Blog

nori în pas alergător acumulează aşteptări, 

obosite de gânduri ne cad pe braţe.

fiecare picătură, simţim fiecare

cum  stinge tot ce arde mocnit de ascuns.

în adânc, adevărată furtună, 

prin noi se-adună tăcut

să nu se audă frenezia atingerii cu pielea înc

Vagabondul

SUB PAŞII LUI EMINESCU

Eminescu – sufletul pustiit de viaţă şi de adevăr, acest izvor din care se adapă ziua de ieri si de azi, şi de mâine, înaltul catarg ce a cunoscut atât asprimea valurilor dar şi parfumul înaltului...

Eminescu – cuvântul ce ni-l

Tăcerea se învaţă, uneori la fel de temeinic ca şi vorbirea într-o limbă străină.

                                                                                                                                   Pornind de la cuvintele

părintelui Dumi

Împleticindu-se

în mod neobişnuit

cu ochii înfundaţi în orbite,

cu o răsuflare obosită

ce ieşea de pe buzele arse

de pânza de sudoare

care-i îngălbenea fruntea,

cu capul îndreptat cu privirile în sus,

aerul să iasă cu vigoare din piept

întorcând palmel

Nu înceta

să întrebe întunericul

cufundat pe trei sferturi în umbra

din ultima parte a nopţii

cu tâmplele scobite,

într-un calm deplin

ca-ntr-o alegorie a duratei eterne

pe linia aceea profundă şi continuă…

Viaţa,

cum sufletul se sfâşia

convingător în gl

Monocolor….sau nu

Cerul începe

să-şi stingă culoarea

marile păsări argintii

emană miros de ghiulele;

pensionarii

devin militanţi

să-şi completeze pensia;

langă o fântână fără apă

un bătrân

primeşte în dar

o pungă cu malai;

se bucură,

zâmbeşte,

arătându-şi dinţii

p

                           Citesc si azi bădiţă versurile tale,  

                           Limpezi si clare ca unda de izvor;

                           Găsesc în ele pacea unei catedrale

                           Şi pururea de tine-mi este dor! 

eşti furtuna 

viselor  pentru suflet

şi tot ce este încă nenăscut

caută dimineţi fără rouă

să mă pot  bucura de ea

doar privindu-ţi lacrimi de fericire,

zâmbind 

acum şi-n ochii mei. 

eşti privirea caldă ce mă îmbrăca

de sus până jos 

şi continuu simt cum trem

EȘTI ATÂT

        DE FRUMOASĂ

că primăvara, florile

au termen de comparatie.

apa s-a adunat în lacuri

doar să te guste de dimineață.

soarele plânge cu dinți

cristale, roșii de ciudă

când te piepteni cu rouă.

îmbraci caldarâmul gri

cu moale de tălpi dulci

înmir

lui M. Eminescu

Cum noaptea-n stele caută un luceafăr,
Deşi s-a stins, lumina lui tot vine,
Iubito, am plecat din lume teafăr
Prin orologii veacuri trec străine.
.
În intervalul vieţii în care-am fost
Cuvintelor le-am dat pe veci de ştire,
Că nimeni n-o să

Nopţile pierdute era o mare problemă pentru Doria care nu era obişnuită să le piardă. Pentru Iana şi Ion era simplu ei dormeau a doua zi cât vroiau dar pentru Doria era chinuitor. Pe la jumătatea zilei i se făcea atât de somn că de multe ori mergea l

carnea inimii tresare

papuşa se sperie

e în viaţă

citindu-mi gândurile plânge

flămândă de teamă

îşi trage norii toamnelor peste tâmple

legându-şi  truda vârstei

de aburii jocului

care e dimensiunea zbaterii tale

o întreb

atât cât a tăcerilor albe

iar păpuşa râ

Numele tău,

tunet venit

din orizont crepuscular

şi explodând în mine

graba ceasurilor,

a drumurilor fără sfârşit,

fără ‘acasă”,

a clipelor din care roade Cronos.

Am încercat

să fac în mine gol,

cuib, pentru el

dar ar fi însemnat

să-mi arunc inima la gunoi,

să n

Înflăcărat în gest

a străbătut cu pas grăbit

într-un fel încurcat,

flacăra

ce scotea la iveală întunericul

tulburat cu disperarea

să găsească un cuvânt

care apăsa pe ochiul lui

ca două găuri negre

umflându-i obrajii,

lăsându-i răsuflarea

să iasă prin bu

Renunţarea Ianei la facultate fusese prina dintr-un şir lung de erori pe care avea să le facă în viaţă. Între timp, prietenia ei cu Doria se consolida pe zi ce trecea. Şi Doria era o fată necăjită deşi nu prea era conştientă de asta. În ciuda faptulu

A frig, distanța

doare de tine

norii, dorul îl face

mai negru, mai greu

iubito, azi plouă

cu rece în vine

și gol imens

de sufletul tău

plumbul nu-i negru

dar doare fierbinte

demult a uitat

să mai râdă un zeu

îmbracă iubito

voalul de apă

în picioare trage-ți

trei bă

Înconjurat de temeri
ca o cetate în dărâmare,
sunetele se sparg sfâşietor.
Ecoul bate câmpii
cum, între noapte şi zi,
lupii bătrâni
îşi ascund singurătatea.

În clipele deznădejdii
ei urlă prin mine
înstrăinându-mă până la moarte,
aşa cum pulsul
se răceşte-n st

Cu chipul încordat de spaimă,

clar în gândire,

căuta să-şi dea seama pe unde merge…

Vorbea tăcând

cu un zâmbet cu aer complice

printr-o intuiţie neaşteptată,

cu sângele

ce îi curgea din toate rănile,

pierdut în divagaţii melancolice

aidoma desfrâului

– Gata, măi Mariane! Opreşte dracu’ măgăoaia şi hai să mâncăm, că-mi scapără ochii-n cap de foame! îi urlă în ureche Mitiţă – buldozerist, ca şi el – cocoţat cu picioarele pe scara utilajului, susţinându-se cu braţul drept trecut prin fereastra desch