Blog

eternul labirint

călăresc pe un centaur, aud zeii lumii toți

cum se războiesc prin ceruri pentru niște nimfe moarte,

și pe guri de paradis în alaiuri de nuntire

în matricea de lumină, zorilor sabat se-adună,

iar e lună, cer senin, mii de luminițe vin,

li

Te privesc orfană de lacrimi,
umbră de pasăre cu aripile frânte...
condorii plutesc în pântecul unei clipe
eterne pentru tine,
într-o picătură de sânge
spartă în zâmbetul subtire al buzelor.
Eşti singură, sunt aici... dar nu cu tine ...
n-am voie să te stri

Mi-eşti dor sublim, în dimineţi de vară,
Şi puf de păpădie luat de vânt...
Mi-eşti strop de cer în liniştea de seară,
Eşti pacea mea, în suflet şi-n cuvânt!

Sunt zâmbetul ce-ţi râde în privire,
Cu florile de vară mă confund,
Şi sunt fărâm

Dragostea niciunuia dintre noi
n-ar trebui să se oprească
după luna de miere
care nici nu e lună plină
ci mai degrabă una nouă.

De ce să transformăm totul în automatism
când am putea duce stindardul iubirii
până pe muntele bătrâneţii
unde ne aşteptă a

Nu pot să te privesc ridicându-te-n aer
precum ecoul din hăul imens,
mâinile mele se ridică spre cer
şi fac semne cu câte un deget pe rând
până se împietresc.

Soarele scoate un ochi printre nori
şi lăcrimează câteva picături de ploaie
pe obrazul supt

seară de primăvară

se înfrunzesc copacii-n primăvară,

sinucigaș, vântul le trece prin tâmple,

mugurii plesnesc târziu prin lumină,

tăcute izvoarele susură prin răsuri,

o fântână doarme pe cumpene,

ciutura ei se leagănă-n gol

ca un ochi somnambul ce visează

E deajuns să privesc...

depărtarea-mi pare 

mai aproape

şi liniştea mă-nsoţeşte

pretutindeni

mai puternică decât mine

păstrează lumina şi iubirea

albastre zări din priviri 

albastre,

îmi bat la poarta primăverii

aud zbuciumul valurilor

şi cântecul pribeag

ca o r

Nimeni nu mai stă la masa tăcerii,
bunicii sunt plecaţi după piatră
până în miezul munţilor înalţi
unde vor să cioplească porţi
prin care să treacă nepoţii viitorului.

Până la sosirea lor la cină
râul se pregăteşte de învierea sculptorului,
din sub br

În glasul tău înfloresc lalele

Şi când râzi

Parfum de narcise

Vibrează,

Nu vreau să cred

Că poţi fi înger femeie,

Ar trebui să mă condamni

Prea eretic

Şi prea păgân,

Cum aş mai păşi pe iarba

Urmelor tale?

Ascunde-mă

În lacrimi de rouă,

Sau dă-mi aripi de coc

Cuvintele ființe vii
poezie 
Poezie de gând

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ștefănescu Romeo-Nicolae  + ASiIiVro 

2010-01-19 

Zece peceți are înțelepciunea
între inimă și minte
stă în pace să se odihnească
doar zece tăceri să ai

sursa: de la Wikipedia, enciclopedia liberă

Rătăcesc uneori
prin labirintul amintirilor
zăresc cărări neumblate
acoperite de flori,
ecoul chemării
peste firele timpului...
mă înconjoară
aripi nevăzute
din zborul fluturilor de mătase
ochii îmi zâmbesc 
la întâlnirea soarelui
parfumul teiului înflorit
se re

Lumina coboară

pe o scară

cu trepte de stele.

În brațele mele

ard șoapte

până târziu, în noapte.

Răsuciri de liane fierbinți,

buze strânse ușor, între dinți.

Valul pornit din adânc

se pierde

cu un geamăt prelung.

Pe umărul meu

șuvițe roșcate

împletite

cu șoapte...

Urcuşul stăruitor pe treptele cunoaşterii
de unde mai şi cazi
a devenit una din obişnuinţe.

Am intrat într-un vârtej înspăimântător care-mi tulbură liniştea,
curiozitatea roade sub unghii
cu toată patima înfiptă-n ascuns
determinându-mă.

Se impune să-m

Femeile singure se refugiază în ele înseşi,
până nu mai ştiu unde sunt,
se iubesc privindu-se-n oglindă
şi mor de invidie.

Cu surâsul nopţilor pe buzele arse
de fiecare dată altul,
se strâng în braţe de emoţie,
închipuind bărbaţi puternici
adorm nemân

Tată ceresc ajută-mă să zbor,                  

doar azi fă-ţi milă a fi soare,

să simt mirosul florilor

şi a nectarului dintre petale;

de plouă n-o să pot zbura,

eu am o zi ca să muncesc,

să zbor, să mă îndrăgostesc,

şi să-mi găsesc iubirea.

Iar spre apus m

adun cenușa din vitrina lumii intru trei ruguri construiesc o punte

mă respiră catatonică  iertare și-o iubire oarbă

somnul îmi cangrenează rana curată  de-a fi  suflu peste mormite îmi caut chipul ne-ncătușat de vreme

să Te pot locui sparg dinlăuntru

În fiecare an,
Sfintele  Pasti ne umplu sufletul de durerea Rãstignirii, întâi,
si apoi de lumina vesnicã a Învierii…
 
Sã privim, deci, în sus cu recunostintã, în jos cu îngãduintã, înapoi cu iertare,

si înainte cu sperantã!
 
”HRISTOS A INVIAT!” Pentru t