Blog

Nu-mi frânge inima cu o tăcere
Şi nu mă arunca în întuneric
Nu răsturna un cer cu-a ta putere
Să mă convingi că iadul e feeric.

Nu mă privi cu ochi ce ard ca jarul
Am inima curată şi nu mă tem
Şi dacâ ar fi să-ngheţe chiar şi iadul
N-am să consider iubirea

Versul se naşte smălţuind cuvinte
ca tăişul coasei prin ierburi
la răsăritul soarelui,
fără ca ochii să pună geană pe geană.

Uneori se-nfiripă cum cântecul
plimbând sunetele pe portativul urechii
până ce capătă un susur de apă
purtat prin toate formel

În noapte adulmec lumina care-mi poartă

sufletul printre stele. Cu fiecare pas

din timpul clipelor, semnul lăsat pe cer, e

drumul meu de-ntoarcere-n destinul legat.

Legat cu lanţuri nevăzute de ochii zilei

purtaţi pe cărări bătucite de lume

şi bac-ul ce

Stelele în noapte cad pe pământul înflorat.

Albastru şi-a întins cerul lui pe ape

ca o „zgârcă” să le adune pe toate

şi eu, eu privesc spectacolul de lumini.

Aşez câteuna care şi-a pierdut direcţia,

să păstreze calea pe care sufletul zboară

şi zboară d

Știi 


Știi...îmi pare că semeni 
cu toate celelalte femei din lume, 
doar că nemărginirea ta se vede 
de la primul pas,nezdrobit de patimi 
la fel și năvala iubirii 
care îți urmează trupul. 

Ești ca și celelalte femei, 
doar că tu îmi asculți lacrima 
pe car

Cad stele într-un şir luminos din senin,

în noaptea unde luna fără nicio bătaie

de cap, îşi apropie faţa de pământul

învolburat de ape rupte de cerul albastru.

Ziua-n care drumul întoarcerii în matcă

a sufletului, e deschis. Da, stele căzătoare

străjuie

           Făcându-mi-se onoarea de a primi, în dar, romanul „ Ispita” al domnului Marian MALCIU, trebuie să recunosc, un roman cu un titlu deosebit de incitant,  mi-am dorit să scriu câteva impre

Venind ca un pelerin risipitor
cu toată istoria pe umeri,
dă semne de înţelept
în genunchi căzând
la fiecare biruinţă
ce-şi face loc în suflet.

În zilele setoase
seminţe de rod seamănă prin cuvânt

ruga

botezând-o cu apă sfinţită.

Încremenind în inima pie

fereastra unde porumbei exersau zborul
masca temerar goliciunea
parcă nu ne mai dezbrăcasem
de cuvinte niciodată
gura ta îmi spunea
să apun ca o lună deșartă
îmi parfumasem pletele cu scrum
ochii i-am creionat cu artă
fluturi hrăneau culorile cerului

Dacă aş mai fi eu cea de ieri m-aş întoarce
Să împart cu tine nopţile pârguite
De plăceri, până ce ziua firul îşi toarce
Tras din coama dimineţilor albite
Când somnul curge, seva îmbrăţişărilor
Cioplind vise în tinereţea trupurilor.

Dacă aşa mai

Cortină ploaia atârnă de nori
sclipiri de albastru ascunse-n gri fiori
singuratici plopii desfrunziţi de vise
tânguie dorul prin culorile stinse
amorţită cade pleoapa pământului
pe verdele ars sub leagănul vântului
strigătul ploii aprinde-n mine noa

Oglinda asta minte nu pot să o ascult 
Străin îmi este chipul cu cât privesc mai mult 
Îşi cerne iarna noaptea, încet devin trecut
Prin viaţă-am curs stingheră,  nu m-am recunoscut.

În furnicarul lumii într-un cocon am stat,
Pândind din visul sear

Dimineaţa îmi dezvăluie ziua cu lumina

din drumul în care Sufletul se-ntoarce

scăldat de cerul din ape cu soarele

călătorind prin razele iubirii de viaţă.    

10.08.2014, ora 12,05’

                                      Motto :

                                                                               „Rămas bun. / ... /

                                                                     Mi-e sufletul ca tufişul Păiurului /..

Mărul viermănos

Muşcă din măr cu poftă; şi-a lăsat trupul, poate şi o parte din suflet, pradă pornirilor lui carnale. Neavând fantezii sălbatice, partida de sex -contra cost - a fost una plăcută, la fel ca mai toate întâlnirile cu el. El medic oncolog

Doar ființei tale

Doar ființei tale am ales să îi fiu
liniștea buzelor, sau răspuns la iubire,
între surâsuri blânde, fericire
și să mă bucur de ea,
ca și cum ar fi a mea.

Pentru ființa ta am ales să fiu
calea cea mai lungă,
ca să te simt a

Gândul ce mă ţine deasupra de umbre
nu se aude, nu se vede, dar ştie totul,
unge cu mirul sfânt osul de înger
sub umerii ce poartă dezinvolt aripile.

Tu te acoperi cu puteri tămăduitoare
lacrima înlătură plânsul, durerea se scutură
de semnele suferinţ

Compatrioţi e scumpă viaţa
dar şi mai scumpă e prostia
eu din grădină îmi fac piaţa
şi-n cărţi am toată România

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

Sunt eu și-atât.
Doar eu îmi aparțin
Și sunt al meu.
În rest, nu am nimic.
Nimic nu e al meu.

Dar totuși, eu,
Sunt eu?
Chiar sunt al meu?

Cu eul meu
Mă însoțesc c-o umbră
Tot mereu. Mi-e greu 
Să scormonesc întruna,
Să mă caut,
Să aflu cine sunt eu