Blog

Pe toamnă în timp târzie,

dup-o lungă amnezie,

la gura sobei poposesc,

încet, încep să scormonesc

al vremii bătrân jăratic,

sfera omului tomnatic.  

Cu a mea umilă pană,

adun gândurile-n strană,

ele-n murmur de idilă

curg pe-o-ngălbenită filă.   

Plouă-n cadenţă şi mărunt
Ca-ntr-un bacovian poem
Nu ştiu să strig, sau să blestem
vis feciorelnic, păr cărunt.

Cînd inima prin ochi să iasă
ar vrea, să nu-mi mai stea în piept
În timp ce eu, în van aştept
O rochie albă de mireasă,

Dar nu e nimeni şi nimic

Am clădit un vis, drum suspendat
Şi îl străbat pe vârfuri, temătoare.
Şi sufletu-mi de vajnic acrobat
Suportă-arsura căii roditoare.

Acolo, între culori de curcubeu,
Cu mâinile în echilibru,
Eu, crucea mi-o veghez mereu,
Puternică asemeni unui tigru

Întocmai cum râdeam
odată
am râs şi azi privindu-te,
oglinda mea cu ochii verzi!
Am râs,
recunoscându-te!
Şi eşti tot tu, un om onest
şi sunt tot eu, fata voioasă.
Trecut-am azi acelaşi test
şi m-ai găsit, din nou,
frumoasă!

Am fost floare de măr,
într-o copilărie frumoasă,
prinţesa cu rochie roz.
Visam să devin un măr de aur.
 Şi, cum Dumnezeu
ne împlineşte mereu visele,
azi mă regăsesc întreit.
Pe cea mai tânără ramură, o floare nouă
cântă soarelui de ‘’ziua bună!’’.

clipa frumoasă

se ghemuie amurgul

în unghere

și soarele s-a înecat

 îm mare

iar luna între vis

 și-ntre veghere

se plimbă țanțoșă

 pe carul mare.

tu stai la fereastră

pe umărul meu

și lasă-te-așa

 ușor legănată,

privește în zare

 un nou curcubeu,

cum cade

 în mare

                        Alungă din priviri minciuna,

                             pe buze-aşează adevărul,

                             mă laşi cu ochii
                               plini de lacrimi,

Lega-mi-aș norii

de picioare

să-mi ud tălpile-mpuțite

cu rouă de fulger

tunetul să-mi fie

deșteptare

de urechi pline

de liniște.

Răscolește-mi ploaie

pielea albă

și înflorește timid

muguri de găină

în oase seci

să-mi tremure

ploaia rece

în sânge.

Rupe-mi în zdrenț

frunză vie, frunză moartă

ah, poete, trubadure,

cântă dincolo de timp,

cântă doina prin pădure

pentru zeii din Olimp.

foaie verde frunză-n vânt,

oare încotro te poartă,

între cer și-ntre pământ,

frunză vie, frunză moartă?

tot zburând din loc în loc,

cu nerv

Cu multitudinea de întrebări

saturate de starea punctelor pe i

la colţuri de pleoape

lacrimi încarcate la refuz 

cad încontinuu

aşteaptând secundă de secundă 

o pauza

de înnecat amarul

între puncte

sunt agăţate răspunsuri stoarse în durere 

până la ultima pic

s-a deschis o poartă şi

am văzut preţ de o clipă

locul unor gânduri dragi

de demult

apoi straturi-straturi

alte transparente locuri

frumos sedimentate în aer

ale unor întâmplări străvechi

binecunoscute 

trăiam în locul rămas liber

al unei lumi marine

care s-a r

S A T U L  M E U…

Satul meu, privit de departe,

A rămas o poveste-ntr-o carte,

Cu poiene şi lumea de vis,

Satul meu- un etern Paradis…

Satul meu cu fântâni şi poveşti

Tot te caut, unde eşti, unde eşti?

Cu părinţi, cu bunici, cu vecini

Cu colinde şi lătratul

     L  I  V  A  D  A

Livada înflorită în grădină

E parcă un balet din levantină,

Cu albul ei imaculat dansează

Pe-o muzică duioasă de Schopin…

Armonios mai cântă struna-n zori

Concertul trist la două mici viori

Și-o piculină rătăcită-n cer

Cu sunete care

Licornii nu mai vin ci...pleacă
În nopţile cu lună plină
Din gândul meu ce poart-o vină
Şi-aş vrea să spun : ei şi ce dacă...

Dar n-o pot spune şi-mi e ciudă
Şi rup tăcerea nopţii-n două
În timp ce-n mine plouă, plouă
De-mi este iar poema udă

Licornii nu m

Licoarea ce ne-ar scăpa de coşmarul chimiot

Impresii de la o multipla lansare de carte - Gabriela Tudose

O duminică luminoasă de mai, de început de mai! Luna din întreg anul care ne îmbată cu prisosință de parfumul florilor celor mai frumoase și mai parfumate de pe pământ.

După ce mi-am luat o p

Iubito
Nopţile tale trec prin păduri,
întunericul coboară cu vâsle
din munţii cu vulturi
în nisipul mâlos din apele Styxului,
să pună jurământ teama.

Atunci zilele devin furtunoase
se agaţă vremelnic de soare
şi sub căldura lui se mişcă
tot ce are sufla

Bătrânul acela alb

și prea îndoit

cu tremur de viață

frumoasă în ochi

de mână m-a strâns

și mi-a șoptit:

Iubirea nu e pentru orbi!

Lăcrima prea curat

și atât de frumos

cu suflet candid

cămașă scoasă

pe dinafară, mi-a zâmbit

și mi-a șoptit:

Dragostea nu-i o povar