nu pot vorbi decât în gând

să nu te pierd printre emoţii

ascunse toate prin aorte

pline doar de nerostiri 

întrebându-mă şi acum

de ce nu ştiu decât de şoapte 

privind pierdut

amar de vreme şi tăcut?

dar

am să te-nvăţ să te rostesc

găsind privirea din cuvânt

na

idei înaripate

în piața centrală

a gândului.

și-mi fug vesel

liniștea calmă

își lasă miere

pe degete subțiri.

și le ling prelung

muzica

e adiere de poem

în cioc de mierlă.

și cânt tare

muntele sânului

are doar un vârf

și-i curg izvoare albe.

de dor înmiresmat

ne

În timpul

răgazului de odihnă

stătea retras în sine

să iubească tăcerea

ca un murmur surd

cu un aer rătăcit

printre şiruri de pietre

între cer şi pământ

cu un râs sincer şi blând.

N-am cum să ştiu
dacă îmi omori răbdarea
cu sânii împungând norocul.

Trezite impulsuri vorbitoare
m-aruncă pe jar.

Trandafiri cu ghimpi în inimă
prin zâmbetul ademenitor
îmi destramă somnul sălbatic.

Vântuire de aripi
apele au mirosuri de sare,
clapele

O patimă trufaşă
lucra-n făptura ta,
şi ploi de vorbe grele
îţi biciuiau pe buze,
iar ochii-adânci...
ca noaptea,
scoteau zeci de scântei,

prin mine trec şuvoaie
de gânduri reci,
confuze.

Cuvintele-ţi ca gloanţe
în piept
mi se descarcă,

amărăciunea-n mine

logodnă mistică

iubito, a trecut timpul,

noi am coborât Olimpul,

am lăsat maneju-n urmă

și-am luat drumul după turmă,

ai fost cea din urmă floare

cu priviri incendiare,

am fost ca  Daphis și Chloe,

printre  cactuși și aloe,

balerini cu nasu-n vânt,

fără vorbă

După scurta pauză de hidratare, atât a membrilor orchestrei, cât mai ales al dansatorilor, programul de dans s-a reluat. Ştefan făcând parcă în ciuda Daliei care ar fi dorit ca ea să fie cea invitată la dans, nu Minela, îşi luă partenera de mână cu e

Într-un

surâs resemnat

aluneca sub paşi

un suspin uşor şi înţelegător

fixând cu ochii

corpul şi mintea paralizate…

circulaţia sângelui se restabilise.

eşti tu un înger..., cum îs eu!,
ce te-nfoi, aşa, în pene?
o să-l întreb pe Dumnezeu,
dar nu azi, că am o lene...!

ţi-a dat el bilet de voie
ori te-a trimis într-un surghiun,
ori ai plecat de bunăvoie,
să vii la mine în cătun?

căzut-ai tu din empireu

Îmbrăcate cu proaspăt de ploaie
ghirlande cu vise
îmi dau întâlnire sub pleoape
să privesc cum sclipirii din ochi
prin raze îi arde de joacă

dimineţi ascunse cu roua
ploaie de perle pe trup aburind
cu izul de câmp şi roşu din mac
parfum adunat cu v

nucul

sub nucul pus de tata

acum cincizeci de ani,

stă umbra lui ascunsă

prin iarbă, bolovani.

și astăzi pe sub nuc,

trecând fără veșminte,

ca zeul trist marduk,

doar stoluri de cuvinte.

 la umbra lui cea deasă,

mama toarce vorba-n dodii

se visează iar mirea

                       Îmbrăţişarea pădurii

Cristian încerca să-şi facă o analiză amănunţită a sentimentelor sale care uneori erau contradictorii. Era învăţat să zburde dintr-o relaţie în alta, fără a poposi mai mult în vreuna decât un fluture pe o

mi-e mâna undiță flămândă

cămașa-n vânt se tăvăleste

mirajul apei e doar undă

bogat săracă fără pește

pluta-nghețată nu se-neacă

timpul demult e la apus

nici stuful nu se mai apleacă

nici norii nu mai cresc în sus

acul mi-a fost furat de-un șarpe

pândind și

doina

Lin curge vara prin tină

Cu soarele în dulce cânt,

Se-aude zumzet de-albină,

Prin foșnetul teiului sfânt.

Mierea noastră bizantină,

Din lacrimă și din nesomn,

S-a născut din foc și tină,

Din valahul nostru domn.

Cântă-n vale-un ciuhurez,

Prevestind am

Era propriul său stăpân.

Rămăsese

în mijlocul oceanului vieţii

fără far

să-l călăuzească.

În delirul său

nu avea nevoie de cuvinte,

se plimba

printre adâncuri ruginii

dintr-altă lume.

Din timpul foarte lung,

dacă îi ţinea socoteala, împins

de-un sentime

M-am îmbătat de dor
şi de iarbă înşirată sub formă de săruturi
între filele cărţii " The screwtape letters" deşi în adîncul sufletului
sper să-l pot imita pe Ulise
cu toată luciditatea de care sînt în stare.

De multe ori, cînd dormeai şi ne visai pe noi

În dimineţile pline de cântec,
păsările-şi caută
cuiburi de ceară.
.
Nu mai găsesc
unghere în trup,
să pun cuvintele
care-mi luminează drumul.

Port în gură veninul,
viclean ca un şarpe de nisip
pe care amărui, vinul
îl alungă-n deşert.

Atunnci, singur mă chem
la

mut de ochi

șoptesc versuri

în formă de buze

orb de sărut

blestem strigare

în formă de rugă

cu gura plină de flori

mai mor odată

atât de frumos

visând că trăiesc.

11 05 2012

Ștefan Oană

Pași care dor...

Sufletu-mi disperat stă ghemuit,

mai ales dimineaţa,

rămas gol

şi stors până la ultimul gând

printre oase rupte ca nişte vreascuri

facute tot de el semn pentru ochi rătăciţi

peste tot

să ocolească din cale tăcerea.

nu am de ales şi tac odată cu el

deşi vreau