Blog

Astazi cand e ziua LUI

A-nvierii Domnului,

Pentru mine e zi trista

Una din cate exista

Spun asta deoarece

Am aflat o veste re

Ca s-a dus din asta lume

Matusa cea cu scump nume

Care la toti o tinut 

Si dupa ce am crescut

Cea care ne-a dat un sfat 

Fii crestin ad

                                          lui M. Eminescu

                      Ceaţa-mi împresoară ochii.

                      Îi închid – întunericuri adânci

                      Mă cuprind şi un suflet lin

                      Rupe tăcerea…

                        lui M. Eminescu

                  S-a dus un 15

                  Şi încă un strat de iarbă şi frunze

                  A rămas cimentat de zăpada

                  Ce va fi fost căzută călare

                  Peste casa din lemn

                            lui Ion Minulescu

În zări

străbătute de ani zeci

se aude încet

o romanţă fără muzică

a acelui ateu

ce doar în iubire se-ncrede

şi tace,

tace de frică

să nu deştepte tristeţea amintirilor culcate

în sicriele albastre ale zilelor de

E cinci şi e aprilie

acum cu mult mai pustie,

căci el nu mai este

cu ochiul degetului său

pus pe hârtie

ca o minune,

iar eu, ca o mirare că sunt

încerc de pot

curaj de am

într-un cinci dintr-un an

să ridic spre cer

omagiu curat

acelui mare ce e

seniorul veacu

                          Lui Nicolae Badi

Mă doare

locul gol

dintre cuvinte

şi ars de depărtare

pân’ la os

când timpul cade

dincolo de rouă,

plecarea ta

îmi taie... lacrima în două.

                    S-a oprit.

                    Acele ceasului au murit,

                    nisipul a încetat să mai curgă

                    în groapa adâncă.

                    Timpul

                    se zvârcoleşte

                    în morm

Nu –ţi face vină că fiind prea june

Iubiri ai cheltuit fără măsură,

Zâmbind tăcut la clevetiri şi ură

Erai un rege exilat în lume.

Nu-ţi face imputări de conştiinţă,

Istorii ce ai scris rămân secrete.

Femeile au vrut să se repete

Povestea unui Casanova

Mizeră este viaţa când nu are

Un orizont sau nici măcar un cer,

Când ziua cea de vară ca un ger

Înveşmântează vânătă un soare.

Cumplit este să lupţi ştiind că ai pierdut

Şi eşti mai slab ca frunza ce umbra o susţine.

Să-ţi fie mereu teamă că vine un a

Mă trec

Asta-i ştiut de mult,

Dar cum ?

Vă rog pe voi să-mi spuneţi cum.

                        Aud nisipul clipei cum se zbate

                        Sub pasul târşâit al miezului de noapte.

                        La tine, Doamne, te rog să mă-nalţi

                        În pat uşor de nori albi,

                      Pe cerul senin

                      nori purtaţi de vânt lovesc

                      cu stropi mari şi reci –

                      vântul îmi despică chipul

                      spre liniştea albă a nopţii.

               În ceaţa ponosită

               Când ceasul zboară

               Spre nicăieri -

               Ţipătul morţii se-arată

               La vărsare, ispăşind păcatul

               Nedesăvârşirii… în care curg.

                         Cu mâinile întinse

                         spre nisipul

                         zilelor,

                         încerc să ating

                         lumina

                         clipelor târzii.

                                  Privind singur

                                  spre un pământ

                                  străin,

                                  îmi vând şi ultima

                                  picătură de sânge.

Simt paşii uşori şi cum îţi desenezi umbrele

când te dezbraci în lumina lunii pline

care îşi face loc printre perdele.

O urmăresc, are două circumferinţe ovale

pe unele părţi suprapuse

şi abia i se distinge relieful închipuit.

Îmi pare că se strecoară ne

                         M-am îmbătat din cuvinte

                         să pot să dorm

                         printre rânduri.

                        Uitând că nu se mănâncă

                         în somn, m-am trezit

                         înghiţit de realitate.

                         Dorind

                         să mă cunosc mai bine,

                         am siluit-o

                         cu semne de întrebare.

                         Am supus-o

                         în infinite modalităţi

      M-am lăsat pradă uitării

      Uitând cum de uitare

      Am uitat cine sunt.