Blog

După chef lung și joc pe jar

În zi de Dragobete,

Mă ațipeam sub un stejar,

Sleit de mândre fete...

Și doar simții ca peria

Din spate-un ram, pe haină...

- Ci numai nu te speria,

Am să îți spun o taină...

C-amu e vremea, altfel ba, 

M-a liniştit copacul...

Ăs

când vine amurgul

când vine amurgul

 crepuscular

 și pleoapa zielei

 își închide fereastra

în mine se-aprinde

 ceva dureros:

un regret că se năruie-n

 inimă cerul

și cu el visul meu

ca un vas plin de jar

incendiiază

orpheice harfe.

duminică, 2 martie 2014

E seară şi ochii mei sunt îndreptaţi spre lună,

nu de alta, dar stă acolo sus şi la rândul ei

mă priveşte, fiind în consens cu mine şi cu lumea

jucându-şi măiestuos rolul principal,

înconjurată de stele în roluri secundare.

Dar gândurile mele nu se-ndreap

cu noaptea-n capul zilei de gândul

rămas de aseară, după îmbăierea ca pisica,

m-am cocoţat în magazinul cu lumină

să-mi agaţ neonul din bucătărie, peste drumul

cu gropi, să nu calc strâmb

şi privirea să fie spre înainte,

să nu fie piezişă  

când trebuie

la nord de iubire

la nord de iubire e rece,

 e frig, e gulag de singurătăți,

la nord de iubire zăpezile iernii

 se-adună-n troiene pustii,

la nord de iubire e trist de nu vii,

la nord de iubire

nu-s zile senine, nu-i soare,

nu călătoriți la nord de iubire,

a

a stat prea mult să mă aştepte în

colţul lui de pe perete să-i mut  

limba şi când să dau şi eu din coate

prin dezordinea din mine,  

să şterg praful, să aspir

la viitorul ce tocmai a trecut, timpul

a luat-o la vale. Aluneca de parcă avea

ceară pe minutar

Fetelor între zero şi până peste o sută de ani, cu sentimente speciale de admiraţie şi
cu drag, Romeo Tarhon

De Mărțișor

Iubito, azi, de mărțișor,
Fiind plecată-n lume-n zbor
Precum un obosit cocor
Din toamnă-n iarnă călător,

Precum un mânz rătăcitor

stă înghesuită undeva între vis

şi realitate. Nici cu forcepsul

nu vrea să iasă de acolo, pe gură.

Se dilată

parţial

pe hârtie

într-un timp al ei ce

ţie

sau

mie,

poate, ni se pare prea scurt, dar arde,  

mereu, cu vlaga vântului înteţit  

de zările amintirilor

se joacă “şoarecele cu pisica” între clipele  

ştirilor despre mine ascuns în lumina

lumânărilor şi peşte cu iz de apă

se strecoară prin tigaia cu ulei de măsline

îl credeam

că aşa a spus la TV

şi doar în întuneric am văzut că

era doar meseria aceea veche

De-o fi cumva sa poti uita
Cararea catre casa mea,
Du-te pe veci, sa nu mai stii
Iubirea cum o poti gasi!
De-o fi sa-mi lasi dorul in piept,
Sa-mi planga zilele-n desert,
In viata ta sa nu-ntalnesti
O alta care s-o doresti!
De-o fi sa vrei sa m-amagesti,
Cu

nuntire de cuvinte

slova rotunjită-n nimb,

reculegere măiastră,

o fac monedă de schimb

într-o odă îngerească

se aude de departe

mersul fusului de sfere

fus galactic ce desparte

steaua mea de-alte stele.

se hlizește luna sumbră

peste geam prin giurgiuvele

se st

Martisor, mai Martisor

Tot romanu-ti duce dor

Ca vii doar o data-n an

Si te duci ca un soiman

Dar tot lasi in urma ta

Bogata primavara

Cu alaiul sau de flori

Concert de privighetori

Si cu toate cele bune

De folos pe asta lume

Ca omul asa renaste

Luand ce este b

Zăpada plânge, spumegând şiroaie
                         

Zăpada plânge, spumegând şiroaie.

Privind la apa ce-n pâraie creşte,

Şăgalnic soarele rotind priveşte,

Prin norii groşi cu rădăcini de ploaie.

Cu dulce rod sămânţa încolţeşte,

Arcada frunzei de lu

Zăpada plânge, spumegând şiroaie
                         

Zăpada plânge, spumegând şiroaie.

Privind la apa ce-n pâraie creşte,

Şăgalnic soarele rotind priveşte,

Prin norii groşi cu rădăcini de ploaie.

Cu dulce rod sămânţa încolţeşte,

Arcada frunzei de lu

Nu te uita , draga, lung,

Ca nu-s bivol sa te-mpung,

Ci sunt om si mai gresesc

Dar am suflet si iubesc

Deci sa nu cauti la bani

Nici la numarul de ani,

Fiindc-acestea sunt doar borne

In opera vietii ciorne

Adevarata-mplinire

Sta doar in bunavoire

Si in lucrare

pe locul meu, în închisoarea ce-mi anunţa

detenţia din frigul ce-mi îmbrobodea timpul

analizei de sânge ieşită în afară de mine. Anemic

mă aflam la limita de minute înşiruite

pe firul de aţă străpuns de vizita pe care glasul

necuvintelor tale,   

a folosi

uiţi să iubeşti ciotul din mine rămas

când încercam să percep realitatea   

din iarna mea, pe ţărmul plin de valuri  

ce-mi ciuguleau frunzele şi eu, îmi

dădeam înmugurite florile

în stânga

şi

în dreapta

şi

uitam să privesc înainte. Aştept să vină

anotimpul

eu. Nu sunt trist, cum nici vesel nu sunt. Doar

mă bucur de picătura de sânge ce-mi curge

din rana ca o floare de

Nu-

Mă-

Uita,

de la piept, pe care ai avut grijă să o înlănţui

în mine cu acelaşi cuţit cu care ai dezlegat

tărâmul de jos, de cel de sus, aşa