Cuvântul
Cuvântul-vesmântul gândurilor, sentimentelor, imaginilor, evenimentelor, amintirilor, trăirilor transfigurate artistic .
Cuvântul
Cuvântul-vesmântul gândurilor, sentimentelor, imaginilor, evenimentelor, amintirilor, trăirilor transfigurate artistic .
evadatul
am evadat din cuiele lui Crist
și mă întreb și eu de mai exist,
Veneția mă plimbă ca un vis,
pe unde viața drumul mi-a deschis.
calc pe argint de ape și de cer
și dimineața visele îmi pier,
nu înțeleg de unde-atâta vină:
fug de întuneric spre lu
Trageţi, trageţi, trageţi
stingeţi, stingeţi, stingeţi lumina
au pielea albă copiii aceştia,
au pielea subţire,
dar noi avem cizme
măsura 45
şi patul, patul lui Procust
e la noi
îi vom aduce la aceeaşi măsură
Trageţi, trageţi, trageţi
stingeţi, stingeţi, sting
De-atâta dor şi gânduri către voi
Am dat uitării al meu rost în lume,
Iar timpul, fără simt a curs şuvoi
Nu a lăsat nimic, nici paşi, nici urme.
Nu m-am privit de zile în oglinzi,
Uitându-mi chipul cu desăvârşire;
Acasă, într-o ramă, doi ochi blânzi
Universul meu frumos,
Te rog să mă-ntorci pe dos,
Mațele lumea să vadă,
Inima și mintea toată.
Ochii-mi să privească-n mine,
Sângele trecând prin vine
Să hulească că-n ghioc,
Nu să joc al vieții joc!
Prin jaluzele ziua curge
Direct în cana de cafea,
Mereu o faci un pic mai dulce,
Tușești ’nainte de a bea.
Claxoane zeci d-odată sună
Și stația gri în fața ta
Cinci umbre pașitoare-adună
Purtând în dinți povară grea.
Motorul roade-n du-te-vino,
Un
„Uite-l, prostu' cum pășește!”
Spuse-și paznicul în gând,
„Nici optîșpe ani nu are
Și se târâie-n pământ.
Nici armata nu mai face
Să-nvețe să stea flamand”
Își aprinde-apoi țigara,
Scoțând aerul râzând.
„Haide! Uite-te încoace,
Dracu' de ți-o pu
Amor nebun în norii roşii;
Orgia morţii… se cunună
Toţi dumnezeii şi strămoşii
Spre-a lumii vii capăt să pună.
Furtuna se transformă-n valuri
Din hăul şi adâncul mării,
Copii şi mame deopotrivă
Zvâcnesc pierduţi în gustul sării,
În dinţii lavei trosnesc o
Unii moartea-mi vor, degrabă,
Să mă spulber, să mă nărui,
Alții spiritu-mi înroabă
Stea să fie și să stărui...
Unii-n pricini mincinoase
Mă încontră și mă-nfoaldă,
Și cu vorbe mocirloase
Mă desfidă și mă scaldă...
Alții doar cât să se salte
Simulând
de ce
distanţa dintre trup şi suflet,
nu poate fi ajunsă deşi,
(chiar şi) în odihna picioarelor,
ochii alergau şi
maşina de spălat gânduri,
a refulat aseară,
mi-a împrăştiat dorul
prin toată casa.
Aveam norocul de cu zi,
când ochelari mi-am luat
să văd
Perdeaua grea de vise, cea, care a durut
Destramă azi, tăcerea din simfonia scut.
Balad-a ’nstrăinării, struna învierii
Răstălmăcește clipa-n caierul iertării.
Coboară nepătrunsul, caută răspunsul,
Întrebând retoric, departe e apusul?
Încremenește zborul
Vedeam amurguri expirate,
un răsărit de sori nereuşit...
format din mase plastice,
cu nori lucioşi şi noroioşi
în care mi-am băgat
piciorul…
o mână,
la naiba!…Intrasem tot!
Eram
exact
în marea transformare:
gusturi noi, lumini de caramel,
femeile înc
de cafea
cu fumul din (ţi)gara
aşteptării,
se unduiau
(în ritmurile unui vals)
printre alţi şi alte,
în dimineaţa asta
tulbure
înlăuntrul meu
cu seninul de afară
pierdut în valul
ce mi-a zdruncinat
ţărmul
poposit de tine
o vreme.
19.02.2014,
Motto: ”Realitatea este o creație a exceselor,
a nemăsurării și a nesăbuințelor noastre”
Emil Cioran
Mișcare în doi timpi
In-spi-ra-ți-e! Prima mișcare.
e-atâta apă între noi
şi depărtare
pe care n-am ştiut, nu am putut, sau nu ai vrut
s-o preschimbăm în floare
acum, e doar absenţă şi păduri
în moarte lentă
i-ai rupt viorii strunele, pe rând
te miri că nu mai cântă?
cerul e strâmt
şi luna creşte-ntruna, ca z
-ai cu aroma
de vişină putred(ă) încălzit
când îmi curge nasul
în batista de dorul ochilor?
(Aşa se face mortarul.)
Îmi pun temelia
şi la bază îmi îngrop suferinţa.
Acum
aştept cărămizile roşii
de soare pe cerul albastru
cu galben copt
să le dau pauza de
poveste naivă
hai să ne-așezăm pe banca veche
cu mâinile împreunate într-o poveste naivă
să ascultăm tăcerea ce-a adormit în noi
privind la treptele cerului înstelate
la luna care aiurează sus pe boltă
în cea mai frumoasă primăvară a vieții
vin îngerii seri
A fost pe vremuri un popor
Cum n-a mai fost vreodată
Şi-un crai din Lupi coborâtor
Cu o superbă fată
Pe care-un mare împărat
Trufaş şi-n plină fală
O vru cu tot cu-al ei regat
Dând cu război năvală...
Părul bălai de aur-spic
Pe spate-n lungi cosiţe,
Ochi de
meu e că nu ştiu
să mă satur.
Înghit timpul
nemestecat de foame
dintre cafeaua proaspăt macinată
de distanţa somnului,
cu fumul strangulat
în gări de tren,
fără legătură directă
cu tine
pe celălalt ţărm
unde mi-am lăsat sufletul
atunci
când tu dormeai
î
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!