Blog

         Pornind de la cotidianul citadin poetul Marius Zinca invită cititorul atent în labirintul stărilor sale sufleteşti. Cu delicateţe, dar în acelaşi timp cu  expresivitate poetul transmite trăiri personale în care ne regăsim cu uşurinţă.

Despre poezia lui Marius Iulian Zinca, se poate spune că este una a surselor inefabilului. A izvoarelor doar în parte domesticite, la care lirismul nostru pervertit se întoarce, pentru a-şi restabili reperele.

         Căutând să păstreze echilibrul

Volumul "Cuvinte-n necuvinte" al poetului piteştean Marius Iulian Zinca nu urmează programatic, cum s-ar putea crede, prototipul stănescian; el se autoconstruieşte o dată cu zbaterile interioare, pulsând uneori haotic, deloc cenzurat. Textul pare zbo

                            Mi-am strivit cuvintele

                            unul câte unul

                            şi le-am aşezat

                            atent în cerc,

                            unul peste altul

Mi-a dat cartea şi-acum îmi cere

albul dintre coperţi...

Îşi uitase imaginea

pitită printre rândurile

nevăzute ale gândirii.

Mi-a dat rândurile albe

şi-acum îmi cere

pata de culoare dintre ele,

zicând că-i prea mult.

Mi-a dat culoare

                  Mădălinei Epure

Rămâi acolo prag al dimineţii

Acelor nopţi ce poate mai răspund…

Mi-ai sigilat oglinzile din suflet

Apropiindu-mi inima de gând

În zbatere pe-aceeaşi respirare,

Chiar dacă zborul urcă prea abrupt.

Uitaţi la două gânduri de

                       Să nu mă uiţi

                       iubita mea târzie,

                       aşteaptă-mă…

                       eu plec să mor puţin.

                      Mi-am privit

                      adânc căuşul palmelor

                      şi mi-am văzut

                      viitorul pierdut în… trecut.

Cu mâinile întinse a chemare

Peste nisipul zilelor, încet,

Un rug îmi arde clipele târzii

Tânjind în fiecare sfârşit un început

De timpul tău trecând în timpul meu

Că-i prea târziu să mă mai nasc o dată

În ochii însă fără tine, ce mă vrea.

Acoperind lumin

Să nu te uit,
ţi-am decupat umbra ca o frunză
de pe pătura înverzită
şi-am acoperit-o de frigul iernii,
cu gândurile păsărilor
ce plecau
spre ţările calde.

Mi-au obosit, iubito, picioarele-n umblări

Căci depărtarea arde-n ochii mei târzii

Cu gesturile goale ţintind spre nicăieri,

                                            Aşteaptă-mă să vin.

În gându-mi, iubito, plec în zbor spre tine,

Am să

                    Voi putea uita ziua de ieri

                    Când tu ai plecat,

                    Voi putea uita ziua de azi

                    Când în ploaie alergam

                    Din urmă să te prind,

                    Dar oare ziua

                   E cerul

                   Plin de nori

                   Şi lacrimi

                   Prin ceaţa deasă

                   De stropi,

                   Se scurg

                   Pe pământul uscat

                   De dureri şi pati

                        Aş vrea să mor, dar

                        să mă nasc din nou -

                        să fiu nebun

                        în lumea celor ce trăiesc -

                        să fiu obişnuit

                        şi totuşi…

                       Călător

                       Prin viaţă trecător,

                       Privesc în adânc…

                       de mare, de cer, de pământ.

                         E noapte. Întunericul

                         mă înconjoară,

                         îmi străbate nervii

                         luminaţi de scânteia

                         unui muc de ţigară.

                         Frica

                   Amintiri,

                   Imagini răvăşite din trecut

                   Îmi cuprind mintea acum

                   Din linişti adânci

                   Purtate de vânt.

                   Închid ochii

                   Şi m-arunc

                   lui Alin Buicea

                        Trecând în veşnicie orice clipă,

                         să risipesc uitarea

                         şi teama s-o înfrâng

                         în ochiul dinspre mine

                                               lui George Alin Stoean

Mi-e timpul dus

În amintiri uitate

În trenul ultimului drum

Asemeni frunzelor uscate

Ce cad în zborul lor uşor

Pe pământul păcatelor noastre…

Sub pasul târşâit al miezului de noapte

La t

Pot să-mi închipui
cum străpung cu privirea
munţii gemeni ai nurilor copţi
în care zace nerăbdarea
mătăsoasă şi dulce.

Limba pieptului tău
pe care o s-o învăţ
tot repetându-i cuvintele,
trandafiri zâmbind aprins
prin aerul somnului meu
cuprins de visare.

Cre