Blog

Credinţă-n Dumnezeu

Când singur eşti, bolnav şi părăsit,

În Casa Domnului ce mâna îţi întinde,

Tu intră cu credinţa că ai auzit.

- Bate-acum şi ţi se va deschide;

Când eşti bătut, hulit, batjocorit,

Gândeşte-te la Drumul Crucii în pustiu

Iar pentru cei ca

Cerşetorul privea pământul mergând greu,
strigând ca pentru el, prins de-o inerţie:
"oameni buni, nu mai aşteptaţi potopul,
că nu-l merităm nici pe ăsta!"
Politicianul îşi aranjă cravata sub guler,
şi ca pentru el doinea încet, despre o puşcă,
slăbin

Din ochii ei zburau păsări fără aripi,
flautul îşi tremura sunetele în trup,
sub paşi cineva tăia umbra în bucăţi.

În surâsul misterios verbele se încurcau
şi nu se mai conjuga niciunul la un timp oarecare.
Toţi se îngânau făcându-şi semne
pe care nu

nu ai că nu o să uiţi în nicio viaţă, de

simbolul treptei ce mă aşteaptă după

acest 44 făcut

din toate semnele mute,

să fie egal cu 1.

Eu si Tu. Tu,

sufletul (re)întregit într-un Eu din

lutul modelat

să te afle

în reflexia luminii

din viaţa asta în 2 separat

am făcut curăţenie în camerele copilăriei. Timp

să am, să-mi aranjez adolescenţa sau ce e după

şi înainte de camera în care mă aşez să te aştept.

Da,

pe tine,

sufletul meu,

să plecăm în lumea de doi,

noi

amândoi.     

cer două zile

sau doi timpi

sau orice

e legat de doi.

Tu şi eu

într-unul.   

era (deja) plecată la suflet. Trupul

să-l ard acum şi cenuşa să o trimit

în vânt, pe gând să mi-l ajungă

sau (pe el)

să mi-l aduc

în mine

dacă şi mai ales când

îl găsesc. Să fie un tot.

Minte, trup şi mai ales suflet.     

trezesc vorbind cu sufletul

chiar şi atunci când

nu dorm

şi vreau să cred că

el

se odihneşte.

Îl ţin în braţele

somnului meu.      

că mă citeşti încă dinainte de a mă scrie

şi

chiar

şi

atunci

când îmi spuneai

că o să pătrundă ochiul lumii,

eu tăceam (ştiam că e ediţie limitată). Tăceam  

cu acel gust dulce-amar că nu ştiai că lumea mea

eşti tu- sufletul.     

părea că nu mai are timp şi a stat. A stat

din clipa în care cutia poştală, îmi ţinea

un aviz. Avizul în care erai tu, să merg  

la poştă şi să ridic coletul. Nici nu ştiu  

cum am ajuns şi te ţineam în braţe. Abia

când

am privit

limbile ceasului

că se mut

dormea pe mine în dimineaţa asta şi eu

nu puteam să mă mişc decât să beau

lacrimile obrajilor curse din ochi,

de sete

de soare,

de lumină, să-mi hrănesc lutul

şi să răsară floarea dorului,

să creasca. Poate sufletul plecat

în fâlfâiri de aripi, o va vedea

ş

aş putea să (-mi) fac curăţenie  

prin casa gândului, dar el fuge

şi eu nu pot să-l prind. Ţintuit

mă găsesc culcat

pe jos,

în mijlocul casei

şi

doar bătăile din piept aleargă

pe loc,

să mă anunţe că trebuie

să mă ridic, că o să vină cândva. Sufletul.     

în faţă. Eu şi Tu. Ţi-ai luat cerul în ochi

şi-n pasul ce mai trebuia să-l fac,

să te prind de mână, n-am văzut golul

dintre noi. Era trecutul meu pătat. Am  

alunecat în el

şi

tu mi-ai întins o mână

cu (ne)iertarea ta. Lovit din toate părţile

de stâncile (

când sufletul a plecat, nu mi-am mai găsit

lumea. Am aflat-o pe ea- singurătatea

şi lumea ei. O alintam plimbându-mă  

cu ea. Nu-i arătam

că sunt mai singur

decât ea.

Eram fericit că o aveam

alături

şi

ştiam că e a mea.   

mi-am aflat sufletul departe de mine, rotocoalele

de fum le-am întins pe cer să i se aştearnă covorul

de nori. Mirosul l-am închis în mine. Gândeam

să (mă) afum

înlăuntru,

să nu se strice când apare. Acum

mi-am scos lavanda

şi tămâia   

să o aprind

pe la co

dintre mare şi cer, m-a prins. În lupta mea

cu el, am scăpat. Doar că, sufletul

într-o parte

şi

mintea în cealaltă.

S-au vorbit să-noate până la ţărm,

să se întregeasca. De atunci,

tot înoată.     

(mă) aşteptam la suflet să-l aflu

cantonat în timp, departe şi să-şi  

verse lacrimile unui absurd creat

de trecătorul “niciodată” al minţii

ce sta la poartă

şi nu ştie să lupte,

să rupă lanţul ce-i (dez)leagă.

Strig şi mă strig.     

sau provocare să fie, nu ştiu nici eu, dar

te rog să-mi aduni cioburile din inimă

rămase pe străzile întortocheate ale minţii,

să le lipeşti

într-un întreg,

ca pe un bibelou

să-l aşezi în biblioteca ta

şi

(din când în când)

să-l ştergi de praf.

Sufletul.    

mintea unui copil necopt, ascunsă-ntr-un rest

de lut, un ciot neterminat de modelat. Ai lăsat

în mine doar dorul şi ai plecat. Acum alerg,

te caut

mai departe

de capriciile răsfaţului nealintat  

să mă umplu cu tine.

Să termin.

Să am (şi) suflet.

Să fiu eu.

simţeam fără să (ne) vedem locul

în care întrebam cum va fi când

vom realiza

că n-am plecat

niciodată de acolo.

Sufletul şi mintea. Doar priveam

cerul cu alţi ochi. Unul

într-o parte, sus- albastru.

Celălalt, jos- roşu.