Blog

rugăciune către soare

Soarele meu, soarele meu,

Luminează-mi ferestrele deschise,

Du-mă aproape de Dumnezeu,

Lasă-mi zborul meu de vise.

Înmiresmat de primăveri ferice,

Aș vrea să zbor pe vechile poteci,

Prin câmpul vesel cu aglice,

Pe unde Tu, Doamne, ma

Cam asta face-un trandafir

ghinişorantishakespeare

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

aprig

cu mine

dezertarea

trupului

când

obosit de alergatul

gândului

prin văzduhul

de dincolo de tine,

s-a aşezat dormind

la trunchiul de vişin

din mine.

În completul de judecată

al minţii,

a fost

condamnat la topire.

Mai

trebuia

ales călăul

care să-l modeleze

pot

să-ţi spun toate

câte vrei să le auzi.

N-am

învăţat cuvintele

ce-mi dezbracă

sufletul.

Doar tu

(trebuie)

să ştii

când alergi

prin dezordinea mea,

că e lăsată

să crească

din piatra

minţii

să-i auzi lacrima

ce inundă simţurile

din gura şi ochii livizi

dup

De briza visării atins,
printre gânduri pierdut,
aşternuturi uitate,
labirint
de cearceafuri agăţate în vânt,
o adiere le dă la o parte,
prin simple încăperi păşind
rememorez iubiri uşoare,
cu miresme iute urcătoare...
.
Poate că la fiecare dragoste,

Doar atît mi-a mai rămas,
să mă gîndesc la tine
pîndită de moarte prin toate ferestrele inimii,
în timp ce lumea noastră a devenit una lăuntrică
un cogito ergo es clandestin,
cel puţin aşa sper
ca orbul care cîntă-n somnul zilei, amar
să vorbesc despre drag

sonetul primăverii

Privește prin albastrul stelelor vrăjite

În seara dulce care ne-nconjoară

Cum cerul primăverii-n brazi coboară

Și luna cade-n ape liniștite.

Te-aștept să vii cu seara dimpreună,

Pe banca unde teiul ninge floarea

Și unde cântă ades privi

masca

somnului din gene,

mă trage

ochiul să pornesc

(ca-n viaţă)

drumuri lungi, încrucişate,

pietre, gropi

şi furtuni stavilă puse

râuri cu doruri ascunse

în păduri, susur izvorul

dintr-un cânt de păsărea,

cerbu-n cornu(te)-i sună

adunarea de flori multe

de îngrămădite

sunt gândurile

că atunci

când vreau

să le aşez pe hârtie,

îmi ies (parcă sunt)

muşuroaie toate

şi goale pe dinăutru.

Furnicile

nu ştiu unde sunt,

deşi

e iarnă.

Îmi aprind

o ţigară

şi trimit fumul

spre ele,

poate

vor ieşi

din ascunzişul lor,

p

adoarme-mă

în primăvara asta nebună

de ce nu m-aș întoarce  printre pomi

s-ascult cum pocnește muguru-n floare

să-mi văd umbra rătăcită de mine de mine

să-i fie frică de umbrele pomilor

în spatele meu e o încăierare de umbre

sângerând în întuneric umbra mea

întortocheate stau

pe acoperiş,

la case

şi se uită după soare,

se-ntreabă  

dacă vine

să se topească,

să le dea virgula

în cap

la oameni

când aleargă

din colţ în colţ

pe hârtia

desfăşurată lung

la calculator

cu inimioare- balast

din restul rămas

de aseară,

cân

ploua de aseară

cu mintea ce îmi transpira  

gândurile împreunate

de un lătrat de câine

(n-aveam cocoş la bloc)

în zori

reconstituiam istoria

cu tine şi erai în vieţile

dinainte.

Nu reuşisem să-ţi atrag atenţia

până acum când m-ai văzut,

dar ploua atât

nu are

nevoie de noi

fără suflet”

spunea cineva

şi eu

m-am curentat atunci

când

mă ştiam că am

conflicte cu ea

dar

nu m-a luat nicicum.

Stau

acum

în block-start.

Gândesc cum să alerg

să-mi aduc sufletul înapoi,

să-mi am

iubirea cu mine,

să nu vină

după ea.

nu am crezut

că dacă pui faină

într-o cană cu apă

la dospit

şi o prăjeşti bine,

te poţi îndrăgosti

de rumeneala obrajilor

ei

când o pudrezi cu

zahăr dar,

ajungi la mijlocul ei

şi vezi că e goală,

fără suflet.

A plecat în căutarea

întregului ce îi lipsea.

în vis

nu mai pot să dorm.

Mă ridic

din pat,

îmi scot Murgul

din Exerciţiul funcţiunii

şi plec călare

două străzi de mine

mai încolo,

pe Oituz

la cârciuma cuvintelor.

Priveam

bărbaţii dinlăuntru

cum îşi aruncau sticlele

peste biliardul vieţii

şi geamuri spa

Lanțul vieții frânt de grea îngândurare,

În care visul alb a mai uitat să zboare,

Azi pare înecat în mâl de resemnare,

Mă înfrățesc cu dorul, fără de scăpare.

În val cu rătăciri, eu, îmi dizolv tăcerea.

În lacrimile calde ce uneori se scurg,

Rămân un amal

mijește primăvara

Mijește primăvara prin zăpadă,

Se-aude-un zvon de ghiocel în zare,

De câtva timp a început să cadă

O rază dulce de la sfântul soare.

Se bucură pământul în nuntire,

Se-nveselește apa în izvor,

Iarna rămâne doar o amintire

În țara mea de vi

Lacrimi fierbinți 
poezie [ ]
Poezie de dragoste 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2010-04-18  |     |