Blog

Ce tare doare dorul

cu cruzime te-apasă

cănd iubita ţi-e departe

sufletul- i  extrem de trist

eşti fulgerat de gânduri

ai vrea să zbori în spaţiul infinit

În lumea vechilor mistere,

grădina florilor multicolore

alegoria virtuţilor divine

în templul destinat

Mă aşteptă. Înalt, impunător, cu ochii ce privesc deasupra tuturor. L-am zărit acolo şi simt că sprijină cerul pe umeri. M-au fascinat întodeauna ochii lui în care s-a adunat destulă suferinţă şi resemnare. Chiar și așa, atunci când mă privesc,devin

                          LIED

                                    (Al.O.Teodoreanu)

                   Toamna a căzut,

                   Peste parcul mut.

                   Tainicule dor,

                   In zadar te alint.

                   Trandaf

Umbra noptii sterge ultimele resturi

De iubiri secrete, inutile gesturi

Ce vor sa retina vagile iluzii...

Un moment de spaime, ganduri, sau concluzii

De iubiri ucise, scurse la canal.

Este miezul noptii, nestiut semnal

De-a aprinde focul unei noi iubiri...

Sânii tăi două mingi de rugbi

într-o plasă,

ies din aşternuturi,

i-am atins cu ochii şi cu palmele,

apoi i-ai retras.

Obrazul în somn îţi era tandru,

pesemne visul te-a adâncit în iubire

şi ai dezgolit coapsele,

să odihnească lasciv peste razele lunii.

Ţi-am

Amarnic e s-ajungi cărunt,

Simt cum te doare timpul peste tăcute gânduri, 

 Cum cauţi regăsirea, prin vechile-amintiri. 

 Singurătatea nopţii, din nelipsite rânduri, 

 Te strânge precum zidul pe Ana-n mânăstiri. 

 Nici ochii nu mai au din lacrima-ţi tăcută. 

 A liniştii tăcere mai

boem

în beţia ta de vechi boem
fruntea 
ţi-ai culcat-o pe-un poem
ca pe-un sfânt mormânt
bătut de glorii.

lemnul dulce, osul din părinte,
sunetul vocalei- cuib de miere-
seva care trece prin cuvinte,
inima-nflorită a-nviere,
toate se preling aşa de

Toamnă, tu eşti un anotimp sublim!

Pe care îl deschid timid ca pe o carte

Cu multe vise , unele-s deşarte.

Eşti ruginie doamnă, însă te iubim.

Copacii –s dezgoliţi acum de frunze,

Prin parcuri în picioare le strivesc,

Din gene-mi plâng atâtea amintiri con

ADIO, GRĂDINIŢĂ!

Adio, grădiniţă,

Grupă pregătitoare,

Vă mulţumim din suflet,

Dragi educatoare.

Adio, teatru de păpuşi,

Adio, căţeluşi şi urşi,

Iar tu, măsuţa mea, rămâi,

De-acum am bancă-n clasa-ntâi.

Adio, Albă ca zăpada,

Adio, urs cu coada-n baltă,

Pe mine

Trăiesc periculos, pe muchie de cuţit

O existenţă ce îmi dă plăcuţi fiori.

Iubirea te înalţă pe-un piedestal de flori

E capricioasă cum e mândra la peţit.

Dragostea furată- n clipele de vis

E mierea ce –o guşti cu încântare,

E ca un spin ,când îl atingi,

miroase-a toamnă

privesc în juru-mi cât mă duc ochii

jur-împrejur cât să cuprindă țara

bătrâna țară-a sfintei Dochii

ce se răsfață-n soare vara.

se varsă-n munți pâraiele de oi,

în suflete noi doruri se descuie,

se-aud pe deal tălăngile cum suie

prin p

Ne pleacă pe rând amintirile verii,

Verdeaţa din frunze se scurge tăcută

Pe-o cale ascunsă, de noi neştiută,

Iar o parte din zi se dăruie serii.

Sunt semne că toamna începe să vină.

Priveliştea-n jur e urâtă şi sumbră,

Cad frunze din pom şi se-aşează pe

Început de an şcolar! Bucurie, teama, zdroabă...

Prichindeii duc cu ei mii de flori şi bairam...

Ăia mari, sunt ameţiţi, de adidaşi şi de grabă,

De caiete şi ghiozdane, de cernelală şi de ''n-am'' !

Început de bucurie pentru cel ce-i place cartea,

Pentru

Cãlãtor pe Strada Viselor, paşii tãi rãsunã în liniştea nopţii. Atmosfera e stranie. Îţi place sã te plimbi singur învãluit de TAINA lunii înşelãtoare. Te afli în dreptul casei. Felinarul lumineazã roşiatic zidurile reci. Clinchetul clopoţelului rãs

între noi lumânarea
cu strigăt topit
de secunde
tu în lacrima
din spatele indiferenţei


nu ştiu

dacă trebuie să îmi schimb rochia
sau doar colţul paginii
unde să-mi întârzii nopţile 
poate am să mă amestec cu străinii
care poartă franjuri de zile rămas

Simt cum se rostogoleşte întunericul

se stinge sub paşi.

Dunga orizontului

împrăştie flori de lumină,

irizări pe obrazul cerului,

răsăritul.

Bat cuiele înroşite

la osiile anotimpului,

să nu-i fugă roţile

de povara aşteptării,

pe pantele aprinse

de dragostea ta

azi

agăţ pe coada ceştii de cafea

candela aprinsă



vreau să îmbrăţişez Duminica

împletind liane crescute din adâncuri

să o trag în mine odată cu zorile

când patul are cearceafuri răvăşite

şi lampa de pe noptieră a prins fluturi



adu-mi sărutul soarelu