Blog

Cum poţi să minţi în halul ăsta
moarte Cum adică mă cunoşti din
prima clipă Când doar mama era o
riginea universului Dar toate se
-nvârteau în jurul meu Ce frumos
curgea viitorul peste sat Ce ochi
albaştri avea Dumnezeu Ce departe
erau şi trecutul şi viitor

Într-o lume neprobabilă,

cu un surâs umbrit

în colţul buzelor,

vibra în pacea aparentă

împotriva timpului

o clipă de lungă tăcere.

În ordinea gândurilor

despărţite

în două bucăţi disparate

într-o vreme în care lucrurile

erau aşezate, încercând

să le caute

sub

Într-o nuanţă

de imensă mirare,

capul era umbrit

de o lumină răsfrântă

în odihna totală

a unui strigăt nestăpânit

de gestul liniştit

cu care îţi mângâi fruntea

cu un mic zâmbet speriat

într-o vagă umbră de ironie

fără treceri nesimţite,

cu o frumuseţe adâncă

c

Este atâta tăcere, încât plâng stelele,
câinii se sperie de umbre şi latră,
apele se adăpostesc în fântâni,
întunericul fumegă suflete de stafii,
pe aleile cimitirului nu trec nici caii nopţii!
Arome de salcâm, prin aer de mort,
alină iluzia unor dur

Se plimba agitat

cu buzele încleştate

şi aştepta cu teamă

o întâmplare

în căutarea

unei libertăţi pierdute.

Se credea pierdut.

Abia îndrăznea

să se mişte

în deşertăciunea zilelor

ce trec goale,

fără sens,

cu capul înţepenit

pe grumaji.

Se mira de simplu’ fapt

că viaţa continua.

Pătimirea Celui care a iubit fără măsură

E sărbătoare astăzi

afară din cetate

poporul

îşi trezeşte leii

şi curge către Cruce

Legea e aspră, dar e dreaptă!

Cum a-ndrăznit Acesta

să ne iubească-aşa,

nemăsurat?

părinţii

nu i-au spus nimic

despre cumpătare, preve

Înger cu aripile desfăcute veghează mormintele de la marginea mării.

Norii atârnă,

zdrenţe din mantiile unor regi exilaţi

aici, la marginea mării,

unde a luat sfârşit călătoria, aici,

unde vaietul exilului nu conteneşte nicicând.

“Nimic nu se sfârşeşte

Prin noaptea de ireal
luna sângerândă
împarte blesteme,
ne umple cu noroi,
fuge.

Carul mare este pus la treabă
se urneşte pe cerul pietruit,
lasă alte stele pe drum,
pe margini şi în depărtare.

Peste oraşul cu turnuri la intrare,
printre blocuri roşcat

Noaptea se rupe pe mine
ca o haină ponosită,

mă scutur de ninsorile iernii
timpul se comprimă de ger,
privesc pe strada dinspre gară
caut femeia întârziată,
o zăresc grăbindu-se
şi mă liniştesc.

Ceasul trebuia să bată ora...
să cânte hora unirii
şi să

...

Harpa sufletului omenesc e atât de meşteşugit alcătuită, încât numai o lovitură care i-ar rupe dintr-o dată toate coardele ar putea să-i nimicească orice putinţă de vibrare.

Harriet Beecher Stowe

..

...

Harpa sufletului omenesc e atât de meşteşugit alcătuită, încât numai o lovitură care i-ar rupe dintr-o dată toate coardele ar putea să-i nimicească orice putinţă de vibrare.

Harriet Beecher Stowe

..

cuprind nemărginirea
în amurg
sprijinindu-mi tâmpla
de arcul ce triumfă
apeductele iubirii

ascult bătăile vieţii

iubesc surâsul
dimineţilor târzii
în răsarit
speranţa şi lumina
contopesc în infinit
curcubeul iubirii

E noaptea-n care pârâie copacii,
Nu ştiu de-i vis sau chiar aievea este;
Petalele, îşi scutură toţi macii...
Mă simt precum e Momus în poveste
**
Aşa de singur eu mă simt acum,
Şi mă întreb: "pe unde-I Dumnezeu?",
(Sincer îmi e indiferent, oricum)
În viaţa

bolnav sunt de tine viață

bolnav sunt de tine viață

visez ochi și cer albastru

visez fluturii pe floare

și-o coamă de cal măiastru

pe piciorul meu de iad

toate dorurile cad

și-n armură de descânt

ucid aripa de sfânt

umblu ca un lup prin crâng

golit de suflet

Voinţa golului

a oricărui gol

este de a fi umplut cu ceva

fie şi numai cu sine-însuşi

golul meu

îl umpleţi tu

şi floarea de cireş care

topeşte zăpada

curăţă rugina

desţeleneşte norii şi

poartă negrul înspre roz şi alb

orice gol

tânjeşte după plinătate

-niciodată

Cineva, cândva, undeva

m-a învăţat ca

la primul gong de primavară

să merg în mijlocul câmpului

cu pieptul deschis în calea copitelor

să mă rostogolească printre colţii firavi ai ierbii

să mă azvârle dintr-o floare într-alta

în pocnet sec de muguri

pe care n

Între

lucruri trecătoare

vorbea calm,

fără aluzii,

prin gesturi

care-i plăceau.

Într-un

surâs înjunghiat

de simplitate

stătea în loc,

nepăsător

de trecerea vremii...

Aştepta cu o nelinişte

abia stăpânită.

Cu privirea încurcată în jos,

tâmplele îi băteau puternic.

Gura încleştată

se oprea să vorbească

cuvinte înăbuşite.

Se zbătea fără cuvinte...

ziua asta
întâia secundă a început
cu 24 de primăveri deodată
a început
şi nu s-a terminat...

secunde în secunde
unele prin altele
metamorfozau
în cuvinte nenăscute

prin amândoi
  înainte de a ne rosti
opreau timpul,
dacă-ţi spun!

şi cum să se fi term