Blog

                         Sunt dat în urmărire

                         pentru asasinare de vise.

                         Mă voi preda singur,

                         nu mai suport

                         să nu pot fi prins.

                             Nu mi-am vestit

                             venirea pe lume cu lacrimi,

                             mi le strivisem

                             una câte una

                             în templul fericirii.

De ziua mea, să-mi dăruieşti

o linie ondulată nesfârşit

nu vreau patrate, romburi sau dreptunghiuri

linia frântă e

săgeată, bucuroasă de sângele tăriei,

călău, îndrăgostit de paloş

cuvinte şchioape, mers în cârje,

izbire de păsări în privire

să-mi dăruieşt

Chiar e mai lungă
aşteptarea
când el îşi întinde arcul spre soare,

de lăcrimez în lumină
şi lumina mă mângâie,

până nu mă mai tem
de întunericul în care am fost
lăsat de alţii.

Pacea prin spusele mele
pecete rămâne să fie,
să mă vindec de toate relele
pe car

Eram singur printre gânduri.

Priveam focul ce muta

umbrele de prin colţuri

asemenea unei păsări ce-ncearcă

să se apropie, dar gonită e

în apa învolburată a vremii…

În stele îmi pâlpâiau neliniştile sufletului

sub pasul furişat al miezului de noapte…

M-aş f

                     Ne aflam

                     spate-n spate

                     cu pistoalele-ncărcate.

                     Începea numărătoarea inversă.

                     Se juca totul pe o carte,

                     ori terminam eu cu ea,

                     Obosit pe cărarea bătută

                     a cuvintelor, m-aşez la trunchiul

                     unui gând şi-aştept să vină

                     somnul nesomnului meu.

                   Timpul

                   nepăsător m-a dezbrăcat

                   de tot.

                   Nici chiar goliciunea vorbelor

                   nu-mi ascunde

                   nevăzuta trecere… prin viaţă.

                           Încerca să scrie

                           de luni de zile

                           pe hârtie… o idee.

                           Oarbe cuvinte se-aşezau în

                           surde rânduri

                          Mi-am făcut

                          copii la xerox,

                          ţi le-am trimis

                          în căutarea timpului pierdut.

                   Frumoasă

                   şi curată

                   aleargă târâtura

                   de la unul la altul

                   şi-apoi,

                   dispare… fără urmă.

                      O viaţă întreagă aş umbla

                      Desculţ şi fără haine,

                      Doar lumea să o pot vedea,

                      Un paradis pierdut

                      De mii de ani,

                      Dar care ma

 Tu -

       Marea

       Ce valu-ţi înalţi

       Izbind adânc, rănind

       Ţărmul care-n largul pământ

       De uscat şi ape

       Eram :

 - Eu.

Să nu te uit, mi-ai lăsat o piatră

adusă de mare şi căzută din stele.

Ai plecat…eu pierzându-ţi adresele.

Aşa mi-am colorat inima albastră;

am iubit mult piatra de la tine,

zi de zi doar cu ochii pe ea,

apoi…

era mare, îi cres

Gând târziu arzând în tine,
demon devorând retina,
pe ursitul care vine
îl descântă cu lumina.

Noapte veştedă de toamnă:
stai în drumul lui şi-aşteaptă,
ochiul lasă-l să adoarmă,
inima las-o să-l vadă.

Suflet însetat de soartă,
ostenit de stele toate

Hai să-ţi mai spun câte ceva

despre oraşul turma

cu mii de capete

şi despre noi, cei care

mulgem laptele negru al tristeţii

şi-l bem aşa, crud, aburind, mirosind

a trandafir lichefiat

Tu dormi…

E vară, dimineaţa, porumbeii

uguie a lene şi deşert

bătrânii

mănâ

M-arunc în ocoluri mari de ape

Şi-not spre orizontul ţărmului de vis,

Acolo unde-i poarta ieşirii în lume

Din care-ncrustat de patimi, am învins.

M-aşez pe ţărmul cu pietre de mătase

Şi-ascult iubirea-mi plimbându-se desculţ,

Adorm la gândul tră

       De câte ori

       te văd

       iubire

       n-am timp

       să te întreb

       ce faci,

       cum o duci,

       cum te mai simţi,

       mereu trebuie

       să alerg

       să prind din urmă

       dorul de tine.

A mai trecut o zi

ascultând ploaia căzând

pe drumul dinspre mal,

respiram greu

sub zgomotul câtorva paşi

şipotind la fereastră

făcând liniştea lacului

să o simt mai aproape ca niciodată,

că vântul mirosea a stânci umede,

a pâraie sălbatice

şi a pământ aburind