Blog

Iata, primavar-a revenit,

Cu tot alaiul de culori,

Pe unde omul a pornit,

Gaseste un covor de flori.

Dar si copacii au regasit culoarea vesela si verde 

Pe care la venirea toamnei, unii dintr-insii o vor pierde.

Dar nu putea fi tot frumos, ca-n basmele cop

Cei ce construiesc imensa catedrală
nu au atâtea zile de pus în ziduri,
să ajungă la sfinţire.

Trăiesc în bucuria permanentei înălţări
se hrănesc din acelaşi trup
locuiesc în somnul dulce de la început
aţipind în picioare.

Ardoarea din piept le ronţăie

Dacă nu-ţi convine

comanda(-i) la tine

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Cuvintele nu se mai înţelegeau între ele
nu aveau nuanţe
cum se cerea în poeme.

Câteva vehiculări de idei
nu au făcut rotundul mai rotund
mi-a şoptit muza cu capul în nori
din pragul casei de smarald
pe care nu o trece orice muritor.

După o pauză de re

Ei duc sinceri şi îngânduraţi
porţi deschise cu faţa spre soare
se închid înăuntru şi vin pe rând
în nopţile de singurătate şi meditaţie.

Prinşi în cercuri rotunde şi albe
vin suspendaţi de umbre cântând
aruncă prin aer inimi de piatră
şi le contemplă

Cuibar de pleoape acoperind o lume
îşi tremură în beznă gene ostenite –
Ce sol mi-a dar şoptirea fără nume
să pot visa plecarea din cuvinte!

Nu pot rămâne petale de iubire
din toamnele tăcute în amfore de lut
decât golind dorinţa de rostire,
gustându-

Un vânt rotund dansează în pas ştrengar

Cu albele mirese de gherghinar.

Ascultă cum creşte melodic frunzişul,

Deschide flămând spre păsări luminişul.

E blândă lumina curge ca o coamă,

Pe fruntea nostră cu nervuri de toamnă,

Sigur, primăvara mareea şi-a

Ca o corabie prin nori plutesc,

Cu razele de lună mă-nvelesc,

Prin barbă mi se-ncurcă-ntruna stele,

Din cercul lui Saturn îmi fac inele,

Întregul Univers îl port cercel

Și–l dau la schimb, vreau să obțin pe el

Clepsidra unduioasă ce în noapte

Să mă sărute-n

Marea întrebare a lumii: lumina!?

A prins cineva vreun foton şi să-l ţină legat între oglinzi?

A trebuit să-mi întind aripile...

apoi să le-ascut.

În trotuar erau abandonate nişte aripi uzate.

Cu privire încleştată şi-o dragoste deshidratată,

pluteam în de

Veneții de vânzare

în suflet am Veneții de vânzare,

gondola albă va porni spre cer,

veniți și voi ca să priviți în zare,

cu ultimul bărbat gondolier.

lăsați în urmă umbrele de ieri,

urcați-vă-n gondola de paradă,

e visul drag al dulcii primăveri,

să ascult

Au înflorit ca-n rai copacii iară

Şi mândru-nveşmântaţi zâmbesc în soare,

Petalele aprinse de dogoare,

Din verde-crud se-acoperă cu seară.

Printre cocardele arcuitoare,

Se joacă pe furiş luna sprinţară,

Cu ochii umezi, ah, a câta oară,

Te-aştept, iubito,

Clipe de lumina

În desaga vieţii tale

Porţi povara unui vis

Disipat în spaţii goale

Cu albele petale nins

Printre creste de lumină

Aleargă gândul rătăcit

Să-şi găsească odihnă lină

În poala unui vis  iubit

Dă-i secundei veşnicie

La poarta fericirii tale

Naste

Aştept, căci nu am de ales,

Pândesc al timpului invers

Reper luminii

Dintr-o stea

Ce ştie azi

Ce-am fost cândva,

Când mă spărgeai în foi subţiri

O rocă fără amintiri,

Ori m-ai turnat râzând bizar

În miezul gros

De chihlimbar,

Un suflet expulzat din iad

Sorbin

Niciun bolnav nu rămâne singur,
îngerul obişnuit cu suferinţele omeneşti
e la fiecare fereastră, priveşte
şi flutură din aripi.

Patul alb se acoperă de linişte,
pereţii respiră chipurile dragi.
Sufletul răspunde ca un ecou
din învolburatele mări inter

Există o pasăre care vesteşte moartea
înainte să se pornească la drum
spre nefericitul om.
Îşi râde în pene când bat clopotele
şi porneşte mai departe in toiul nopţii
cu veşti
nu numai de moarte.

Stau

cu ochii

cât roţile Carului Mare

în liniştea surdă,

scrijelită de geamătul

căldurii prinsă între

cărămizile înroşite.

Mintea-mi cu plete cernite,

zdrobită de lanţurile durerii,

aleargă prin vreme

în trecut,

în prezent,

despletind amintiri,

rătăceşte

prin dan