Nici nu ştiu de cine mi-e dor mai tare!

De tine sau de cuvânt,

Al tău cuvânt.

De negăsit niciunul, nici altul

V-aţi ascuns amândoi

Înveliţi de piatră

Dorul o crapă

Cuvântul ăsta forţează,

Frământă

În mijloc de piatră

Gerul nu-i ger

Sparge şi arde

Apa nu-i apă

Fr

când scriu

când scriu mă duce gândul în neunde

îmi zboară așa în vânt  pe orice unde

călătorește singur în neștire

având doar verbul a iubi-iubire.

când scriu îmi ies în față din albume

doar amintiri cu oameni și cu nume

din pleoapele ferestrelor uitate

ma

Nu ceruse să se oprească

din cursa aceea zilnică.

Într-un răsunet larg

cu o subită mirare,

fără a cere timp de gândire

pentru o inconştientă bucurie,

îşi îngropa capul în mâini.

Mergea firesc către mister...

Desfăşurate

într-o serie de imagini,

ocolurile vieţii

i se păreau ciudate.

Cu o emoţie confuză

rămânea puţin gânditor

cu pleoapele

ce stăteau să cadă

neştiind să vorbească

în faţa acestor

schimbări neaşteptate.

I se păreau

doar vagi puncte albe

ce se perinda

Apusul de soare, plumburiu,

Spală în înaltul gol pustiu

Urmele zilei obosite,

Pusă-n trecut pe nesimțite,

Așternînd pe neagra cortină

Un ocean de stele-n lumină,

Adînc necuprins cu privirea

Captînd poeților visarea

Și, peste noaptea care trece,

Luna săgete

Cum ninge nu mă mai vezi
zăpada face sânge rece în oameni,

sub troiene îngeri morţi,
păsări plâng neputincioase şi strigă,
cerul nu ajunge la ei.

Pădurile par umbre închise cu garduri,
se ascute degeaba securea
drumul e rău şi lupii-s flămânzi.

Pun ochi

Erai înger de zăpadă
ori o flacără-ngheţată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască-nc-o dată

Ca pe-o flacără-ngheţată
ochii mei te şlefuiesc
de lumina ta se-mbată
şi-apoi cântă nefiresc

Ochii mei te şlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-u

visele mele

visele mele

 ploaie de stele

căzute-n mare

din depărtare

visele mele

lacrimi rebele

fântâni adânci

săpate-n stânci

visele mele

ca rândunele

lumini de ceră

topite-n vară

visele mele

doar temenele

zbor jucăuș

de pescăruș

visele mele

un zbor de vele

prin val d

Într-un gest întâmplător

braţele îi cad obosite din umeri.

Un ocol nevăzut îl ducea

în mărimea nopţii intacte.

Adâncit pe un drum chinuit

cu cerul aburit de cald

şi stelele cu o strălucire

aproape nereală

într-o cadenţă rară,

se lovea cu un sunet rece

de

Soarele bătea tare

după o lungă absenţă

evocatoare de alcovuri.

De obicei calm şi răbdător,

nu izbutea să recunoască

vâltoarea de imagini

care se perindau

dintr-o singură răsuflare

cu un surâs timid.

Fusese suportat din obişnuinţă

cu gândurile

ce erau altu

Acum ştiu, lumina
trage cortina nopţii şi spectacolul începe,
Zeul -Soare îşi desface razele...
Acum se deschid ferestrele sufletului
şi intră clarvăzătoarele ploi cu eşarfe.
Norii se prind de mâini şi se scutură
în seninul albastru al apelor.
Mă des

când m-am trezit am văzut
un câine prăbuşit pe zăpadă
la câţiva paşi mai încolo
un altul
alerga haotic

aerul îmi încetinea privirea
totul părea o parte din mine
consumată de timp
într-un oraş second-hand

mi-am proptit pleoapele de întunericul
ce încă r

Şi totu- i căutare...
Ca un fulger de lumină
nestăvilite gânduri
au poposit într-o grădină
aşteptând
o primăvară nouă

...

E-atâta sevă în cuvinte
şi-atâta dor pe buzele
fântânii
că simt cum se-arcuieşte
trupul cald al zilei
peste inima
pământului
ce ş

În gânduri albe de lumină

Se întrezăresc albastre zări

Copaci, în liniştea deplină

Miresme răspândesc în aşteptări

Doruri nechemate  revină

Pe întinderea mirificei cărări

Gând renăscut din dragoste divină

Înfiripă iubirea în liniştitele înserări

Mi-e sufle

După ce preţ de o clipă s-a mutat cu gândurile în cer, Marius Iulian Zinca a revenit cu ele spre noi, în cuvinte ce se revarsă frenetic şi îi fac tălpile grele, lăsând urme adânci în nisipul existenţei şi înseninând întunericul nopţilor ce cur

               Nu mai constituie o noutate faptul că Marius Zinca a dăruit cuvintelor o stare de graţie prin folosirea lor reperată şi neobosită ( „Cuvinte-n necuvinte”, „Întoarcerea-n cuvinte”, „Plimbare prin cuvinte”, „Pierdut în… cuvinte”), pân

           Marius Zinca recuperează alert vieţi netrăite. Atmosfera acestor insule de vibraţie este neliniştită şi, pe alocuri, crudă. Planete incerte, cu marginile încă nedefinite, siluete când şi când, în cele din urmă una singură, uriaşă, puls

Priveam tăcut,

savurând plăcerea

firelor de praf

dansând în lumina soarelui

şi străbătute de un tremur,

cuvintele s-au trezit

în stropi de apă.

Răcoreau… sufletul.

lacrimă amară

doamne ce însingurat mai sunt
ca o flare-ntr-un pustiu primăvăratic
se-aud țipete de păsări în suspinul pădurii
și se văd numai scheletele liniștii
și umbrele ei care mă pândesc
aș vrea să stau fără griji
între visele mele și-ntre iubite
în so

Povara lacrimei

o las în poala dimineţii

sub cer de vise înflorit

udat cu mângâierea anotimpurilor

din ochii mei de foc

dar focul

nu e simplu foc

el arde fără a cere voie

dă culoare

ca floarea cea culcată

veşnic neuscată

e focul inimii

ce dă căldură

lumina ce p