Mai rar scoate capul câte-o vibraţie ascunsă
ce porii mi-i umple cu vise
în anii ce vin încărcaţi cu păcate.

Tot mai atins de chinul dur