Blog

Nemişcat

în noroiul întâlnirilor,

se pierdea în vise

susurul fântânilor

clădit în minte,

înduioşând stelele

sub cerul gol.

Puteai auzi frânturi

din capriciile întâmplării,

printre detalii

învăluite în liniştea

de iluzii

când fatalitatea o cerea,

în freamătul undelor

să amintesc

inimii… să bată.

Umbre îngheţate pe faţa lunii,
munţii...
păsări cu cerul în aripi,
femeia rămasă departe,
mirosu-i de busuioc sălbatic
peste umerii gândurilor.

Singurătate potrivnică,
însemnări pe hârtie,
cu distilerii de cuvinte,
mă separă c-un arbore ireal,
de timp

Aruncând

priviri întrebătoare,

timpul

gusta netulburat

lumina

ce năvălea din plin

peste liniştea

nesfârşită.

Nepăsătoare,

cuvintele se revărsau

din lacrimi ascunse

ochilor minţii

cu o linişte lăuntrică…

clipei goale.

Îmi stăruie un gând

de la o vreme-ncoace,
chinuitor gând,
ce nu mă lasă-n pace,
să las deoparte
nevoile rapace,
să fug pănă la mama
că doru-n pieptu-i toarce.

Să o ajut la toate,
că este prea bătrână,
să simt corniţa ierbii,
curtea să i-o fac plină
cu

Izvor descântat

*Viorelei Codreanu Tiron*

un ţipăt de-albatros digerat de furtună

o zână căzută
pe un nimb de zenit
orologiul carnivor al sângelui devoră
cuspidele beznei

nimicul cere tribut zilei să-şi resoarbă

esenţele

regurgitează  spaţiul
geometr

Oricum
de se iveşte o împrejurare,
un declic venit la timp
până nu se răceşte fierul,
altfel n-ai cum prinde
clipa de noroc,
să scapi de moarte ca prin urechile acului,
să te retragi în tine şi să regândeşti
viitorul.

Cu răbdare,
să urci din nou treap

Te pot alcătui din coastele mele
apoi ne putem alcătui împreună
la umbra unului
pentru a fi două aripi în același trup
salvăm cuvintele
îl facem pe trei
și așa mai departe
cioplim nume
noi copacilor
nu obosim să sperăm
apoi de la capăt
știi tu vom face
alte num

țară

țară te păstrăm prin casă

printre iia de mătasă

și păstrăm doina-n cărbuni

de hoardele de nebuni.

avem și câmpii și munți

și noi umblăm tot desculți,

avem pe la streșini fluturi

și ulcioare și cu ciuturi.

am pitit ceru-n pătul

pentru omul nesătul,

ca s

În scârţâitul paşilor

cu răsuflarea tăiată,

unduirile secundelor se târau

printre lacrimi, în licăririle

din geana de lumină,

cu vesel clipocit.

Privea … înainte.

Privea …

cufundat în gânduri,

golit de emoţii,

înăbuşind temerile

se prelingea

zumzăind umbra

cu mişcări şerpuite,

inundat de lumină.

Prin noaptea mea despletită
calcă o femeie desculţă cu tălpile pe jar,
în cealaltă noapte pereche, a ta
sunt de pază lângă un lac
alături de alţi bărbaţi ce-şi pescuisc umbra
căzută în apă.

Cei ce mă privesc râd cu hohote
când se surpă malul pe care s

erai atât de bine conturat în gândurile mele
încurcat prin mrejele visului
ce-mi străbateau identitatea
până am înţeles
să amestec trăirile
lăsându-le fără culoare
aruncate pe tabla de joc
asemeni zarurilor
(aşa cum au venit)
la noroc

în zbateri d

codrul

s-a-ndeșit de primăvară

codrul meu cu frunze mii,

l-am văzut întâia oară,

aducându-mi bucurii.

se aud prin lăstăriș

multe glasuri ce mă-ncântă,

păsările stau pitiș,

ciripesc și ziua-mi cântă.

zecide grauri, păsări sure,

de nuntire straturi strâng,

pri

Cu zgomot înăbuşit,

valuri de capete

înnegrite de vreme,

arse de soare,

şi-au plimbat privirea

peste liniştea plină.

În noaptea adâncă

se pierdea în visări

cuprins de o iluzie

de plăcere amestecată cu amar,

savurând îmblânzirea durerii

când gândurile-şi rumegau

cu o furie sălbatică

lumina ce se strecura,

scurgându-se pe la colţuri,

ţintuită cu privirea.

Ard stea cu genunchii la gură

să-nchid circuitul nopţii în natură

Costel Zăgan, Distihuri rebele

Noaptea stai în faţa oglinzii,
te descopăr frumoasă
dar nu ţi-am spus niciodată.

Ca o fructă pârguită, razele lunii
te privesc pe fereastră,
printre tablouri, albii pereţi
par să-ţi dea contur prin semiîntunericul mut...
Mi se pare nefiresc să te laud