Blog

Cum să fiu în inimă aşteptare,
nemărginită dorinţă?

Cu muchiile gândurilor
să tai dreptunghiuri de lumină
să te acoperi cu ele,

de nimeni nu mai vede umbrele,
simţindu-se printre flori
îşi vor spune în sine
ce gust rece are bărbatul.

Cum să fie acel rot

Lăsaţi în timp ce plouă

Nebunii să umble pe străzi

Căci ei sunt cei ce caută

O lume mai albă,

Lăsaţi-i liberi

Şi libertatea îi va sugruma,

Lăsaţi-i şi ei ne vor lăsa

Fără-a fi fost

Ziua ce va să vină

Cu ploile ce şterg obositele scripte,

Lăsaţi nebunii să tr

Viaţa - o înlănţuire de vicii,

dorinţe şi plăceri necunoscute

ale trupurilor noastre plăpânde.

Trupul  - o cochilie-n care

sunt ascunse vise deşarte

ale minţii noastre putrede.

Creierul  - sălaşul gândurilor

ce bântuie în liniştea absurdă

a lumii create

Mi-am rupt picioarele

să nu pot păşi

pe oase de întuneric,

mi-am tăiat urechea

să nu mai aud strada,

mi-am scos ochii

să nu mai vad,

mi-am ars degetele

să nu pot scrie,

mi-am ucis trăirea.

                        Viermi de furie

                        colcăi

                  Mi-e foame.

                  Mă caut în buzunare

                  şi găsesc

                  un codru de pâine

                  de-un verde mucegai,

                  îmi cumpăr

                  un borcan de iaurt

                     Mi-am cumpărat seminţe.

                     Le-am sădit

                     în huma trupului

                     aşteptând să răsară ceva.

                     Din păcate

                     toate au fost seci

Sprijinim privirile

De şoapte arse,

De setea întrebărilor

Vorbele respiră greu,

În viforul vieţii răscumpărând

Ale tinereţii păcate…

În depărtarea dintre gânduri

Ce clipa le desparte,

Sorbim, respirăm, gustăm

Ale lumii păcate.

                    Eram condamnat

                    la tristeţe,

                    am fost prins furând

                    sentimente.

                    Acum sunt închis

                    într-un lagăr

                    de instrucţie de prost

De dor

de libertate,

de dor

de iubire,

de dor

de tine

mă închid

în lagărul

durerii.

               Am vrut să abdic

               de la puterea

               de a-mi trăi viaţa.

               Am fost obligat

               să dau examen

               de maturitate pentru abdicare.

               L-am picat…

          Stam şi gândeam atârnând,

          cu picioarele apa spărgând...

          Un cristi şifonat intrase în vrie!

          Ori chipul meu spart se rescrie!?

          Cred că totuşi ceva-mi scăpa…

          mintea şi inima mea muri

                  Pentru a nu mai vedea

                  în jurul meu,

                  mi-am pus ochelari

                  să văd distanţa

                  dintre mine şi aproape.

Prin noaptea lungă, de tăcere unsă,

Nu vreau să ştiu vreodată

Cum lacrimile ard

Trecând în veşnicie orice clipă,

Când spaima depărtării m-a suspendat pe vânt

Să risipesc uitarea şi teama s-o înfrâng

În ochiul dinspre mine fără pleoapă…

În şansa

                          Mi-am învelit sentimentele

                          În trupul cuvintelor goale

                          Să nu-mi pierd şirul… gândurilor.

Limba noastră peste veacuri
Are gustul tămâioasei
Pentru inimă și leacuri
Când ne doare dorul casei.

Limba noastră-i ambră sacră,
Are gustul domnesc de cramă,
Dulce chiar dacă e acră
Când e-amară și blesteamă...

Limba noastră fără semăn
Are gustul d

                            Plouă. Plouă şiroaie

                            peste sufletul meu

                            şi lacrimile fierbinţi

                            apasă tot mai greu.

                            El moare,

Înzidiri de ceaţă-mi cuprind ochii

Şi-asemenea durerii ce urcă dintr-o rană,

Din noaptea grea, când umbrele mai ard pereţii,

Un strigăt de chemare în mine te adună.

Adorm şi gândul mi-e cu totul în derivă,

Temple de ceaţă în juru-mi se ridică.

Plecarea

                                Straniu gând

                                s-a pierdut printre rânduri,

                                eu -

                                mi-am pierdut degetele

                                în sângele timp

Să te naşti pe întuneric
şi-n el să dobândeşti
lumina,

semne cu mâna să faci
la stelele nopţii
şi ele să-ţi cadă în palme.

Sub tălpile luminii
ţara să-ţi aşezi
şi-n ea să trăieşti demn,

iată cum simt dorinţa
care m-ar umple de mâmdrie.

Partea a III-a

    A avut mare noroc şi de data asta că nu a fost nimeni pe-afară ca să-l vadă; mai ales că vecinii aveau casele departe   de-a lor, iar vremea potrivnică l-a ajutat cum nu se putea mai bine.  Spre ziuă s-a pus o ploaie de-a-necat păm