Blog

 Visele vii

 sunt lumi paralele

 când pleoapele-s moarte-n

 cădere ușoară de somn.

 e viața oare

 sumă de vise deșarte

 sau dormire de os?

 trăirea-i cădere

 ori căderea înălțare

 ne trezim din vis

 sau acolo murim

 e somnul închisoare

 de noapte

 ori drum infin

Cu gândul

la strălucirea blândă

a razelor lunii

peste micul motel

în care-s găzduit

de-o bucat’ de vreme,

aştept să treacă

noaptea castă

din sufletul meu,

să mă apropii

cu o clipă… de-acas’.

Chirurgical…

Un soricel prinsese drag de un doctor.Ii placea halatul sau alb,tapetat,ii placeau acele sticute gatuite in care doctoral amesteca substante colorate,desi mirosul lor puternic il cam ameteau.

Ii placeau coridoarele lungi,cu patrate lucioa

Stă la soare-n grădiniță,
Pe o frunză arămie,
Domnișoara gărgăriță,
Ca focu-n toamnă târzie.

Nu mai are nicio treabă,
Casa-i o bijuterie;
Și-a venit s-asculte-n grabă,
Chiotele de la vie.

Am să-i șoptesc la ureche,
Să plece, spre altă zare,
Unde este-a ei p

Pe langă case vechi

fără perdele

din oraşul revoltat

de liniştea lui

cu bagajele sufletului

pregătite

căuta gara şi drumul

spre un capăt de lume

singur

departe

el şi lumea lui.

plouă undeva…

plouă undeva dincolo de ferestre

spală drumurile pustii ale toamnei

vântul face exerciții de înviorare

repetând pentru spectacolul din iarnă

care va începe cu confetti

și se va termina cu moartea ofeliei,

omătul trebuie să fie cald

ca o pernă

Ascult cum se scurg orele

în încăperea întunecoasă

înainte de moartea clipelor

singur, departe, când

o lacrimă se rostogoli

până-n colţul gurii,

n-o voi şterge, am s-o sorb

căci definitivă nu e

nicio singurătate.

sub drapelul țării mele
am văzut lumina eu,
când, sub cerul plin de stele,
m-a dat mamei - Dumnezeu.

și, din fragedă pruncie,
m-a-nvățat poetul sfânt,
că nu-i altă Românie,
dulce, pe acest pământ.

sub drapelul meu, de țară,
am jurat pe sfânta cruce,
viața

Trece timpul.

Uneori prea repede,

alteori prea încet ni se pare.

Conştient de bucuria

revenirii-n lumea mea

cândva,

să cad mort

aş vrea în clipa asta,

căci groaza m-a cuprins

şi spaima care-mi strângea

inima, să fie ultima

înainte de agonia aşteptării

departe

ninge undeva feeric

ninge undeva feeric

într-o țară de poveste

vântul flutură zăpada

ce ne-a luat cam fără veste,

noaptea-i plină de bețivi,

bând la vinuri siracuze,

doar cu cântecul pe buze,

se întorc acasă veseli

fiindu-și sieși călăuze.

eu rămân cu mine î

de Gavriil Stiharul

Moartea e pendula ce în cadenţă bate
cuiele secundei în ora de-agonie —
numai tu, femeie, cu părut tău de noapte,
îmi speli cadavrul greu cu rana încă vie.

Sufletul apostat l-am îngropat în zid,
pe tencuiala-am zugrăvit un triptic p

Spaima surdă

imprimată în străfundul fiinţei,

izvora din trup

cu privirea îndreptată

mereu spre interior,

căci te vezi îmbătrânind

şi murind clipă de clipă…

e toamna rece...

e toamna rece.se scutura pomii...

publicul isi cheama,pe scena actorii.

in primul act,omida plange de durere

cand frunza ii sterge lacrima,ce_i cade pe gene!

in actul doi,toamna_si saruta frunza,

cazuta in noroi!

tu plangi.ai plans si atunc

       Ora straina...

''-Catelusa,a vrut sa_ti aduca aminte,ca nu e bine sa furi.

-Hai! E ora de culcare.''

"-Mai am o intrebare."

''-Hai!Hai!"

"-Dar nici gutui?"

"-O vezi?"...

"-Ce faci cu acest carbune?

-Arunca_l in foc!"

Cazut pe ganduri,intrebarea ta

Pare

Cînd viața, crudă călătoare,

Așterne-n față un zid de uitare

Și, ca să-l spargi, în disperare,

În suflet ca să-ți pui alinare,

Sameni în inimă speranță,

Coaptă-n microunde, de rezonanță,

– Gînd la gînd, în consonanță –

Și crește-un firav fir de vo

la adapost de timp...

 o lacrima brazdeaza obrazu_n anotimp.

 de toamna... e sase fara sase.

 minute_n care frunza s_a potolit sa cada,in oase.

 in ochi mei tarzii,  

cu pasii_ti timpurii,

tu,ai uitat sa calci,

 adanc sa vi,  

cand pe retina amintirea ta  

c

Floarea sufletului îşî scutură petalele

în grădina anotimpurilor

slovă nescrisă a cuvintelor aşternute

în ziua amintirilor

şoaptele tale le-am aşezat

pe aripi de vânt

în zborul neşfârşit de cocori...

au rămas în mintea mea

întrebări fară răspuns

care străbat

                29.06.2007

În mine

azi s-a născut

o deznădejde,

seamănă

cu capriciile unui copil

dar, până spre seară,

voi arunca puntea

să-ntrerupă aşteptarea

din lumea mea,

a unei veşti dintr-un telefon.

ce inca,ma dori...

in delir, ma inchin cu totul tie.  

ai fost,ca mine.ai sa intelegi.  

am pierdut tot.

si ochiul de apa,in care am invatat sa innot

si acele poteci.  

si raul.oceanul.  padurea.pescarusii.  

pescarusii aceia nebuni, ce se certau galagios