Blog

Tu liliacul mi l-ai făcut să înflorească,
Explozie de zâmbete mi-ai adunat în flori,
De parcă-atunci ar fi-nflorit întâia oară,
Așa dansa-n parfumul lui, ai dragostei fiori.

Tu mi-ai făcut din toamnă primăvară
Și mi-ai adus să cânte ciocârlia-n

Pe geana zilei noaptea încet se lasă,

În valsul norilor, o rază sfioasă

Sângeră ceruri rănite în amurg,

Ascultă iubite, spre tine  eu  curg!

Cai negrii-şi  flutură coama în noapte,

Timpul şi-adună din clipele coapte,

Împrăştie-n copite argint stelar,

Ascul

melancolie

Privesc indefinitul definit

și întunericul îmi stă pe umeri,

duc toate nopțile-n spinare,

robind tăceri și rumegând silabe,

se descompun în somn de aur pleoape

ce îndulcesc melancoliei gustul,

sună osânda sângelui din noi,

în ochii orbi visând s

Asemeni unui Paradis pierdut pe drum
mi se toceşte timpul în genunchi,
întunericul îşi ascunde faţa
fără să ştiu că-n trup nu locuiesc singur,
ori trece prin el când mă închin Iisus.

Aş avea fluturi cu zbor la încheieturi
într-o tăcere de poezie aştea

Ziua îşi prinde mugurii fragili

de pulpa nopţii într-o acoladă,

cleşti zorilor desfoliază visul,

 arabescuri vibrante

sub scoarţa neîncăpătoare a inimii.

O mască palidă, luna îmi tulbură ochii.

Mă imprastii transparentă, diformă,

să-mi adun răvăşirea.

Cocori

 Într-un colţ de lume, plângea o prostituată

Fiindcă soarta o despărţise de o jumătate,

Care se-mprăştiase pe strada măturată,

Durerea-i tăia adânc simţurile frământate.

Când lacrimile ei s-au plictisit să mai curgă,

Jumătatea fizică rămasă le usucă,

Sing

clepsidra spartă

doar fulgerări de gânduri și atât,

apoi stoluri migratoare de nori,

culoarea sigurătății,  nisipuri pustii,

în care zăcea o clepsidră spartă,

degeaba mai bate aripa de vis,

se-aud ultimele focuri de orgă

din sfânta beznă a nopților târzii,

Am crescut prin bunăvoinţa oaselor mele
care iubeau lumina şi se hrăneau cu ea,
cu toată neglijenţa în care mă învârteam
umblam peste tot.

Cotrobăiam locurile lăsate curiozităţii
dintr-o altă lume,
muşcam umbrele de teamă,
locuiau în mine domnişoare f

Cuvintele care rămân pe masă
le şterg în fiecare dimineaţă
până nu mai aud nici sunetele care le compun.

Întâmplarea căzută pe genunchi
mi-a încuviinţat dragostea ei anonimă,
să-mi fie călăuză prin întunericul nopţii
până s-a făcut iarnă
în toate anot

așteptare

ce frums se face seară,

ce frumos se face noapte,

cade peste mine luna

-lună nouă-

ruptă-n două,

 ce se-ascunde printre rouă,

unde ești, lunateco,

să mă urc în cerul tău,

eu te-aștept, dar până când,

că-s flămând,

a ieșit steaua polară

de când te-aște

Vrăjit, de frumusețe-ți răpitoare,
Pleoapele mi se-nchid ca de la soare,
Apăsate de-o grea timiditate,
Punând curajul în infirmitate,

Iar anii mulți, ce trec, par doar o clipă
De dulce adiere, cu a lor aripă
Stârnind un val, în curgere-i latentă
Ad

Strigam la orizonturi de sare
nimeni nu mă auzea
se rostogolea timpul peste margini
pâmă la tine.

Era o frescă pictată pe cer
când nopţile se-nghesuiau în gol,
lumina îngenunchease pe ziduri
cu faţa la răsărit.

S-a născut clipa fierbinte
care trecea pr

primăvara

este asteptatul

nesomn

al păsărilor

ce-ți lasă iubirea

la fereastra 

unde

visele tale fac cuib,

primăvara

ne învață să fim

iarba

și în verdele crud

ascundem izvorul de lacrimi,

sufletul

de miei inocenți,

scriem  stîngaci pe pereți

cuvinte

ce numai noi

le ros

Mă întorceam din moartea trecută
pe jos,
n-am mai găsit casa, o dărâmaseră
de teama încorporării prea devreme.

Întreb
nimeni nu-şi amintea de numele meu,
toţi mă priveau ştergându-se la ochi,
le dădea câte o lacrimă
de bucurie ori de întristare
şi ple

Ea a trecut,

Nu,

Nu moartea,

Nu iubirea,

Doar femeia,

Când ţi-e frig,

Nu,

Nu acum,

Poate

Mult mai târziu,

Vino să-ţi încălzeşti oasele,

Să-ţi bei lacrimile calde

Lângă propriul rug,

Nu se va stinge

Decât

Într-o altă

Clipă,

Când vei ploua

Nefiinţă.