Blog

genunchi îmi scriam cuvintele

braţelor depărtate de suflet

plecat şi rodea

stomacul cu şmirghelul

aspru coborât

adânc

în

mintea

sfredelită  

de şoapte. Mă rog.     

şi bate ca nebuna-n piept. Vroia să-l spargă

şi mă-ntrebam cine. O dădusem la înot

mai demult, să-nveţe să alerge

pe canalele trupului meu. Nu ştiu cum,

aflase de o fisură şi a plecat. Demult. Inima.

S-o fi întors

fără să-mi spună?

Să-mi spună

acum

că a obo

aleargă sau eu prin el. Nu-mi

dau seama decât că nu-l mai am

să stau de vorbă cu mine

şi tocmai acum

când îmi pun dinţii,  

să pot

să şoptesc

(cu toată gura)

sufletului,

dar şi el a plecat. Singur. Eu.     

cu smoală cicatricile. Mă mânjeam porcăindu-mă

în noroiul din care ieşea câte un pir să-mi hrănesc

trupul mai mult mort decât viu. Să spăl satisfacţia

de pe chipul celor ce săreau în sus de bucuria

nonsensului ce roia în jurul meu. Eram mândru

de inima

şantier, nu puteam vorbi deloc. Aveam

mâinile ocupate cu moluz. Îmi căutam

sufletul. Se dărâmase lumea pe el

la cutremurul din mine şi ghid îmi era

(doar)

respiraţia

lui înăbuşită de patimi. Voi răzbate. 

sânge peste tot, şiroaie. Doar într-un loc  

părea o baltă. Se închegase. Era în locul

acela numit inimă unde avusese loc lupta.

Se-ngrămădiseră toţi acolo, ca furnicile

la muşuroi.

Poliţia,

salvarea,

pompierii(le era teamă să nu fie inflamabil

şi să izbuc

mai timid ca altul. Eu şi muza. Ne furişam

amândoi în spatele uşii, cu coada ochiului

în grădina celuilalt. Eu, după seminţe. Ea, 

după cuvintele ce le plantam. Şi aşteptam.

Aşteptam

să ne furişăm amândoi

cu privirea în acelaşi timp. 

Să ne prindem în poar

Unghiuri de toate felurile
până şi unghiul mort
de unde poţi vedea totul în culori
ori nu poţi vedea nimic.

Fiecare poate nimeri într-un unghi favorabil
ori într-un con de umbră
unde geometria îşi spune cuvântul.

Până şi-n odaia în care dormi
trebuie s

Au înflorit salcâmii
în desfrunzirea timpului meu
o primăvară timidă îşi varsă aromele înflorite
în sufletul istovit de aduceri aminte
dragostea mea se mai plimbă încă
ameţită de miresmele tari
silabisite în limpezimea privirilor tale
mereu însetate, jindui

imn închinat dragostei

să nu fugim  din amintiri acolo găsim  raiul pe pământ

și neperechi albastre de dor zburând cu aripi de libelule

seara când luna vindecă singurătăți și ne mângâie pe obraz

să pășim încet printre plopii incendiați către dragostea n

Acest adevăr n-a fost spus niciodată
între o gură şi altă gură totul se schimbă
degeaba îmblânzeşti distanţa.

Prins în capcana discursului retoric
gustul cuvintelor
ca un dans pe buzele fierbinţi,
alunecă pe întâmplări cu dezgust.

Ne îndepărtăm de noi

Sunt un om care nu mimează nimic
trăiesc preocuparea pentru ziua de mâine
desprins din inimă,
copiii mă aşteaptă cu zâmbetul pe buze.

Trec fără vârstă prin întâmplări,
tu eşti doar suportul de suflet de care mă ţin,
n-are cine mă răni
merg mai departe

De-o mână timpul mă trage

într-un borş al lumii moderne,

în care oameni exact ca mine:

nedormiţi şi viaţa scurtată fără să ştie,

caută din reflex, puţină iubire.

Scormonesc nimicuri scumpe:

oceane miniaturizate de şamani niponi,

alge nobile strivite sub pră

Ai amurgit de mult bătrâne sat în doruri,
Sub giulgiu vineţiu ascunzi surpate poduri.
Eu am rămas acolo, eu am rămas aici...
Să port povara grea a timpului de atunci.

Copilăria, aur îmi curge-n amintiri,
Sufletul palan ridică uitate iubiri
Când împle

Piatra

Îţi simte căldura,

Vibrația  cuvînt,

Clivajele tăcerii.

Încet,

Forma ta

Coboară minerală

Şi visele dau culoarea

 Inerției gregare

În care te ascunzi

Cochilie femeie.

Tristeţile apasă liniştea,

O mână vrea să ajute,

Să te ia,

Să te smulgă

Piatra somnulu

Ecoul paşilor se stinge
hohotind surd în tăcerea timpului meu.
Tu crezi c-am învăţat să mă accept
într-un acum imprecis,
eu tac să nu-ţi tulbur amăgirea,
ascult cum trupul îşi scutură frunzişul,
lumina fumegând pe finister în seară.
Au mai rămas în noi hime

Îmi cântă în piept cocoşul de munte,
se pregăteşte să zboare,
în pădurile de pe văile de sânge
îl aşteaptă găinuşele sale.

Nimeni nu-mi spune la timp
cum pieptul mi se desface
şi vânătorul din mine
n-are ce vâna,
rămâne s-asculte doar cântecul
atât de

În glasul tău înfloresc lalele

Şi când râzi

Parfum de narcise

Vibrează,

Nu vreau să cred

Că poţi fi înger femeie,

Ar trebui să mă condamni

Prea eretic

Şi prea păgân,

Cum aş mai păşi pe iarba

Urmelor tale?

Ascunde-mă

În lacrimi de rouă,

Sau dă-mi aripi de coc