Blog

Cuvântul

Cuvântul-vesmântul gândurilor, sentimentelor, imaginilor, evenimentelor, amintirilor, trăirilor transfigurate artistic .

evadatul

am evadat din cuiele lui Crist

și mă întreb și eu de mai  exist,

Veneția mă plimbă ca un vis,

pe unde viața drumul mi-a deschis.

calc pe argint de ape și de cer

și dimineața visele îmi pier,

nu înțeleg de unde-atâta vină:

fug de întuneric spre lu

Trageţi, trageţi, trageţi
stingeţi, stingeţi, stingeţi lumina
au pielea albă copiii aceştia,
au pielea subţire,
dar noi avem cizme
măsura 45
şi patul, patul lui Procust
e la noi
îi vom aduce la aceeaşi măsură

Trageţi, trageţi, trageţi
stingeţi, stingeţi, sting

De-atâta dor şi gânduri către voi 
Am dat uitării al meu rost în lume, 
Iar timpul, fără simt a curs şuvoi 
Nu a lăsat nimic, nici paşi, nici urme. 

Nu m-am privit de zile în oglinzi, 
Uitându-mi chipul cu desăvârşire; 
Acasă, într-o ramă, doi ochi blânzi 

 Universul meu frumos,
 Te rog să mă-ntorci pe dos,
 Mațele lumea să vadă,
 Inima și mintea toată.
 
 Ochii-mi să privească-n mine,
 Sângele trecând prin vine
 Să hulească că-n ghioc,
 Nu să joc al vieții joc!
 

Prin jaluzele ziua curge

 Direct în cana de cafea,

 Mereu o faci un pic mai dulce,

 Tușești ’nainte de a bea.

 Claxoane zeci d-odată sună

 Și stația gri în fața ta

 Cinci umbre pașitoare-adună

 Purtând în dinți povară grea.

 Motorul roade-n du-te-vino,

 Un

„Uite-l, prostu'  cum pășește!”

 Spuse-și paznicul în gând,

 „Nici optîșpe ani nu are

 Și se târâie-n pământ.

 Nici armata nu mai face

 Să-nvețe să stea flamand”

 Își aprinde-apoi  țigara,

 Scoțând aerul râzând.

 „Haide! Uite-te încoace, 

 Dracu' de ți-o pu

Amor nebun în norii roşii;

Orgia morţii… se cunună

Toţi dumnezeii şi strămoşii

Spre-a lumii vii capăt să pună.

Furtuna se transformă-n valuri

Din hăul şi adâncul mării,

Copii şi mame deopotrivă

 Zvâcnesc pierduţi în gustul sării,

În dinţii lavei trosnesc o

Unii moartea-mi vor, degrabă,
Să mă spulber, să mă nărui,
Alții spiritu-mi înroabă
Stea să fie și să stărui...

Unii-n pricini mincinoase
Mă încontră și mă-nfoaldă,
Și cu vorbe mocirloase
Mă desfidă și mă scaldă...

Alții doar cât să se salte
Simulând

de ce

distanţa dintre trup şi suflet,

nu poate fi ajunsă deşi,

(chiar şi) în odihna picioarelor,

ochii alergau şi

maşina de spălat gânduri,

a refulat aseară,

mi-a împrăştiat dorul

prin toată casa.

Aveam norocul de cu zi,

când ochelari mi-am luat

să văd

Perdeaua grea de vise, cea, care a durut

Destramă azi, tăcerea din simfonia scut.

Balad-a ’nstrăinării, struna învierii

Răstălmăcește clipa-n caierul iertării.

Coboară nepătrunsul, caută răspunsul,

Întrebând retoric, departe e apusul?

Încremenește zborul

Vedeam amurguri expirate,
un răsărit de sori nereuşit...
format din mase plastice,
cu nori lucioşi şi noroioşi
în care mi-am băgat
piciorul…

o mână,

la naiba!…Intrasem tot!
Eram
exact
în marea transformare:
gusturi noi, lumini de caramel,
femeile înc

de cafea

cu fumul din (ţi)gara

aşteptării,

se unduiau

(în ritmurile unui vals)

printre alţi şi alte,

în dimineaţa asta  

tulbure

înlăuntrul meu

cu seninul de afară

pierdut în valul

ce mi-a zdruncinat

ţărmul

poposit de tine

o vreme.  

 19.02.2014,

     Motto: ”Realitatea este o creație a exceselor,    

                   a nemăsurării și a nesăbuințelor noastre”

                                                            Emil Cioran

Mișcare în doi timpi

In-spi-ra-ți-e! Prima mișcare.            

e-atâta apă între noi

şi depărtare

pe care n-am ştiut, nu am putut, sau nu ai vrut

s-o preschimbăm în floare

acum, e doar absenţă şi păduri

în moarte lentă

i-ai rupt viorii strunele, pe rând

te miri că nu mai cântă?

cerul e strâmt

şi luna creşte-ntruna, ca z

-ai cu aroma

de vişină putred(ă) încălzit

când îmi curge nasul

în batista de dorul ochilor?

(Aşa se face mortarul.)

Îmi pun temelia

şi la bază îmi îngrop suferinţa.

Acum

aştept cărămizile roşii

de soare pe cerul albastru

cu galben copt

să le dau pauza de

poveste naivă

hai să ne-așezăm pe banca veche

cu mâinile împreunate într-o poveste naivă

să ascultăm tăcerea ce-a adormit în noi

privind la treptele cerului înstelate

la luna care aiurează sus pe boltă

în cea mai frumoasă primăvară a vieții

vin îngerii seri

A fost pe vremuri un popor
Cum n-a mai fost vreodată
Şi-un crai din Lupi coborâtor
Cu o superbă fată

Pe care-un mare împărat
Trufaş şi-n plină fală
O vru cu tot cu-al ei regat
Dând cu război năvală...

Părul bălai de aur-spic
Pe spate-n lungi cosiţe,
Ochi de

meu e că nu ştiu

să mă satur.

Înghit timpul

nemestecat de foame

dintre cafeaua proaspăt macinată

de distanţa somnului,

cu fumul strangulat

în gări de tren,

fără legătură directă

cu tine

pe celălalt ţărm

unde mi-am lăsat sufletul  

atunci

când tu dormeai

î